29 septembrie 2017

"Mântuirea mea vine de la mine."


Lecţia 70

"Mântuirea mea vine de la mine."

Toată ispita nu este nimic altceva decât o formă sau alta a ispitei primordiale de a nu crede ideea de astăzi.

Mântuirea pare să vină de oriunde, numai de la tine nu.
La fel, sursa vinovăţiei. Nici vinovăţia, nici mântuirea nu le vezi ca fiind în propria-ţi minte şi nu altundeva.

Când realizezi că toată vinovăţia este numai şi numai o invenţie a minţii tale, îţi vei da, de asemenea, seama că vinovăţia şi mântuirea trebuie să se afle în acelaşi loc. Înţelegând acest fapt eşti mântuit.

Preţul aparent al acceptării ideii de astăzi este acesta:
Ea înseamnă că nimic din afara ta nu te poate mântui; nimic din afara ta nu îţi poate da pacea.

Dar mai înseamnă că nimic din afara ta nu te poate vătăma, nu-ţi poate tulbura pacea sau nu te poate deranja întrun fel sau altul.

Ideea de astăzi te pune să domneşti peste univers, căci acesta ţi-e locul, fiind ceea ce eşti. Acesta nu este un rol care poate fi acceptat parţial.

Desigur că începi să-ţi dai seama că acceptarea lui înseamnă mântuire. Totuşi, s-ar putea să nu-ţi fie clar de ce recunoaşterea faptului că vinovăţia se află în mintea ta atrage după sine şi realizarea faptului că mântuirea se află şi ea acolo.

Dumnezeu nu ar fi plasat remediul bolii acolo unde nu te poate ajuta.

Aşa a funcţionat mintea ta, însă nicidecum a Sa.

El vrea să fii vindecat, prin urmare a păstrat Sursa vindecării acolo unde se află nevoia de vindecare.

Tu ai încercat să faci exact contrariul, făcând încercări peste încercări, care de care mai distorsionate şi fantastice, de a separa vindecarea de boala care i-a fost menită, păstrând astfel boala.

Scopul tău era să garantezi că vindecarea nu se va produce.

Scopul lui Dumnezeu era să garanteze că ea va avea loc.

Astăzi exersăm să ne dăm seama că Voia lui Dumnezeu şi voia noastră sunt chiar una şi aceeaşi în această chestiune.

Dumnezeu vrea ca noi să fim vindecaţi, iar noi, de fapt, nu vrem să fim bolnavi, deoarece aceasta ne aduce nefericire.

De aceea, acceptând ideea de astăzi, suntem, realmente, de acord cu Dumnezeu.

El nu vrea să fim bolnavi. Nici noi. El vrea să fim vindecaţi.

La fel vrem şi noi. Pentru astăzi suntem gata de două perioade mai lungi de exersare, fiecare dintre ele durând vreo zece-cincisprezece minute. Totuşi, te vom lăsa să decizi singur când le vei întreprinde.

Vom continua un număr de lecţii cu această formă de exersare şi ar fi bine să decizi în prealabil care ar fi timpul prielnic de alocat fiecărei perioade, ţinându-te cât mai strict posibil de propriile-ţi decizii.

Începe aceste perioade de exersare cu repetarea ideii de astăzi, adăugând o declaraţie ce anunţă recunoaşterea faptului că mântuirea nu vine nicăieri din afara ta.

Ai putea-o formula astfel:
"Mântuirea mea vine de la mine. Ea nu poate veni din altă parte."

Apoi, având ochii închişi, dedică câteva minute revizuirii câtorva locuri externe unde, în trecut, ai căutat mântuirea: în alţi oameni, în posesiuni, în diferite situaţii şi întâmplări, în concepţia despre sine, pe care ai încercat să le faci reale.

Recunoaşte că ea nu se află acolo şi spune-ţi:
"Mântuirea mea nu poate veni de la nici unul din aceste lucruri. Mântuirea mea vine de la mine şi numai de la mine."

Acum vom încerca din nou să ajungem la lumina din tine, care se află acolo unde ţi-e mântuirea.
Nu o poţi găsi în norii care înconjoară lumina, deşi tocmai în ei ai căutat-o până acum. Nu se află acolo. Este îndărătul norilor şi în lumina de dincolo de ei.

Aminteşte-ţi că va trebui să străbaţi norii înainte de a putea ajunge la lumină.

Mai aminteşte-ţi însă că în configuraţiile de nori pe care ţi le-ai imaginat nu ai găsit niciodată nimic care să dăinuie, sau ce ţi-ai dorit.

De vreme ce toate iluziile mântuirii te-au lăsat în pană, desigur că nu vrei să rămâi în nori, umblând în van după idoli, când ai putea atât de uşor să păşeşti în lumina adevăratei mântuiri.

Încearcă să treci de nori prin orice mijloace ţi se par potrivite. Dacă ţi-e de folos, gândeşte-te că te ţin de mână şi te conduc. Şi te asigur că nu va fi o închipuire deşartă.

Pentru perioadele de exersare de astăzi, scurte şi frecvente, adu-ţi aminte că mântuirea ta vine de la tine şi nimic în afara gândurilor tale nu te poate stingheri în progresul tău. Eşti eliberat de orice interferenţă externă.

Tu porţi sarcina propriei tale mântuiri.
Eşti însărcinat cu mântuirea lumii.

Spune, deci:

"Mântuirea mea vine de la mine. Nimic din afara mea nu mă poate reţine. În mine se află mântuirea lumii şi mântuirea mea." 







23 septembrie 2017

"Reproşurile mele ascund lumina lumii din mine."



Lecţia 69

"Reproşurile mele ascund lumina lumii din mine."

Nimeni nu poate contempla ceea ce ascund reproşurile tale. Deoarece reproşurile tale ascund lumina lumii din tine, fiecare stă în întuneric, cu tine alături.

Dar pe măsură ce vălul reproşurilor tale se ridică, eşti eliberat împreună cu ceilalţi. Fă-l acum părtaş la mântuirea ta pe cel ce ţi-a stat alături pe când erai în iad.

El îţi este frate în lumina lumii, care vă mântuieşte pe amândoi.

Să facem astăzi o nouă încercare sinceră de a ajunge la lumina lumii din tine. Înainte de a întreprinde aceasta în cadrul perioadei de exersare mai extinse, să dedicăm câteva minute reflectării asupra a ceea ce încercăm să facem.

Încercăm, literalmente, să venim în contact cu mântuirea lumii.

Încercăm să vedem dincolo de vălul de întuneric care o ţine ascunsă.
Încercăm să facem ca vălul să fie ridicat şi să vedem lacrimile Fiului lui Dumnezeu dispărând în lumina soarelui.

Să începem astăzi perioada mai lungă de exersare prin deplina convingere că aşa este şi cu hotărârea sinceră să ajungem la ceea ce ne este mai scump decât toate.

Mântuirea este singura noastră nevoie.
Nu există alt rost aici şi nici o altă funcţie de îndeplinit.

Învăţarea mântuirii ne este singurul ţel. Să încheiem astăzi străvechea căutare, găsind lumina din noi şi purtând-o la vedere, ca oricine s-o vadă şi să se umple de bucurie.

Într-o mare de linişte, cu ochii închişi, încearcă să te desprinzi de întregul conţinut care îţi ocupă, de obicei, conştienţa.

Gândeşte-te la mintea ta ca la un vast cerc înconjurat de un strat de nori grei şi întunecaţi. Nu poţi vedea decât norii, pentru că pari a sta în afara cercului şi întru totul despărţit de el.

De unde stai, nu ai nici un motiv să crezi că există o lumină strălucitoare ascunsă îndărătul norilor.

Norii par a fi singura realitate. Ei par a fi tot ce se poate vedea. Din acest motiv tu nu încerci să treci prin ei şi dincolo de ei, acesta fiind singurul mod de a te convinge cu adevărat de lipsa lor de substanţă.
Vom face astăzi această încercare. După ce te-ai gândit la importanţa a ceea ce încerci să faci pentru tine şi pentru lume, încearcă să te aşezi într-o linişte desăvârşită, amintindu-ţi doar de cât de mult doreşti să ajungi la lumina din tine, astăzi - acum!

Hotărăşte-te să treci dincolo de nori.

Întinde-ţi mâna şi atinge-i, mental.

Dă-i la o parte cu mâna: simte cum ţi se aşează pe obraji, pe frunte, pe pleoape, pe măsură ce treci prin ei.

Mergi mai departe; norii nu te pot opri.

Dacă faci corect exerciţiile, vei începe să ai senzaţia de a fi ridicat şi purtat înainte. Micul tău efort şi slaba ta hotărâre cheamă puterea universului în ajutorul tău, iar Dumnezeu însuşi te va înălţa din întuneric în lumină.

Eşti în acord cu Voia Sa. Nu poţi da greş, pentru că voia ta este şi a Lui. Ai încredere astăzi în Tatăl tău şi fii sigur că te-a auzit şi ţi-a răspuns.

S-ar putea să nu Îi recunoşti deocamdată răspunsul, dar poţi fi cum nu se poate mai sigur că el ţi se dă şi că îl vei primi cu siguranţă.

În timp ce încerci să treci prin nori spre lumină, caută să-ţi păstrezi în minte această încredere.
Caută să-ţi aduci aminte că îţi împreunezi, în sfârşit, voia ta cu cea a lui Dumnezeu.

Caută să-ţi păstrezi limpede în minte gândul că ceea ce întreprinzi cu Dumnezeu trebuie să reuşească.

Apoi, lasă puterea lui Dumnezeu să lucreze în tine şi prin tine, ca să se facă Voia Sa şi a ta.

În perioadele mai scurte de exersare, pe care vei vrea să le faci cât mai des posibil, având în vedere importanţa ideii de astăzi pentru tine şi fericirea ta, adu-ţi aminte că reproşurile tale ascund lumina lumii de propria-ţi conştienţă.

Adu-ţi aminte, de asemenea, că nu o cauţi de unul singur şi că ştii cu siguranţă unde să o cauţi.
Spune, deci:
"Reproşurile mele ascund lumina lumii din mine. Nu pot vedea ce am ascuns. Dar vreau ce am ascuns să-mi fie revelat. Pentru mântuirea mea şi mântuirea lumii."

De asemenea, ia aminte să-ţi spui:

"Dacă nutresc acest reproş, lumina lumii îmi va fi ascunsă" dacă eşti ispitit să ai ceva împotriva cuiva de-a lungul zilei de astăzi. 


LECŢIA anterioară:


"DUMNEZEU ESTE"



18 septembrie 2017

"Iubirea nu reproşează nimic."




Lecţia 68

"Iubirea nu reproşează nimic."

Tu, care ai fost creat de către Iubire asemenea Ei Însăşi, nu poţi, în acelaşi timp, să reproşezi şi să-ţi recunoşti Sinele.

A reproşa înseamnă a uita cine eşti.
A reproşa înseamnă a te considera un corp.
A reproşa înseamnă a lăsa ego-ul să-ţi stăpânească mintea şi să condamne corpul la moarte.

Poate că nu îţi dai încă bine seama ce efect au reproşurile asupra minţii tale. Ele par să te rupă de Sursa ta şi să te facă neasemănător Lui.

Te fac să crezi că El este asemănător cu ceea ce crezi că ai devenit, pentru că nimeni nu îşi poate concepe Creatorul neasemănător lui însuşi.

Desprins de Sinele tău, care rămâne conştient de asemănarea cu Creatorul Său, Sinele tău pare să doarmă, în timp ce acea parte din mintea ta care, în somnul ei, urzeşte iluzii, pare a fi trează.

S-ar putea ca toate acestea să pornească de la reproşuri? O, da! Pentru că cel care reproşează neagă faptul că a fost creat de Iubire, iar Creatorul său a devenit pentru el înspăimântător în visul de ură.

Cine poate visa la ură, fără a se teme de Dumnezeu?

Pe cât este de sigur că cei care reproşează îl vor redefini pe Dumnezeu după propria lor imagine, pe atât este de cert că Dumnezeu i-a creat pe toţi asemenea Lui, definindu-i ca parte din El.

Pe cât este de sigur că cei care reproşează vor suferi de vinovăţie, pe atât este de cert că cei care vor ierta vor găsi pacea.

Pe cât este de sigur că cei care reproşează vor uita cine sunt, pe atât este de cert că cei care vor ierta îşi vor aduce aminte.

Oare nu te-ai învoi să-ţi abandonezi reproşurile, dacă ai crede că aşa stau lucrurile? Poate că nu crezi că poţi să renunţi la reproşuri.

Asta însă este o simplă problemă de motivaţie. Astăzi vom încerca să aflăm cum te-ai simţi fără ele. Dacă vei reuşi cât de puţin, nu va mai exista niciodată problema motivaţiei.

Începe perioada mai extinsă de exersare prin a-ţi cerceta mintea şi a-i afla pe cei faţă de care nutreşti ceea ce consideri a fi reproşuri majore. Unele dintre acestea vor fi uşor de găsit. Apoi gândeşte-te la aşa-zisele reproşuri minore, pe care le ai faţă de cei pe care îi placi, ba pe care chiar crezi că îi iubeşti. Te vei lămuri repede că nu există cineva faţă de care să nu nutreşti reproşuri, de un fel sau altul. Acest fapt, în propria-ţi percepţie, te-a lăsat singur în întreg universul.

Hotărăşte-te acum să-i vezi pe toţi aceşti oameni ca fiindu-ţi prieteni.
Spune-le tuturor, cu gândul la fiecare în parte, atunci când te adresezi lor:
"Vedea-te-aş ca fiindu-mi prieten, Ca să-mi aduc aminte că eşti parte din mine Şi să-mi ajung să mă cunosc pe mine însumi. "

Petrece restul perioadei de exersare încercând să gândeşti despre tine însuţi ca fiind întru totul împăcat cu oricine şi orice, în siguranţă într-o lume care te ocroteşte şi pe care o iubeşti, la rândul tău.
Încearcă să simţi cum te înconjoară ocrotirea, plutind deasupra ta şi susţinându-te.

Încearcă să crezi, pentru un timp cât de scurt, că nimic nu te poate ofensa nicidecum.

Spune în sinea ta, la sfârşitul perioadei de exersare: "Iubirea nu reproşează nimic. Atunci când îmi voi lăsa deoparte toate reproşurile Voi şti că sunt în deplină siguranţă."

Perioadele scurte de exersare vor cuprinde o aplicare repetată a ideii de astăzi în forma următoare, ori de câte ori apare un gând de reproş la adresa cuiva, fie el prezent fizic sau nu:
"Iubirea nu reproşează nimic. Să nu-mi trădez Sinele."

În completare, repetă ideea de câteva ori pe oră în această formă:

"Iubirea nu reproşează nimic. Vreau să mă trezesc la Sinele meu, Lăsându-mi deoparte toate reproşurile Şi deşteptându-mă în El.







3 septembrie 2017

"Iubirea m-a creat ca pe Sine Însăşi."




Lecţia 67

"Iubirea m-a creat ca pe Sine Însăşi."

Ideea de astăzi constituie o afirmare completă şi exactă a ceea ce eşti. Iată de ce eşti lumina lumii.

Iată de ce te-a numit Dumnezeu mântuitor al lumii.

Iată de ce Fiul lui Dumnezeu îşi aşteaptă de la tine mântuirea. El este mântuit prin ceea ce eşti.

Nu vom precupeţi astăzi nici un efort pentru a ajunge la acest adevăr despre tine şi pentru a ne da seama pe deplin, chiar numai dacă pentru o clipă, de faptul că acesta este adevărul.

În perioada mai lungă de exersare, ne vom gândi la realitatea ta şi la natura ei total neschimbată şi neschimbătoare.


Vom începe prin a repeta acest adevăr despre tine, după care vom petrece câteva minute adăugând câteva gânduri relevante, cum ar fi:
"Sfinţenia m-a creat sfânt."
"Bunătatea m-a creat bun."
"Folosul m-a creat folositor."
"Perfecţiunea m-a creat perfect."

Orice atribut care este în acord cu Dumnezeu, aşa cum El însuşi se defineşte, este potrivit pentru a fi folosit.

Încercăm astăzi să desfacem definiţia lui Dumnezeu făcută de tine şi s-o înlocuim cu propria Lui definiţie.
Vom mai încerca să scoatem în evidenţă faptul că tu eşti parte din definiţia Lui despre Sine Însuşi.

După ce ai mai adăugat câteva asemenea gânduri înrudite, încearcă, în cadrul unui scurt interval pregătitor, să laşi deoparte toate gândurile, ca apoi să tinzi dincolo de toate imaginile şi preconcepţiile pe care le ai despre tine însuţi şi să ajungi la adevărul din tine.

Dacă iubirea te-a creat ca pe Sine Însăşi, acest Sine trebuie să se afle în tine. Se află undeva în mintea ta, unde îl poţi găsi.

Vei constata, poate, că va trebui să repeţi ideea de astăzi din când în când, pentru a înlocui gândurile care te distrag. Vei mai constata, poate, că aceasta nu este suficient şi că ai nevoie să continui adăugarea altor gânduri referitoare la adevărul despre tine însuţi.

Probabil că vei reuşi totuşi să treci de acestea, străbătând intervalul lipsit de gânduri spre conştienţa unei lumini vii în care te recunoşti aşa cum te-a creat Iubirea.

Fii convins că astăzi vei face atât de mult pentru a aduce această conştienţă mai aproape, indiferent dacă simţi că ai reuşit sau nu. Va fi deosebit de folositor astăzi să exersezi ideea zilei cât se poate de des.

Ai mare nevoie să auzi cât mai frecvent adevărul despre tine însuţi, deoarece mintea îţi este atât de preocupată cu false imagini de sine.

Va fi cât se poate de salutar să-ţi reaminteşti de patru sau cinci ori pe oră, poate chiar mai des, că Iubirea te-a creat ca pe Sine Însăşi. Ascultă, în această idee, adevărul despre tine însuţi.

În timpul perioadelor mai scurte de exersare, încearcă să-ţi dai seama că toate acestea nu ţi le spune vocea ta firavă şi singuratică.

Aici este Vocea pentru Dumnezeu, aducându-ţi aminte de Tatăl şi de Sinele tău.

Aici este Vocea Adevărului, înlocuind tot ceea ce îţi spune ego-ul despre tine cu simplul adevăr despre Fiul lui Dumnezeu.


Ai fost creat de Iubire asemenea Ei Însăşi.