6 octombrie 2017

"Numai planul de mântuire al lui Dumnezeu va izbuti."



Lecţia 71

"Numai planul de mântuire al lui Dumnezeu va izbuti."

S-ar putea să nu îţi dai seama că ego-ul a alcătuit un plan de mântuire opus planului lui Dumnezeu. Tocmai în acest plan crezi tu.

De vreme ce este opusul planului lui Dumnezeu, crezi, de asemenea, că a accepta planul lui Dumnezeu în locul celui oferit de ego înseamnă a fi damnat.

Pare, desigur, absurd. Însă după ce vom fi examinat mai cu atenţie în ce constă, de fapt, planul ego-ului, poate vei realiza că, oricât de absurd ar fi, chiar crezi în el.

Planul de mântuire al ego-ului gravitează în jurul purtării reproşurilor. El susţine că, dacă altcineva ar vorbi sau ar acţiona diferit, dacă vreo împrejurare sau întâmplare exterioară s-ar schimba, ai fi mântuit.

Astfel, sursa mântuirii este percepută constant ca exterioară ţie. Fiecare reproş este o declaraţie şi o aserţiune în care crezi, care spune:
"Dacă acest lucru (această situaţie) ar fi altfel, aş fi mântuit."

Schimbarea minţii, răzgândirea, necesară pentru dobândirea mântuirii, este astfel cerută de la toţi şi toate, cu excepţia ta.

Rolul pe care îl desemnezi propriei tale minţi în acest plan este aşadar, pur şi simplu, acela de a determina ce anume, în afara ei însăşi, trebuie să se schimbe, dacă este să fii mântuit.

Conform acestui plan dement, orice sursă de mântuire percepută este acceptabilă, cu condiţia să nu izbutească. Acest lucru garantează continuarea căutării neroditoare, întrucât persistă iluzia că, deşi aceste speranţe au fost mereu înşelate, există încă motive de speranţă în alte locuri şi în alte lucruri. O altă persoană îţi va sluji mai bine; o altă situaţie îţi va oferi totuşi succes. Astfel se prezintă planul de mântuire al ego-ului.

Poţi vedea, desigur, cât de bine este în strictă concordanţă cu doctrina de bază a ego-ului:
"Caută, dar nu găsi."

Fiindcă, ce altceva ar putea garanta mai sigur că nu vei găsi mântuirea decât prin canalizarea tuturor eforturilor tale spre căutarea ei acolo unde nu se află?

Planul de mântuire al lui Dumnezeu izbuteşte tocmai pentru că, urmându-i îndrumarea, cauţi mântuirea acolo unde se află. Însă dacă este să reuşeşti, Dumnezeu promiţându-ţi că aşa va fi, trebuie să binevoieşti să o cauţi numai acolo. Altfel scopul îţi este împărţit şi vei încerca să urmezi două planuri de mântuire care sunt diametral opuse în toate privinţele. Rezultatul îţi poate aduce numai derută, mizerie şi un sentiment profund al ratării şi disperării.

Cum poţi scăpa de toate acestea? Foarte simplu.

Ideea de astăzi este răspunsul. Numai planul de mântuire al lui Dumnezeu va izbuti. Nu poate exista nici un conflict real în această privinţă, deoarece nu există nici o alternativă posibilă la planul lui Dumnezeu, care să te mântuiască.

Al Său este unicul plan a cărui rezolvare este certă.
Al Său este unicul plan care trebuie să reuşească.

Să exersăm astăzi recunoaşterea acestei certitudini. Şi să ne bucurăm că există un răspuns la ceea ce pare să fie un conflict fără nici o rezolvare posibilă.

Toate lucrurile Îi sunt posibile lui Dumnezeu.

Mântuirea trebuie să fie a ta, datorită planului Său, care nu poate da greş.

Începe cele două perioade de exersare mai lungi, gândindu-te la ideea de astăzi şi dându-ţi seama că ea conţine două părţi, fiecare aducându-şi contribuţia la întreg în mod egal.

Planul lui Dumnezeu pentru mântuirea ta va izbuti, alte planuri nu. Nu te lăsa pradă disperării sau mâniei pentru a doua parte a afirmaţiei; ea este inerentă primei părţi. Iar în prima parte se află deplina eliberare de toate încercările tale demente şi de propunerile nebuneşti pentru a te elibera.

Ele au dus la deprimare şi mânie; însă planul lui Dumnezeu va reuşi. Va duce la eliberare şi bucurie.

Amintindu-ţi acestea, să dedicăm restul perioadelor de practică mai lungi rugăminţii adresate lui Dumnezeu de a ne dezvălui planul Său. Întreabă-l foarte concret:
"Ce ai vrea să fac?"
"Unde ai vrea să mă duc?"
"Ce ai vrea să spun şi cui?"

Acordă-I Lui toată iniţiativa pe tot restul perioadei de practică şi lasă-L să-ţi spună ce ai de făcut în planul Său pentru mântuirea ta. Îţi va răspunde pe măsura bunăvoinţei tale de a-I auzi Vocea. Nu refuza să auzi.

Însăşi faptul că faci exerciţiile dovedeşte că binevoieşti, într-o oarecare măsură, să auzi. Este suficient pentru aţi revendica dreptul la răspunsul lui Dumnezeu.

În perioadele de exersare mai scurte, spune deseori în sinea ta că planul de mântuire al lui Dumnezeu, şi numai al Său, va izbuti.

Răspunde prompt la toate ispitele de a reproşa şi răspunde-le cu această formă a ideii de astăzi: 
"Reproşurile sunt opusul planului de mântuire al lui Dumnezeu. Însă numai planul Lui va izbuti."


Încearcă să-ţi reaminteşti ideea zilei de vreo şase sau şapte ori pe oră. Nici nu ar putea exista un mod mai bun de a petrece o jumătate de minut (sau mai puţin), decât reamintindu-ţi Sursa mântuirii tale, văzând-o acolo unde se află.







29 septembrie 2017

"Mântuirea mea vine de la mine."


Lecţia 70

"Mântuirea mea vine de la mine."

Toată ispita nu este nimic altceva decât o formă sau alta a ispitei primordiale de a nu crede ideea de astăzi.

Mântuirea pare să vină de oriunde, numai de la tine nu.
La fel, sursa vinovăţiei. Nici vinovăţia, nici mântuirea nu le vezi ca fiind în propria-ţi minte şi nu altundeva.

Când realizezi că toată vinovăţia este numai şi numai o invenţie a minţii tale, îţi vei da, de asemenea, seama că vinovăţia şi mântuirea trebuie să se afle în acelaşi loc. Înţelegând acest fapt eşti mântuit.

Preţul aparent al acceptării ideii de astăzi este acesta:
Ea înseamnă că nimic din afara ta nu te poate mântui; nimic din afara ta nu îţi poate da pacea.

Dar mai înseamnă că nimic din afara ta nu te poate vătăma, nu-ţi poate tulbura pacea sau nu te poate deranja întrun fel sau altul.

Ideea de astăzi te pune să domneşti peste univers, căci acesta ţi-e locul, fiind ceea ce eşti. Acesta nu este un rol care poate fi acceptat parţial.

Desigur că începi să-ţi dai seama că acceptarea lui înseamnă mântuire. Totuşi, s-ar putea să nu-ţi fie clar de ce recunoaşterea faptului că vinovăţia se află în mintea ta atrage după sine şi realizarea faptului că mântuirea se află şi ea acolo.

Dumnezeu nu ar fi plasat remediul bolii acolo unde nu te poate ajuta.

Aşa a funcţionat mintea ta, însă nicidecum a Sa.

El vrea să fii vindecat, prin urmare a păstrat Sursa vindecării acolo unde se află nevoia de vindecare.

Tu ai încercat să faci exact contrariul, făcând încercări peste încercări, care de care mai distorsionate şi fantastice, de a separa vindecarea de boala care i-a fost menită, păstrând astfel boala.

Scopul tău era să garantezi că vindecarea nu se va produce.

Scopul lui Dumnezeu era să garanteze că ea va avea loc.

Astăzi exersăm să ne dăm seama că Voia lui Dumnezeu şi voia noastră sunt chiar una şi aceeaşi în această chestiune.

Dumnezeu vrea ca noi să fim vindecaţi, iar noi, de fapt, nu vrem să fim bolnavi, deoarece aceasta ne aduce nefericire.

De aceea, acceptând ideea de astăzi, suntem, realmente, de acord cu Dumnezeu.

El nu vrea să fim bolnavi. Nici noi. El vrea să fim vindecaţi.

La fel vrem şi noi. Pentru astăzi suntem gata de două perioade mai lungi de exersare, fiecare dintre ele durând vreo zece-cincisprezece minute. Totuşi, te vom lăsa să decizi singur când le vei întreprinde.

Vom continua un număr de lecţii cu această formă de exersare şi ar fi bine să decizi în prealabil care ar fi timpul prielnic de alocat fiecărei perioade, ţinându-te cât mai strict posibil de propriile-ţi decizii.

Începe aceste perioade de exersare cu repetarea ideii de astăzi, adăugând o declaraţie ce anunţă recunoaşterea faptului că mântuirea nu vine nicăieri din afara ta.

Ai putea-o formula astfel:
"Mântuirea mea vine de la mine. Ea nu poate veni din altă parte."

Apoi, având ochii închişi, dedică câteva minute revizuirii câtorva locuri externe unde, în trecut, ai căutat mântuirea: în alţi oameni, în posesiuni, în diferite situaţii şi întâmplări, în concepţia despre sine, pe care ai încercat să le faci reale.

Recunoaşte că ea nu se află acolo şi spune-ţi:
"Mântuirea mea nu poate veni de la nici unul din aceste lucruri. Mântuirea mea vine de la mine şi numai de la mine."

Acum vom încerca din nou să ajungem la lumina din tine, care se află acolo unde ţi-e mântuirea.
Nu o poţi găsi în norii care înconjoară lumina, deşi tocmai în ei ai căutat-o până acum. Nu se află acolo. Este îndărătul norilor şi în lumina de dincolo de ei.

Aminteşte-ţi că va trebui să străbaţi norii înainte de a putea ajunge la lumină.

Mai aminteşte-ţi însă că în configuraţiile de nori pe care ţi le-ai imaginat nu ai găsit niciodată nimic care să dăinuie, sau ce ţi-ai dorit.

De vreme ce toate iluziile mântuirii te-au lăsat în pană, desigur că nu vrei să rămâi în nori, umblând în van după idoli, când ai putea atât de uşor să păşeşti în lumina adevăratei mântuiri.

Încearcă să treci de nori prin orice mijloace ţi se par potrivite. Dacă ţi-e de folos, gândeşte-te că te ţin de mână şi te conduc. Şi te asigur că nu va fi o închipuire deşartă.

Pentru perioadele de exersare de astăzi, scurte şi frecvente, adu-ţi aminte că mântuirea ta vine de la tine şi nimic în afara gândurilor tale nu te poate stingheri în progresul tău. Eşti eliberat de orice interferenţă externă.

Tu porţi sarcina propriei tale mântuiri.
Eşti însărcinat cu mântuirea lumii.

Spune, deci:

"Mântuirea mea vine de la mine. Nimic din afara mea nu mă poate reţine. În mine se află mântuirea lumii şi mântuirea mea." 







23 septembrie 2017

"Reproşurile mele ascund lumina lumii din mine."


Lecţia 69

"Reproşurile mele ascund lumina lumii din mine."

Nimeni nu poate contempla ceea ce ascund reproşurile tale. Deoarece reproşurile tale ascund lumina lumii din tine, fiecare stă în întuneric, cu tine alături.

Dar pe măsură ce vălul reproşurilor tale se ridică, eşti eliberat împreună cu ceilalţi. Fă-l acum părtaş la mântuirea ta pe cel ce ţi-a stat alături pe când erai în iad.

El îţi este frate în lumina lumii, care vă mântuieşte pe amândoi.

Să facem astăzi o nouă încercare sinceră de a ajunge la lumina lumii din tine. Înainte de a întreprinde aceasta în cadrul perioadei de exersare mai extinse, să dedicăm câteva minute reflectării asupra a ceea ce încercăm să facem.

Încercăm, literalmente, să venim în contact cu mântuirea lumii.

Încercăm să vedem dincolo de vălul de întuneric care o ţine ascunsă.
Încercăm să facem ca vălul să fie ridicat şi să vedem lacrimile Fiului lui Dumnezeu dispărând în lumina soarelui.

Să începem astăzi perioada mai lungă de exersare prin deplina convingere că aşa este şi cu hotărârea sinceră să ajungem la ceea ce ne este mai scump decât toate.

Mântuirea este singura noastră nevoie.
Nu există alt rost aici şi nici o altă funcţie de îndeplinit.

Învăţarea mântuirii ne este singurul ţel. Să încheiem astăzi străvechea căutare, găsind lumina din noi şi purtând-o la vedere, ca oricine s-o vadă şi să se umple de bucurie.

Într-o mare de linişte, cu ochii închişi, încearcă să te desprinzi de întregul conţinut care îţi ocupă, de obicei, conştienţa.

Gândeşte-te la mintea ta ca la un vast cerc înconjurat de un strat de nori grei şi întunecaţi. Nu poţi vedea decât norii, pentru că pari a sta în afara cercului şi întru totul despărţit de el.

De unde stai, nu ai nici un motiv să crezi că există o lumină strălucitoare ascunsă îndărătul norilor.

Norii par a fi singura realitate. Ei par a fi tot ce se poate vedea. Din acest motiv tu nu încerci să treci prin ei şi dincolo de ei, acesta fiind singurul mod de a te convinge cu adevărat de lipsa lor de substanţă.
Vom face astăzi această încercare. După ce te-ai gândit la importanţa a ceea ce încerci să faci pentru tine şi pentru lume, încearcă să te aşezi într-o linişte desăvârşită, amintindu-ţi doar de cât de mult doreşti să ajungi la lumina din tine, astăzi - acum!

Hotărăşte-te să treci dincolo de nori.

Întinde-ţi mâna şi atinge-i, mental.

Dă-i la o parte cu mâna: simte cum ţi se aşează pe obraji, pe frunte, pe pleoape, pe măsură ce treci prin ei.

Mergi mai departe; norii nu te pot opri.

Dacă faci corect exerciţiile, vei începe să ai senzaţia de a fi ridicat şi purtat înainte. Micul tău efort şi slaba ta hotărâre cheamă puterea universului în ajutorul tău, iar Dumnezeu însuşi te va înălţa din întuneric în lumină.

Eşti în acord cu Voia Sa. Nu poţi da greş, pentru că voia ta este şi a Lui. Ai încredere astăzi în Tatăl tău şi fii sigur că te-a auzit şi ţi-a răspuns.

S-ar putea să nu Îi recunoşti deocamdată răspunsul, dar poţi fi cum nu se poate mai sigur că el ţi se dă şi că îl vei primi cu siguranţă.

În timp ce încerci să treci prin nori spre lumină, caută să-ţi păstrezi în minte această încredere.
Caută să-ţi aduci aminte că îţi împreunezi, în sfârşit, voia ta cu cea a lui Dumnezeu.

Caută să-ţi păstrezi limpede în minte gândul că ceea ce întreprinzi cu Dumnezeu trebuie să reuşească.

Apoi, lasă puterea lui Dumnezeu să lucreze în tine şi prin tine, ca să se facă Voia Sa şi a ta.

În perioadele mai scurte de exersare, pe care vei vrea să le faci cât mai des posibil, având în vedere importanţa ideii de astăzi pentru tine şi fericirea ta, adu-ţi aminte că reproşurile tale ascund lumina lumii de propria-ţi conştienţă.

Adu-ţi aminte, de asemenea, că nu o cauţi de unul singur şi că ştii cu siguranţă unde să o cauţi.
Spune, deci:
"Reproşurile mele ascund lumina lumii din mine. Nu pot vedea ce am ascuns. Dar vreau ce am ascuns să-mi fie revelat. Pentru mântuirea mea şi mântuirea lumii."

De asemenea, ia aminte să-ţi spui:

"Dacă nutresc acest reproş, lumina lumii îmi va fi ascunsă" dacă eşti ispitit să ai ceva împotriva cuiva de-a lungul zilei de astăzi. 


LECŢIA anterioară:


"DUMNEZEU ESTE"



18 septembrie 2017

"Iubirea nu reproşează nimic."



Lecţia 68

"Iubirea nu reproşează nimic."

Tu, care ai fost creat de către Iubire asemenea Ei Însăşi, nu poţi, în acelaşi timp, să reproşezi şi să-ţi recunoşti Sinele.

A reproşa înseamnă a uita cine eşti.
A reproşa înseamnă a te considera un corp.
A reproşa înseamnă a lăsa ego-ul să-ţi stăpânească mintea şi să condamne corpul la moarte.

Poate că nu îţi dai încă bine seama ce efect au reproşurile asupra minţii tale. Ele par să te rupă de Sursa ta şi să te facă neasemănător Lui.

Te fac să crezi că El este asemănător cu ceea ce crezi că ai devenit, pentru că nimeni nu îşi poate concepe Creatorul neasemănător lui însuşi.

Desprins de Sinele tău, care rămâne conştient de asemănarea cu Creatorul Său, Sinele tău pare să doarmă, în timp ce acea parte din mintea ta care, în somnul ei, urzeşte iluzii, pare a fi trează.

S-ar putea ca toate acestea să pornească de la reproşuri? O, da! Pentru că cel care reproşează neagă faptul că a fost creat de Iubire, iar Creatorul său a devenit pentru el înspăimântător în visul de ură.

Cine poate visa la ură, fără a se teme de Dumnezeu?

Pe cât este de sigur că cei care reproşează îl vor redefini pe Dumnezeu după propria lor imagine, pe atât este de cert că Dumnezeu i-a creat pe toţi asemenea Lui, definindu-i ca parte din El.

Pe cât este de sigur că cei care reproşează vor suferi de vinovăţie, pe atât este de cert că cei care vor ierta vor găsi pacea.

Pe cât este de sigur că cei care reproşează vor uita cine sunt, pe atât este de cert că cei care vor ierta îşi vor aduce aminte.

Oare nu te-ai învoi să-ţi abandonezi reproşurile, dacă ai crede că aşa stau lucrurile? Poate că nu crezi că poţi să renunţi la reproşuri.

Asta însă este o simplă problemă de motivaţie. Astăzi vom încerca să aflăm cum te-ai simţi fără ele. Dacă vei reuşi cât de puţin, nu va mai exista niciodată problema motivaţiei.

Începe perioada mai extinsă de exersare prin a-ţi cerceta mintea şi a-i afla pe cei faţă de care nutreşti ceea ce consideri a fi reproşuri majore. Unele dintre acestea vor fi uşor de găsit. Apoi gândeşte-te la aşa-zisele reproşuri minore, pe care le ai faţă de cei pe care îi placi, ba pe care chiar crezi că îi iubeşti. Te vei lămuri repede că nu există cineva faţă de care să nu nutreşti reproşuri, de un fel sau altul. Acest fapt, în propria-ţi percepţie, te-a lăsat singur în întreg universul.

Hotărăşte-te acum să-i vezi pe toţi aceşti oameni ca fiindu-ţi prieteni.
Spune-le tuturor, cu gândul la fiecare în parte, atunci când te adresezi lor:
"Vedea-te-aş ca fiindu-mi prieten, Ca să-mi aduc aminte că eşti parte din mine Şi să-mi ajung să mă cunosc pe mine însumi. "

Petrece restul perioadei de exersare încercând să gândeşti despre tine însuţi ca fiind întru totul împăcat cu oricine şi orice, în siguranţă într-o lume care te ocroteşte şi pe care o iubeşti, la rândul tău.
Încearcă să simţi cum te înconjoară ocrotirea, plutind deasupra ta şi susţinându-te.

Încearcă să crezi, pentru un timp cât de scurt, că nimic nu te poate ofensa nicidecum.

Spune în sinea ta, la sfârşitul perioadei de exersare: "Iubirea nu reproşează nimic. Atunci când îmi voi lăsa deoparte toate reproşurile Voi şti că sunt în deplină siguranţă."

Perioadele scurte de exersare vor cuprinde o aplicare repetată a ideii de astăzi în forma următoare, ori de câte ori apare un gând de reproş la adresa cuiva, fie el prezent fizic sau nu:
"Iubirea nu reproşează nimic. Să nu-mi trădez Sinele."

În completare, repetă ideea de câteva ori pe oră în această formă:

"Iubirea nu reproşează nimic. Vreau să mă trezesc la Sinele meu, Lăsându-mi deoparte toate reproşurile Şi deşteptându-mă în El.







3 septembrie 2017

"Iubirea m-a creat ca pe Sine Însăşi."



Lecţia 67

"Iubirea m-a creat ca pe Sine Însăşi."

Ideea de astăzi constituie o afirmare completă şi exactă a ceea ce eşti. Iată de ce eşti lumina lumii.

Iată de ce te-a numit Dumnezeu mântuitor al lumii.

Iată de ce Fiul lui Dumnezeu îşi aşteaptă de la tine mântuirea. El este mântuit prin ceea ce eşti.

Nu vom precupeţi astăzi nici un efort pentru a ajunge la acest adevăr despre tine şi pentru a ne da seama pe deplin, chiar numai dacă pentru o clipă, de faptul că acesta este adevărul.

În perioada mai lungă de exersare, ne vom gândi la realitatea ta şi la natura ei total neschimbată şi neschimbătoare.


Vom începe prin a repeta acest adevăr despre tine, după care vom petrece câteva minute adăugând câteva gânduri relevante, cum ar fi:
"Sfinţenia m-a creat sfânt."
"Bunătatea m-a creat bun."
"Folosul m-a creat folositor."
"Perfecţiunea m-a creat perfect."

Orice atribut care este în acord cu Dumnezeu, aşa cum El însuşi se defineşte, este potrivit pentru a fi folosit.

Încercăm astăzi să desfacem definiţia lui Dumnezeu făcută de tine şi s-o înlocuim cu propria Lui definiţie.
Vom mai încerca să scoatem în evidenţă faptul că tu eşti parte din definiţia Lui despre Sine Însuşi.

După ce ai mai adăugat câteva asemenea gânduri înrudite, încearcă, în cadrul unui scurt interval pregătitor, să laşi deoparte toate gândurile, ca apoi să tinzi dincolo de toate imaginile şi preconcepţiile pe care le ai despre tine însuţi şi să ajungi la adevărul din tine.

Dacă iubirea te-a creat ca pe Sine Însăşi, acest Sine trebuie să se afle în tine. Se află undeva în mintea ta, unde îl poţi găsi.

Vei constata, poate, că va trebui să repeţi ideea de astăzi din când în când, pentru a înlocui gândurile care te distrag. Vei mai constata, poate, că aceasta nu este suficient şi că ai nevoie să continui adăugarea altor gânduri referitoare la adevărul despre tine însuţi.

Probabil că vei reuşi totuşi să treci de acestea, străbătând intervalul lipsit de gânduri spre conştienţa unei lumini vii în care te recunoşti aşa cum te-a creat Iubirea.

Fii convins că astăzi vei face atât de mult pentru a aduce această conştienţă mai aproape, indiferent dacă simţi că ai reuşit sau nu. Va fi deosebit de folositor astăzi să exersezi ideea zilei cât se poate de des.

Ai mare nevoie să auzi cât mai frecvent adevărul despre tine însuţi, deoarece mintea îţi este atât de preocupată cu false imagini de sine.

Va fi cât se poate de salutar să-ţi reaminteşti de patru sau cinci ori pe oră, poate chiar mai des, că Iubirea te-a creat ca pe Sine Însăşi. Ascultă, în această idee, adevărul despre tine însuţi.

În timpul perioadelor mai scurte de exersare, încearcă să-ţi dai seama că toate acestea nu ţi le spune vocea ta firavă şi singuratică.

Aici este Vocea pentru Dumnezeu, aducându-ţi aminte de Tatăl şi de Sinele tău.

Aici este Vocea Adevărului, înlocuind tot ceea ce îţi spune ego-ul despre tine cu simplul adevăr despre Fiul lui Dumnezeu.


Ai fost creat de Iubire asemenea Ei Însăşi. 







30 august 2017

"Fericirea mea şi funcţia mea sunt una."



Lecţia 66

"Fericirea mea şi funcţia mea sunt una."

Ai remarcat, desigur, accentul pe care l-am pus în decursul lecţiilor noastre recente pe conexiunea dintre îndeplinirea funcţiilor tale şi realizarea fericirii.

Am făcut-o pentru că, de fapt, nu îţi dai seama de această conexiune. Totuşi, între ele există mai mult decât doar o conexiune: sunt unul şi acelaşi lucru.

Formele lor sunt diferite, însă conţinutul lor este cu desăvârşire acelaşi. Ego-ul se află într-o continuă dispută cu Sfântul Spirit în problema fundamentală a funcţiei tale.

De asemenea, el dă o bătălie continuă cu Sfântul Spirit pentru a stabili care este fericirea ta. Bătălia nu se dă de ambele părţi. Egoul atacă şi Sfântul Spirit nu ripostează.

El ştie care îţi este funcţia. Ştie că fericirea este funcţia ta.

Vom încerca astăzi să lăsăm această bătălie lipsită de sens în urma noastră, ca să ajungem la adevărul despre funcţia ta.

Nu ne vom angaja în nişte dispute fără sens pentru a-l stabili.
Nu ne vom implica în mod iremediabil în definirea fericirii şi în stabilirea mijloacelor pentru realizarea ei.
Nu vom face pe placul ego-ului, ascultându-i atacurile îndreptate asupra adevărului.

Vom fi, pur şi simplu, bucuroşi că putem afla adevărul.

Perioada de exersare mai lungă de astăzi are ca scop, pentru tine, acceptarea faptului că între funcţia pe care ţi-a dăruit-o Dumnezeu şi fericirea ta nu numai că există o conexiune foarte reală, dar ele sunt, de fapt, identice.

Dumnezeu îţi dăruieşte numai fericire. Prin urmare, funcţia pe care ţi-a dăruit-o El trebuie să fie fericirea, chiar dacă pare a fi altceva.

Exerciţiile de astăzi constituie o încercare de a trece dincolo de aceste deosebiri în aparenţă şi de a recunoaşte un conţinut comun acolo unde el există în adevăr. Începe perioada de exersare de zece până la cincisprezece minute reconsiderând aceste gânduri:
"Dumnezeu îmi dăruieşte numai fericire. El mi-a dăruit funcţia. Prin urmare, funcţia mea trebuie să fie fericirea."
Încearcă să vezi logica acestei secvenţe, chiar dacă încă nu accepţi concluzia. Concluzia ar putea fi falsă numai dacă primele două gânduri sunt eronate. Aşadar, să ne gândim un răstimp la premize, în timp ce exersăm.

Prima premiză este aceea că Dumnezeu îţi dăruieşte numai fericire. Ea ar putea fi falsă, desigur, dar pentru a fi falsă, este necesar să definim pe Dumnezeu drept ceva ce El nu este.

Iubirea nu poate dărui răul, iar ceea ce nu este fericire este rău. Dumnezeu nu poate dărui ceea ce nu are, iar El nu poate avea ceea ce El nu este.

Dacă nu îţi dă numai fericire, Dumnezeu trebuie să fie rău. Şi crezi tocmai această definiţie a Lui, dacă nu accepţi prima premiză.

A doua premiză este că Dumnezeu ţi-a dăruit funcţia. Am văzut că nu există decât două părţi ale minţii tale.

Una este stăpânită de ego şi alcătuită din iluzii.

Cealaltă este patria Sfântului Spirit, locul unde sălăşluieşte adevărul. Nu ai de ales decât între aceste călăuze, iar ca rezultat al alegerii tale nu sunt posibile alte consecinţe în afară de teama pe care ego-ul o produce întotdeauna şi iubirea pe care Sfântul Spirit o oferă mereu pentru a o înlocui.

De aici rezultă, în mod necesar, fie că funcţia ta este stabilită de Dumnezeu prin Vocea Lui, fie că este plăsmuită de ego, pe care tu l-ai plăsmuit pentru a-l înlocui pe El.

Care este cea adevărată? Dacă nu ţi-a dăruit Dumnezeu funcţia, ea trebuie să fie darul egoului. Oare ego-ul are într-adevăr daruri de dat, de vreme ce el însuşi este o iluzie şi oferă numai iluzia unor daruri?

Gândeşte-te la toate acestea în timpul exerciţiilor mai lungi de astăzi. Mai gândeşte-te şi la numeroasele forme pe care iluzia funcţiei tale le-a luat în propria-ţi minte şi la numeroasele feluri în care ai încercat să găseşti mântuirea sub îndrumarea ego-ului.

Ai găsit-o? Ai fost fericit? Ţi-au adus pacea?
Avem nevoie astăzi de multă onestitate.
Adu- ţi aminte de rezultate în mod cinstit şi gândeşte-te, de asemenea, dacă a fost vreodată rezonabil să aştepţi fericirea de la un singur lucru pe care ego-ul ţi l-a propus vreodată.

Cu toate acestea, ego-ul este singura alternativă la Vocea Sfântului Spirit. Vei asculta glasul nebuniei sau vei auzi adevărul. Încearcă să faci această alegere, gândindu-te la premizele pe care se bazează concluzia noastră.

La această concluzie putem fi părtaşi, la alta însă nicidecum. Căci însuşi Dumnezeu o împărtăşeşte cu noi. Ideea de astăzi este un alt pas uriaş spre perceperea a ceea ce este la fel ca fiind la fel şi a ceea ce este diferit, ca diferit.

De o parte stau toate iluziile.
Întreg adevărul stă de cealaltă parte. Să încercăm astăzi să ne dăm seama că numai adevărul este adevărat. În perioadele mai scurte de exersare, care vor fi astăzi de cel mai mare ajutor dacă vor fi întreprinse de două ori pe oră, este sugerată această formă de aplicare:
"Fericirea mea şi funcţia mea sunt una, Pentru că Dumnezeu mi le-a dat pe amândouă."

Nu va dura mai mult de un minut, poate chiar mai puţin, să repeţi, rar, aceste cuvinte, gândindu-te la ele un răstimp pe măsură ce le rosteşti. 







24 august 2017

"Singura mea funcţie este cea hărăzită mie de Dumnezeu."



Lecţia 65

"Singura mea funcţie este cea hărăzită mie de Dumnezeu."

Ideea de astăzi îţi reafirmă angajamentul faţă de mântuire. De asemenea, îţi reaminteşte că nu ai altă funcţie decât aceasta. Ambele gânduri sunt evident necesare unui angajament total.

Mântuirea nu poate fi singurul scop pe care îl ai, atât timp cât te mai dedici altora.

Deplina acceptare a mântuirii ca singura ta funcţie aduce după sine, în mod necesar, două faze: recunoaşterea mântuirii ca funcţia ta şi abandonarea tuturor celorlalte ţeluri pe care le-ai inventat pentru tine însuţi.

Acesta este singurul mod de a-ţi putea ocupa locul de drept printre mântuitorii lumii.

Acesta este singurul mod de a putea spune cu convingere:
"Singura mea funcţie este cea hărăzită mie de Dumnezeu".

Acesta este singurul mod de a găsi pacea minţii.

Astăzi, cât şi într-un şir de zile care vor urma, rezervă-ţi zece până la cincisprezece minute în vederea unor perioade de exersare mai susţinute, în care vei încerca să înţelegi şi să accepţi ceea ce înseamnă de fapt ideea zilei.

Ea îţi oferă eliberarea de toate dificultăţile percepute. Îţi înmânează cheia pentru uşa păcii, uşa pe care ţi-ai trântit-o singur în nas.

Îţi dă răspunsul la toate căutările pe care le-ai întreprins de la începuturile timpului încoace. Încearcă, pe cât posibil, să întreprinzi exerciţiile zilnice mai lungi aproximativ la aceleaşi ore în fiecare zi.

Încearcă, de asemenea, să stabileşti acest timp în prealabil, pentru ca apoi să te încadrezi cât se poate de riguros.

Scopul celor de mai sus este de a-ţi aranja în aşa fel ziua, încât să ai pusă deoparte vremea pentru Dumnezeu,cât şi pentru toate rosturile şi ţelurile banale pe care le vei urma.

Aceasta face parte dintr-un antrenament disciplinar cu bătaie lungă, de care are nevoie mintea ta, pentru ca Sfântul Spirit să o poată folosi în mod neîntrerupt pentru rostul pe care îl împărtăşeşte cu tine.

În vederea perioadei mai lungi de exersare, începe cu recapitularea ideii zilei. Apoi închide-ţi ochii, repetă încă o dată ideea în sinea ta şi observă-ţi mintea cu atenţie, pentru a remarca fiecare gând care îţi vine.

La început, nu încerca să te concentrezi numai asupra gândurilor aferente ideii de astăzi. Încearcă, dimpotrivă, să demaşti fiecare gând care pare să interfereze cu ea.

Remarcă-l pe fiecare în timp ce îţi apare, însă cu cât mai puţină implicare şi grijă, clasându-l pe fiecare şi spunând în sinea ta:
"Acest gând reflectă un ţel care mă împiedică să-mi accept singura mea funcţie."

După o vreme, gândurile interferente vor fi mai greu de găsit. Încearcă, totuşi, să mai continui timp de aproximativ un minut, urmărind să prinzi câteva dintre gândurile deşarte care ţi s-au sustras atenţiei mai înainte, fără a-ţi bate capul însă şi fără vreun efort neavenit.

Spune-ţi apoi în sinea ta:
"Fie ca adevărata mea funcţie să-mi fie scrisă pe acest fond curat."

Nu este nevoie să foloseşti exact aceste cuvinte, dar încearcă să dobândeşti sentimentul că eşti dispus ca iluziile privind rostul tău să fie înlocuite de adevăr. În sfârşit, repetă încă odată ideea pentru astăzi şi dedică restul perioadei de exersare încercării de a te concentra asupra importanţei sale pentru tine, asupra uşurării pe care ţi-o va aduce acceptarea ei prin rezolvarea, odată pentru totdeauna, a conflictelor tale, precum şi asupra măsurii în care vrei, într-adevăr, mântuirea, în pofida ideilor tale nebuneşti care vor contrariul.

În perioadele mai scurte de exersare, care vor fi întreprinse cel puţin odată pe oră, foloseşte această formulare în aplicarea ideii de astăzi:
"Singura mea funcţie este cea hărăzită mie de Dumnezeu. Nu vreau alta şi nu am alta."


Uneori, închide-ţi ochii în timp ce exersezi, iar alteori, ţine-i deschişi şi priveşte în jur. Tocmai ceea ce vezi acum va fi total schimbat atunci când vei accepta pe de-a-ntregul ideea de astăzi. 







20 august 2017

"Fie să nu-mi uit funcţia."



Lecţia 64

"Fie să nu-mi uit funcţia."

Ideea de astăzi este doar un alt mod de a spune
"Fie să nu mă duc în ispită."

Rostul lumii pe care o vezi este ascunderea funcţiei tale de iertare şi furnizarea unei justificări pentru uitarea ei; este ispita de aI abandona pe Dumnezeu şi pe Fiul Său, optând pentru o apariţie fizică.

La aceasta se uită ochii trupeşti. Tot ce par să vadă ochii trupului nu poate fi decât o formă de ispită, de vreme ce ispita a fost rostul corpului însuşi.

Însă noi am învăţat că Sfântul Spirit are o altă întrebuinţare pentru toate iluziile plăsmuite de tine şi, ca atare, El le atribuie alt rost.

Pentru Sfântul Spirit, lumea este un loc unde înveţi să-ţi ierţi ceea ce consideri că ar fi păcatele tale. În această percepere, apariţia fizică a ispitei devine recunoaşterea spirituală a mântuirii.

Pentru a recapitula ultimele noastre lecţii, funcţia ta de aici este să fii lumina lumii, o funcţie dăruită ţie de Dumnezeu.
Numai aroganţa ego-lui te îndeamnă să pui la îndoială aceste fapt şi numai teama ego-ului te îndeamnă să te consideri nevrednic de sarcina încredinţată ţie de Însuşi Dumnezeu.

Mântuirea lumii este în aşteptarea iertării tale, pentru că, prin ea, Fiul lui Dumnezeu poate scăpa de toate iluziile şi, astfel, de toată ispita.

Fiul lui Dumnezeu eşti tu.
Numai îndeplinindu-ţi funcţia dată de Dumnezeu vei fi fericit. Pentru că funcţia ta este aceea de a fi fericit, folosind mijloacele prin care fericirea devine inevitabilă. Altă cale nu există.

De aceea, de fiecare dată când alegi să-ţi îndeplineşti sau nu funcţia, alegi, de fapt, să fii fericit sau nefericit.
Să nu uităm astăzi toate acestea.
Să ni le aducem aminte dimineaţa, din nou seara şi, de asemenea, de-a lungul întregii zile.

Pregăteşte-te dinainte pentru toate deciziile pe care le vei lua astăzi, reamintindu-ţi că ele sunt, de fapt, foarte simple. Fiecare dintre ele va duce fie la fericire, fie la nefericire.

Să fie chiar atât de greu de luat o decizie atât de simplă?

Nu te lăsa înşelat de forma deciziei. Complexitatea formei nu implică complexitatea conţinutului. Este imposibil ca vreo decizie de pe pământ să poată avea un conţinut diferit de tocmai această unică, simplă alegere. Este singura alegere pe care o sesizează Sfântul Spirit.
Este singura alegere care există.

Astăzi, să exersăm, aşadar, aceste gânduri:
"Fie să nu-mi uit funcţia mea. Fie să nu substitui funcţia mea funcţiei lui Dumnezeu. Fie să iert şi să fiu fericit."

Astăzi consacră reflectării asupra celor de mai sus, cu ochii închişi, cel puţin odată, zece sau cincisprezece minute.

Dacă îţi reaminteşti importanţa crucială a funcţiei tale, atât pentru tine, cât şi pentru lume, gândurile aferente îţi vor veni în ajutor. În timpul aplicărilor frecvente ale ideii de astăzi de-a lungul zilei, dedică mai multe minute recapitulării acestor gânduri, gândindu-te apoi la ele şi la nimic altceva.

Va fi greu, mai ales la început, întrucât nu eşti încă desprins cu disciplina mentală impusă aici.

S-ar putea să fie nevoie să repeţi
"Fie să nu-mi uit funcţia" destul de des, pentru a te ajuta să te concentrezi. Sunt necesare două forme de perioade practice mai scurte. Uneori, fă exerciţiile cu ochii închişi, încercând să te concentrezi asupra gândurilor pe care le foloseşti. Alteori, după ce ai recapitulat gândurile, ţine ochii deschişi, privind în jur, fără grabă şi neselectiv, spunând în sinea ta:

"Iată lumea a cărei mântuire este funcţia mea." 







10 august 2017

"Lumina lumii aduce pace fiecărei minţi prin iertarea mea."



Lecţia 63

"Lumina lumii aduce pace fiecărei minţi prin iertarea mea."
Cât de sfânt eşti tu, care ai puterea de a aduce pace fiecărei minţi!

Cât de binecuvântat eşti tu, care poţi învăţa să recunoşti mijlocul care va permite acestui lucru să se înfăptuiască prin tine!

Ce alt rost ai putea avea, care să-ţi aducă o mai mare fericire?

Cu o astfel de funcţie, eşti, într-adevăr, lumina lumii.

Fiul lui Dumnezeu îşi aşteaptă de la tine răscumpărarea. 
Tu îi dăruieşti răscumpărarea ta, căci îţi aparţine.

Nu accepta vreun rost banal ori vreo dorinţă fără sens în locul ei, căci, astfel îţi vei uita funcţia şi-l vei lăsa în iad pe Fiul lui Dumnezeu.

Nu ţi se cere un lucru oarecare. Ţi se cere să accepţi mântuirea, pentru ca, aparţinându-ţi, să o poţi dărui, la rândul tău.

Recunoscând importanţa acestei funcţii, vom fi fericiţi să ne-o reamintim foarte des astăzi. Vom începe ziua luând cunoştinţă de ea şi vom încheia ziua cu gândul la ea.
Iar, de-a lungul zilei, vom repeta cât putem de des: 
"Lumina lumii aduce pace fiecărei minţi prin iertarea mea. Eu sunt mijlocul pe care Dumnezeu l-a desemnat pentru mântuirea lumii."

Închiderea ochilor îţi va uşura, poate, venirea gândurilor pertinente în timpul perioadei de un minut sau două pe care ar trebui să o dedici reflectării asupra celor de mai sus. Să nu stai însă să aştepţi o astfel de ocazie. Nu trebuie pierdută nici o şansă de a-ţi întări ideea de astăzi.


Adu-ţi aminte că Fiul lui Dumnezeu îşi aşteaptă de la tine mântuirea. Şi cine altul, dacă nu Sinele tău, trebuie să fie Fiul Său? 







2 august 2017

Iertarea îmi este funcţia ca lumină a lumii."


Lecţia 62 "

Iertarea îmi este funcţia ca lumină a lumii."

Ceea ce va aduce lumea întunericului la lumină este iertarea ta. Iertarea ta te va face să recunoşti lumina în care vezi. Iertarea este demonstrarea faptului că tu eşti lumina lumii.

Prin iertarea ta adevărul despre tine se întoarce în amintirea ta. Aşadar, în iertare ţi se află mântuirea.

Iluziile despre tine sunt una cu iluziile despre lume. Iată de ce toată iertarea este un dar pe care ţi-l faci ţie însuţi.

Ţelul tău este de a afla cine eşti, deoarece ţi-ai negat Identitatea, atacând creaţia şi Creatorul ei. Acum înveţi cum să-ţi aduci aminte de adevăr. Căci acest atac trebuie înlocuit cu iertare, astfel încât gândurile vieţii să poată înlocui gândurile morţii.

Ţine minte că în fiecare atac faci apel la propria-ţi slăbiciune, în timp ce, de fiecare dată când ierţi, faci apel la tăria Christului din tine.

Nu începi atunci să înţelegi ce va face iertarea pentru tine?
Îţi va înlătura din minte orice sentiment de slăbiciune, tensiune şi oboseală.
Va duce cu sine toată teama, vinovăţia şi durerea.
Ea va restitui conştienţei tale invulnerabilitatea şi puterea pe care Dumnezeu le-a dăruit Fiului Său.

Să fim bucuroşi să începem şi să sfârşim această zi prin exersarea ideii de astăzi şi să o folosim cât se poate de des de-a lungul zilei.

Ea va ajuta să-ţi facă ziua atât de fericită, pe cât de fericit te vrea Dumnezeu să fii. Şi îi va ajuta atât pe cei din jurul tău, cât şi pe cei ce par a fi departe, în spaţiu şi timp, să-ţi împărtăşească fericirea.

De câte ori poţi, dacă e posibil cu ochii închişi, spune astăzi în sinea ta:
"Iertarea îmi este funcţia ca lumină a lumii. Îmi voi îndeplini funcţia, pentru a putea fi fericit."

Apoi dedică un minut sau două aprecierii funcţiei tale şi a fericirii şi eliberării pe care ţi le va aduce. Lasă gândurile aferente ideii să-ţi vină nestingherite, căci inima ta va recunoaşte aceste cuvinte, iar în mintea ta se află conştienţa că ele sunt adevărate.

În cazul în care atenţia ta va devia de la idee, repet-o şi adaugă:

"Îmi voi aduce aminte de acest lucru pentru că vreau să fiu fericit."