14 martie 2017

"Sunt binecuvântat ca Fiu al lui Dumnezeu."



Lecţia 40

"Sunt binecuvântat ca Fiu al lui Dumnezeu."

Astăzi vom începe să afirmăm cu tărie câteva din fericirile care ţi se cuvin, dat fiind ceea ce eşti.

Astăzi nu e nevoie de perioade lungi de exersare, însă sunt necesare perioade scurte şi frecvente: ar fi de dorit una la fiecare zece minute.

Eşti, de asemenea, îmboldit să încerci acest program şi să te ţii de el oricând îţi este posibil. Dacă uiţi, încearcă din nou. Ori de câte ori îţi aminteşti, încearcă din nou.

Nu este nevoie să-ţi închizi ochii pe durata perioadelor de exersare, deşi s-ar putea să-ţi vină mai uşor aşa. Totuşi, de-a lungul zilei, s-ar putea să te afli în unele situaţii în care închiderea ochilor poate că nu este fezabilă.

Exerciţiile necesită timp puţin şi nici un efort.
Repetă ideea pentru astăzi, apoi adaugă câteva din atributele pe care le asociezi cu faptul de a fi Fiu al lui Dumnezeu, aplicându-ţi-le ţie însuţi.

O perioadă de exersare ar putea consta, de pildă, din următoarele:
"Sunt binecuvântat ca Fiu al lui Dumnezeu . Sunt fericit, paşnic, iubitor şi mulţumit."
Alta, ar putea lua această formă:
"Sunt binecuvântat ca Fiu al Lui Dumnezeu . Sunt calm, liniştit, sigur de mine şi încrezător."


Dacă nu ai la dispoziţie decât o perioadă foarte scurtă, spune-ţi că eşti binecuvântat ca Fiu al Lui Dumnezeu şi va fi de ajuns. 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu