21 februarie 2018

"Lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în mine."



Lecţia 93

"Lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în mine."

Tu ai convingerea că în tine locuiesc răul, întunericul şi păcatul.

Eşti convins că, dacă cineva ar vedea adevărul despre tine, ar fi dezgustat şi s-ar feri de tine ca de un şarpe veninos.

Ai convingerea că, dacă ţi s-ar revela ceea ce este adevărat despre tine, te-ar apuca o aşa groază, încât te-ai grăbi să-ţi curmi viaţa cu propriile tale mâini, continuarea traiului după aşa privelişte fiind imposibilă.

Acestea sunt convingeri credinţe atât de ferm implantate, încât cu greu poţi fi ajutat să-ţi dai seama că ele n-au nici un temei.

Este evident că ai făcut greşeli. Este limpede că ţi-ai căutat mântuirea pe căi ciudate; că ai fost amăgit şi amăgitor, speriat de fantezii prosteşti şi vise sălbatice; că te-ai închinat la idoli plăsmuiţi din ţărână toate acestea sunt adevărate potrivit convingerilor (credinţei) tale de acum.

Astăzi vom pune în discuţie toate acestea, nu din punctul de vedere propriu gândirii tale, ci din cu totul alt punct de referinţă, conform căruia asemenea gânduri deşarte sunt lipsite de înţeles.

Aceste gânduri nu sunt după Voia lui Dumnezeu.
Aceste convingeri credinţe caraghioase, El nu le împărtăşeşte cu tine.

Atât este suficient pentru a dovedi că ele sunt greşite, dar tu nu pricepi (percepi) că ele sunt aşa.

De ce nu vrei să te laşi copleşit de bucurie, când eşti asigurat că tot răul pe care crezi că l-ai făcut nu s-a înfăptuit niciodată, că toate păcatele tale nu au fost comise, că eşti la fel de curat şi sfânt precum ai fost creat, că lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în tine?

Imaginea ta despre tine însuţi nu poate ţine piept Voii lui Dumnezeu. Tu crezi că asta înseamnă moarte, dar înseamnă viaţă. Crezi că eşti distrus, dar eşti mântuit.

Căci sinele pe care l-ai plăsmuit nu este Fiul lui Dumnezeu. Prin urmare, acest sine nici nu există. Iar tot ceea ce acest sine pare să facă şi să gândească nu înseamnă nimic.

Nu este nici bine, nici rău. Este pur şi simplu ireal, nimic mai mult. Această plăsmuire nu se războieşte cu Fiul lui Dumnezeu. Nici nu-i face rău, nici nu-i atacă pacea. Nu a schimbat cu nimic creaţia, nici n-a redus eterna neprihănire la păcat, nici iubirea la ură.

Ce putere poate poseda acest sine pe care l-ai plăsmuit, de vreme ce vrea să conteste Voia lui Dumnezeu?

Neprihănirea ta este garantată de Dumnezeu.
Acest gând se cere repetat iar şi iar, până ce este acceptat. Este adevărat. Neprihănirea ta este garantată de Dumnezeu. Nimic nu o poate atinge, nimic nu poate schimba ceea ce Dumnezeu a creat ca fiind etern.

Acel sine pe care l-ai plăsmuit, rău şi plin de păcate, este lipsit de înţeles (de sens).

Neprihănirea ta este garantată de Dumnezeu, iar lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în tine.

Mântuirea necesită acceptarea unui singur gând:
eşti precum te-a creat Dumnezeu, nu ceea ce ai făcut tu din tine.

Oricât de multe rele socoteşti că ai făcut, eşti precum te-a creat Dumnezeu.

Oricâte greşeli ai fi comis, adevărul despre tine este neschimbat. 
Creaţia este eternă şi inalterabilă.

Neprihănirea ta este garantată de Dumnezeu.
Eşti şi vei fi de-a pururea exact precum ai fost creat. Lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în tine, pentru că Dumnezeu le-a pus acolo.

Începe perioadele mai lungi de exersare ale zilei de astăzi ar fi de cel mai mare folos ca acestea să ocupe primele cinci minute ale fiecărei ore active prin a afirma adevărul despre crearea ta:
"Lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în mine. Neprihănirea mea este garantată de Dumnezeu."


Lasă apoi deoparte imaginile tale prosteşti despre tine însuţi şi petrece restul perioadei de exersare încercând să ai o trăire a celor dăruite ţie de Dumnezeu, în locul celor pe care ţi le-ai adjudecat tu.

Tu eşti fie ceea ce Dumnezeu a creat, fie ceea ce tu ai plăsmuit.

Un Sine este adevărat; celălalt nu există.
Încearcă să ai experienţa unităţii Unicului tău Sine. Încearcă să-i preţuieşti sfinţenia şi Iubirea din care a fost creat.
Încearcă să nu interferezi cu Sinele pe care Dumnezeu L-a creat ca fiind tu însuţi, ascunzându-I măreţia în dosul mărunţilor idoli ai răului şi păcătoşeniei, pe care i-ai făcut pentru a –l înlocui.

Îngăduie-I să vină în ceea ce-i este propriu.

Iată-te: Tu eşti Acesta.
Iar lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în tine, fiindcă aşa este.

S-ar putea să nu ai bunăvoinţa sau chiar posibilitatea de a folosi primele cinci minute ale fiecărei ore pentru aceste exerciţii. Încearcă totuşi să le foloseşti atunci când îţi este cu putinţă.

Aminteşte-ţi cel puţin să repeţi la fiecare oră aceste gânduri:
"Lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în mine. Neprihănirea mea este garantată de Dumnezeu."

Încearcă apoi să-ţi acorzi un minut în care, stând cu ochii închişi, să-ţi dai seama că acesta este o confirmare a adevărului despre tine. Dacă apare cumva vreo situaţie care pare să fie tulburătoare, împrăştie repede iluzia de teamă prin repetarea gândurilor de mai sus.

Dacă te simţi ispitit să te superi pe cineva, spune-i în gând:
"Lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în tine.
Neprihănirea ta este garantată de Dumnezeu."

Astăzi poţi face multe pentru mântuirea lumii.
Poţi face multe pentru a te apropia de acea parte în mântuire, care ţi-a fost încredinţată de Dumnezeu.

Astăzi poţi face multe pentru a aduce minţii tale convingerea că ideea zilei este pe deplin adevărată.




*******



18 februarie 2018

"Miracolele se văd în lumină, iar lumina şi tăria sunt una."



Lecţia 92

"Miracolele se văd în lumină, iar lumina şi tăria sunt una."

Ideea de astăzi este o extensie a celei precedente.
Tu nu te gândeşti la lumină ca expresie a tăriei, iar la întuneric ca expresie a slăbiciunii. Aceasta, deoarece noţiunea ta despre vedere este asociată cu corpul, cu ochii acestuia, cu creierul său.

Astfel, tu crezi că poţi schimba ceea ce vezi, punându-ţi bucăţele de sticlă dinaintea ochilor. Aceasta fiind una din numeroasele credinţe magice care se trag din convingerea că eşti un trup şi că ochii trupului pot vedea.

Crezi, de asemenea, că creierul trupului poate gândi. Dacă ai înţelege, câtuşi de puţin, natura gândirii, nu ai putea decât să râzi de această idee dementă.

Este ca şi cum te-ai gândi că ţii un chibrit care luminează soarele şi care îi dă toată căldura sa; sau că ai toată lumea în mâna ta, prinsă straşnic, până te hotărăşti s-o slobozeşti.

Şi totuşi, toate aceste închipuiri nu sunt mai nebuneşti decât a crede că ochii trupului pot vedea, că creierul poate gândi.

Tăria lui Dumnezeu din tine este lumina în care vezi, precum Mintea Sa este cea cu care gândeşti.

Tăria Sa îţi dezminte slăbiciunea. Căci slăbiciunea ta priveşte ochii trupului, iscodind întunericul pentru a contempla ceva asemenea ei: ce e mărunt, slab, bolnăvicios şi muribund, nevoiaş, neajutorat şi înfricoşat, trist, sărac, înfometat şi lipsit de bucurie.

Toate acestea se văd prin ochi care nu pot vedea şi care nu pot binecuvânta.

Tăria trece cu vederea aceste lucruri, privind dincolo de aparenţe.

Privirea ei statornică şi-o ţine îndreptată neclintit către lumina dindărătul lor.

Ea se uneşte cu lumina din care este parte.

Se vede pe sine.

Tăria aduce lumina în care se iveşte Sinele tău.

În întuneric percepi un sine care nu este acolo (nu există).

Tăria este adevărul despre tine; slăbiciunea este un idol, cu falsitate venerat şi adorat, pentru ca tăria să poată fi alungată, iar întunericul să domnească acolo unde Dumnezeu a hotărât să fie lumină.

Tăria vine de la adevăr, strălucind cu lumina care ia dat-o Sursa ei; slăbiciunea reflectă întunericul făcătorului ei. Este bolnavă şi nu vede decât boala, care este asemenea ei însăşi.

Adevărul este un mântuitor ce poate voi numai fericire şi pace pentru fiecare.

Adevărul îşi dăruieşte tăria oricui o cere, într-o ofertă nelimitată. El înţelege că o lipsă în cineva ar însemna o lipsă în toţi.

Şi astfel, adevărul îşi dăruieşte lumina pentru ca toţi să poată vedea şi beneficia ca unul de ea. Tăria lui este împărtăşită, pentru a le aduce tuturor miracolul, în care se vor uni întru rost, iertare şi iubire.

Slăbiciunea, care priveşte în întuneric, nu poate vedea vreun rost în iertare şi iubire. Îi vede pe toţi ceilalţi ca fiind diferiţi de ea însăşi, şi nu există în lumea toată lucru pe care ea să-l împărtăşească.

Ea judecă, condamnă, dar nu iubeşte. Rămâne în întuneric, ascunzându-se, visându-se puternică, biruitoare, repurtând victorii asupra limitărilor care, ascunse în întuneric, nu fac decât să ia proporţii enorme.

Slăbiciunea se teme de ea însăşi, se atacă, se urăşte, iar întunericul învăluie tot ce vede ea, lăsându-şi visele la fel de înfricoşătoare.

Nici un miracol nu găseşti aici, ci numai ură.

Slăbiciunea se separă de tot ce vede, pe când lumina şi tăria se percep ca fiind una.

Lumina tăriei nu este lumina pe care o vezi tu.
Ea nu se modifică, nu pâlpâie, nu se stinge.
Ea nu se preschimbă din noapte în zi şi iarăşi în beznă, până când zorile mijesc din nou.

Lumina tăriei este statornică, certă precum iubirea, de-a pururi bucuroasă de a se dărui, pentru că ea nu poate dărui decât sieşi.

Nu e nimeni care să ceară în zadar să aibă parte de vederea ei şi nimeni, păşindu-i pragul, nu poate pleca fără ca ochii săi vadă miracolul şi fără tăria şi lumina la adăpostul inimii sale.

Tăria din tine îţi va oferi lumina şi îţi va călăuzi vederea, astfel încât să nu mai zăboveşti printre umbrele deşarte pe care ochii trupului tău ţi le servesc spre propria ta amăgire.

Tăria şi lumina se unesc în tine, iar acolo unde ele se-ntâlnesc, Sinele tău te aşteaptă, gata să te îmbrăţişeze ca pe Ceea ce-I aparţine.

Astfel este locul de întâlnire pe care încercăm astăzi să-l găsim şi unde încercăm să ne odihnim, căci pacea lui Dumnezeu este acolo unde este Sinele tău, adică Fiul Său, care acum aşteaptă pentru a se reîntâlni pe Sine Însuşi şi pentru a fi precum unul.

Să ne acordăm astăzi de două ori câte douăzeci de minute pentru a ne alătura acestei întâlniri.

Lasă-te dus înăuntrul Sinelui tău. 
Tăria Lui va constitui lumina în care îţi este oferit darul vederii.

Părăseşte astăzi, aşadar, întunericul, pentru o vreme, iar noi vom exersa în lumină, închizând ochii trupului şi cerând adevărului să ne arate locul de întâlnire al sinelui cu Sinele, acolo unde lumina şi tăria sunt una.


Vom exersa astfel: Dimineaţa şi Seara. 
După întâlnirea de dimineaţă, vom folosi ziua pentru a ne pregăti de ceasul serii, când ne vom întâlni din nou, cuprinşi de încredere. Să repetăm cât mai des cu putinţă ideea pentru astăzi şi să ne dăm seama că suntem introduşi în ale vederii, scoşi din întuneric la lumină, acolo unde numai miracolele pot fi percepute. 




***




13 februarie 2018

"Miracolele se văd în lumină."


Lecţia 91

"Miracolele se văd în lumină."

Este important să ne amintim că miracolele şi viziunea merg, în mod necesar, împreună. Acest fapt se cere repetat iar şi iar. Este o idee centrală în noul tău sistem de gândire şi în percepţia pe care acesta o produce.

Miracolul este mereu prezent. Prezenţa sa nu este pricinuită de propria-ţi viziune; absenţa sa nu se datorează faptului că nu reuşeşti să vezi. Numai gradul în care eşti conştient de miracole este afectat.

În lumină le vei vedea; nu le vei vedea în întuneric. Pentru tine, lumina este, aşadar (de importanţă) crucială. Atâta vreme cât rămâi în întuneric, miracolul rămâne nevăzut. Astfel eşti convins că el nu este prezent.

Aceasta decurge din premizele provenienţei întunericului. Negarea luminii conduce la neputinţa de a o percepe. Neputinţa de a percepe lumina înseamnă a percepe întunericul.

Lumina nu-ţi este, aşadar, de nici un folos, cu toate că este prezentă. Nu te poţi folosi de ea, deoarece prezenţa ei îţi este necunoscută. Iar realitatea părelnică a întunericului face ca ideea să fie lipsită de sens (de înţeles).

Să ţi se spună că ceea ce nu vezi este totuşi prezent, sună a demenţă. Este foarte dificil să te convingi că demenţă este, de fapt, să nu vezi ceea ce este prezent.

Tu nu ai nici o îndoială că ochii trupului pot vedea.
Tu nu te îndoieşti că imaginile pe care aceştia ţi le arată sunt realitatea.

Ţi-ai pus încrederea în întuneric, nu în lumină.

Cum am putea răsturna această stare de lucruri?
Ţie îţi este imposibil, dar, din fericire, nu eşti de unul singur.

Eforturile tale, oricât de mici ar fi ele, sunt sprijinite cu tărie. Dacă ţi-ai da seama cât de mare este această tărie, îndoielile tale s-ar risipi.

Astăzi ne vom dedica încercării de a te face să simţi această tărie. De îndată ce vei fi simţit tăria în tine, ea făcându-ţi toate miracolele uşor accesibile, nu te vei mai îndoi.

Miracolele ce-ţi sunt ascunse de sentimentul tău de slăbiciune ţi se vor ivi în conştienţă de îndată ce vei simţi în tine tăria.

Oferă-ţi astăzi, de trei ori, câte zece minute de timp liniştit, în care vei încerca să- ţi laşi în urmă slăbiciunea. Aceasta se realizează cu uşurinţă, pe măsură ce înveţi că tu nu eşti un trup.

Încrederea se îndreaptă spre ceea ce vrei şi-ţi instruieşti mintea în mod corespunzător. Voia ta continuă să-ţi fie învăţător şi ea are toată tăria să facă ceea ce doreşte.

Te poţi desprinde de trup dacă aşa hotărăşti.
Poţi să resimţi tăria din tine.

Începe perioadele mai lungi de exersare cu acest enunţ al adevăratelor relaţii cauză- efect:
"Miracolele se văd în lumină. Ochii trupului nu percep lumina. Dar eu nu sunt un trup. Ce sunt eu?"

Întrebarea ce încheie acest enunţ este necesară exerciţiilor noastre de astăzi. Ceea ce tu gândeşti că eşti, constituie o credinţă ce se cere desfăcută. Iar ceea ce eşti cu adevărat trebuie să-ţi fie revelat. Fiind o greşeală, credinţa că eşti un trup cere o corecţie.

Adevărul a ceea ce eşti face apel la tăria din tine, ca aceasta să-ţi aducă în conştienţă ceea ce îţi ascunde greşeala. Dacă nu eşti un trup, atunci ce eşti?

Va trebui să sesizezi ceea ce foloseşte Sfântul Spirit pentru a înlocui imaginea trupului din mintea ta.
Ai nevoie să simţi ceva în care să-ţi pui încrederea, pe măsură ce i-o retragi trupului.
Ai nevoie de o trăire adevărată a ceva diferit, ceva mai solid, mai sigur; mai vrednic de încrederea ta, ceva cu adevărat prezent. Dacă nu eşti un trup, atunci ce eşti?

Pune această întrebare cu onestitate, apoi dedică-ţi câteva minute în care să îngădui gândurilor tale eronate despre propriile-ţi atribute să fie corectate şi contrariilor lor să le ia locul.

Spune, de pildă:
"Eu nu sunt slab, ci puternic."
"Eu nu sunt neajutorat, ci atotputernic."
"Eu nu sunt limitat, ci nelimitat."
"Eu nu sunt cuprins de îndoială, ci sunt sigur."
"Eu nu sunt o iluzie, ci o realitate."
"Eu nu pot vedea în întuneric, ci în lumină."

În faza a doua a perioadei de exerciţiu, încearcă să resimţi aceste adevăruri despre tine însuţi. Concentrează-te mai ales pe resimţirea tăriei.

Aminteşte-ţi că tot sentimentul de slăbiciune este asociat credinţei că eşti un trup, credinţă de altfel greşită şi nedemnă de încredere. Încearcă să-ţi retragi încrederea pe care ai acordat-o trupului, fie şi numai pentru o clipă. Te vei obişnui, pe măsură ce avansăm, să devii credincios părţii mai vrednice din tine.

Relaxează-te pe tot restul perioadei, având încrederea că eforturile tale, fie ele cât de slabe, sunt susţinute de tăria lui Dumnezeu şi de toate Gândurile Sale. Tocmai din aceste Gânduri îţi va proveni tăria. Datorită sprijinului Lor ferm vei simţi tăria în tine.

Ele sunt unite cu tine în această perioadă de practică, în care împărtăşeşti un scop asemenea scopului Lor.
A Lor este lumina în care vei vedea miracolele, fiindcă tăria Lor este a ta. Tăria Lor devine ochi pentru tine, ca să poţi vedea.

De cinci, şase ori pe oră, la intervale oarecum regulate, aminteşte-ţi că miracolele se văd în lumină.

De asemenea, fii sigur că întâmpini cu ideea de astăzi orice tentaţie.

Următoarea formulare va fi de folos pentru aceste scop anume:

"Miracolele se văd în lumină. Fie să nu-mi închid ochii datorită acestei situaţii."





***





9 februarie 2018

"Fie să recunosc problema ca să poată fi rezolvată."



Lecţia 90

Pentru această recapitulare, vom folosi următoarele idei:

"Fie să recunosc problema ca să poată fi rezolvată."

Fie să-mi dau seama că problema este întotdeauna o formă de reproş care îmi scapă.

Fie să înţeleg, de asemenea, că soluţia este întotdeauna un miracol prin care îngădui ca reproşul să fie înlocuit.

Astăzi, îmi voi reaminti simplitatea mântuirii, întărind lecţia care ne învaţă că există o singură problemă şi o singură soluţie.

Problema este un reproş, soluţia un miracol. Iar eu invit la mine soluţia, iertând reproşul şi primind cu bucurie miracolul care îi ia locul.

Aplicări concrete ale acestei idei ar putea lua următoarele forme:
" Acest lucru (această situaţie) îmi pune o problemă pe care o vreau rezolvată."
"Miracolul dindărătul acestui reproş va rezolva pentru mine această problemă."
"Răspunsul la această problemă este miracolul pe care îl ascunde problema."
"Fie să recunosc faptul că problemele mi-au fost rezolvate."

Mi se pare că am probleme datorită faptului că folosesc timpul în mod eronat. Eu cred că mai întâi vine problema şi că trebuie să treacă un timp înainte ca ea să fie rezolvată. Nu sesizez problema şi răspunsul ca fiind simultane în prezenţa lor, şi aceasta pentru că încă nu îmi dau seama că Dumnezeu a aşezat răspunsul laolaltă cu problema, astfel încât să nu poată fi separate de timp.

Sfântul Spirit mă va învăţa toate acestea, dacă Îl voi lăsa. Iar eu voi înţelege că este cu neputinţă să am o problemă care să nu fi fost rezolvată deja.

În aplicaţiile specifice vor fi utile aceste forme ale ideii:
"Nu trebuie să aştept să se rezolve acest lucru (această situaţie)."
"Răspunsul la această problemă mi s-a dat deja, dacă vreau să îl accept."

"Timpul nu poate separa această problemă de soluţia ei." 




***



5 februarie 2018

"Sunt îndreptăţit la miracole."



Lecţia 89

Iată ideile pentru recapitularea de astăzi:

"Sunt îndreptăţit la miracole."

Sunt îndreptăţit la miracole, deoarece nu sunt sub nici o lege, cu excepţia legilor lui Dumnezeu.

Legile Lui mă eliberează de toate reproşurile şi le înlocuiesc cu miracole.

Iar eu vreau să accept miracolele în locul reproşurilor, care nu sunt decât nişte iluzii ce ascund miracolele dindărătul lor.
Voi accepta acum numai ceea ce legile lui Dumnezeu mă îndreptăţesc să am, ca să fac uz de aceasta în interesul funcţiei pe care El mi-a dat-o.

Ai putea folosi aceste sugestii în aplicaţiile concrete ale acestei idei:
"Îndărătul acestui lucru (acestei situaţii) se află un miracol la care sunt îndreptăţit."
"Fie să nu îţi port nici un reproş, (nume), ci să-ţi ofer miracolul care, în schimb, îţi aparţine."
"Văzut cu adevărat, acest lucru (această situaţie) îmi oferă un miracol."
"Fie ca miracolele să înlocuiască toate reproşurile."

Prin această idee, îmi unesc, cu adevărat, voia cu cea a Sfântului Spirit, percepându-le ca fiind una.

Prin această idee, îmi accept, cu adevărat, eliberarea mea din iad.

Prin această idee, îmi exprim, cu adevărat, bunăvoinţa de a lăsa ca toate iluziile mele să fie înlocuite de adevăr, conform planului lui Dumnezeu pentru mântuirea mea.

Nu voi face nici o excepţie şi nici o substituire.
Vreau tot Cerul şi numai Cerul, aşa cum Dumnezeu binevoieşte să-L am.

Forme concrete, utile pentru aplicarea acestor idei ar putea fi:
"Nu voi ţine acest reproş disociat de mântuirea mea."
"Fie ca reproşurile noastre să fie înlocuite de miracole, (nume)."
"Îndărătul acestui lucru (acestei situaţii) se află miracolul cu care sunt înlocuite toate reproşurile mele."




***




2 februarie 2018

"A venit lumina."



Lecţia 88

Astăzi vom recapitula următoarele idei:

"A venit lumina."

Optând pentru mântuire în locul atacului, optez pur şi simplu să recunosc ceea ce este deja ales.
Mântuirea este o decizie care a fost deja luată.
Atacul şi reproşurile nu se află printre opţiuni. De aceea, aleg întotdeauna între adevăr şi iluzie; între ceea ce este deja ales şi ceea ce nici nu este.

A venit lumina.

Nu pot să o aleg, pentru că nu are nici o alternativă.
Ea a înlocuit întunericul, iar întunericul a dispărut.

Iată câteva forme care s-ar putea dovedi utile în aplicaţiile concrete ale zilei:
"Acest lucru (această situaţie) nu-mi poate demonstra întunericul, căci a venit lumina."
"Lumina din tine e tot ce vreau să văd."
"Vreau să văd în acest lucru (această situaţie) numai ceea ce este."
"Nu sunt sub nici o lege, cu excepţia legilor lui Dumnezeu."

Iată declararea perfectă a libertăţii mele. Nu sunt sub nici o lege, cu excepţia legilor lui Dumnezeu.
Sunt mereu tentat să născocesc alte legi şi să le confer putere asupra mea.
Sufăr numai din cauza credinţei mele în ele.
Ele nu au nici cel mai mic efect real asupra mea.
Sunt cu desăvârşire liber de efectele tuturor legilor, cu excepţia legilor lui Dumnezeu.
Iar legile Lui sunt legile libertăţii.

În ceea ce priveşte formele concrete ale aplicării acestei idei, ar putea fi utile următoarele:
"Perceperea acestui lucru (acestei situaţii) îmi arată că mai cred în legi care nu există."
"Văd numai lucrarea legilor lui Dumnezeu în acest lucru (această situaţie)."

"Fie să îngădui legilor lui Dumnezeu, şi nu alor mele, să lucreze în acest lucru (această situaţie). 



***



25 ianuarie 2018

"Voiesc să fie lumină."



Lecţia 87

Recapitularea noastră de astăzi va parcurge aceste idei:

"Voiesc să fie lumină."

Astăzi voi putea face uz de puterea mea.
Nu este voia mea să orbecăiesc în întuneric, temându-mă de umbre, de lucruri nevăzute şi ireale.
Lumina să-mi fie azi călăuza. O voi urma acolo unde mă va conduce şi voi privi numai ce îmi arată ea.
Astăzi voi trăi pacea percepţiei adevărate.

Următoarele forme ale acestei idei pot fi utile în aplicaţii concrete:
" Acest lucru (această situaţie) nu poate ascunde lumina pe care voiesc să o văd."
"Tu stai în lumină împreună cu mine, (nume)."
"În lumină, acest lucru (această situaţie) va arăta altfel." 
"Nu există nici o voie, cu excepţia Voii lui Dumnezeu."

Astăzi sunt în siguranţă, deoarece nu există nici o voie, cu excepţia Voii lui Dumnezeu.

Numai atunci când cred că există o altă voie poate să mi se facă teamă. Încerc să atac numai când mi-e teamă, şi numai când încerc să atac pot crede că siguranţa mea veşnică îmi este ameninţată.

Astăzi voi recunoaşte că toate acestea nu s-au întâmplat. Sunt în siguranţă, deoarece nu există nici o voie, cu excepţia Voii lui Dumnezeu.

Câteva forme utile ale acestei idei se pot aplica în situaţii concrete, precum:
"Fie să percep acest lucru (această situaţie) conform Voii lui Dumnezeu."
"Este Voia lui Dumnezeu, şi a mea, deopotrivă, să fii Fiul Lui (nume)."
"Acest lucru (această situaţie) este parte din Voia lui Dumnezeu pentru mine, oricum l-aş vedea (aş vedea-o)."
"Dumnezeu este în tot ce văd, deoarece Dumnezeu este în mintea mea. " 

Începe ziua citind cele cinci idei, inclusiv comentariile. După aceea nu este nevoie să reflectezi asupra lor într-o anumită ordine, cu toate că fiecare trebuie exersată măcar o dată. Dedică fiecărei perioade de practică două minute sau chiar mai mult, gândindu-te, în urma lecturii lor, la idee şi la comentariile aferente. Fă-o cât se poate de des de-a lungul zilei.
Dacă una din cele cinci idei te atrage mai mult decât celelalte, concentrează-te asupra aceleia. Oricum, la sfârşitul zilei, să le recapitulezi, neapărat, pe toate încă o dată. În perioadele de exersare, nu este nevoie să-ţi însuşeşti comentariile ce urmează fiecărei idei, nici cuvânt cu cuvânt, nici în amănunţime.

Încearcă, mai degrabă, să scoţi în evidenţă punctul esenţial şi să te gândeşti la el ca făcând parte din recapitularea ideii de care se leagă. După ce ai citit ideea şi comentariile aferente, exerciţiile se vor face cu ochii închişi şi, pe cât posibil, atunci când te afli într-un loc liniştit.

Acestea sunt indicaţii pentru perioadele de practică la stadiul tău de învăţare. Va trebui să înveţi însă să nu reclami vreun cadru special pentru a aplica ceea ce ai învăţat. Vei avea nevoie de ceea ce ai învăţat mai ales în situaţii care se arată a fi tulburătoare, şi nu atât în cele care dinainte par a fi calme şi liniştite.

Rostul celor învăţate este de a-ţi da putinţa să aduci cu tine liniştea şi să vindeci îndurerarea şi zbuciumul. Asta nu se face evitându-le, căutând un liman al izolării, numai pentru tine. Mai ai încă de învăţat că pacea este parte din tine şi că ea nu cere altceva decât să fii prezent pentru a îmbrăţişa orice situaţie în care te afli.

Şi, în sfârşit, vei învăţa că nu există limită pentru prezenţa ta, astfel că pacea ta este pretutindeni, asemenea ţie. Vei remarca desigur că, din raţiuni legate de recapitulare, unele dintre idei nu sunt date întocmai ca în forma lor originală. Foloseşte-le aşa cum sunt date aici. Nu e nevoie să te întorci la afirmaţiile originale, nici să aplici ideile aşa cum s-a recomandat atunci. Evidenţiem acum relaţiile dintre primele cincizeci de idei pe care le-am parcurs până acum şi coerenţa sistemului de gândire către care te conduc acestea. 




***



23 ianuarie 2018

"Numai planul de mântuire al lui Dumnezeu va izbuti."


Lecţia 86

Iată ideile de recapitulat pentru astăzi:

"Numai planul de mântuire al lui Dumnezeu va izbuti."

Nu are nici un sens să caut mântuirea aiurea.
Am văzut-o în mulţi oameni şi în multe lucruri, dar când am întins mâna spre ea, nu o aflam acolo.
Greşisem, crezând că ştiu ce este. Nu voi mai căuta aiurea, în van.

Numai planul lui Dumnezeu pentru mântuire va izbuti.

Mă voi lăsa cuprins de bucuria faptului că planul Lui nu poate niciodată da greş.

Iată câteva forme sugerate pentru aplicarea ideii de astăzi: 
"Planul lui Dumnezeu pentru mântuire mă va mântui de felul cum percep acest lucru (această situaţie)."
"Acest lucru (această situaţie) nu este o excepţie în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea mea."
"Fie să percep acest lucru (această situaţie) în lumina planului de mântuire al lui Dumnezeu."
"Reproşurile sunt un atac la adresa planului de mântuire al lui Dumnezeu."

Reproşurile sunt o încercare de a dovedi că planul de mântuire al lui Dumnezeu nu va izbuti.
Însă numai planul Lui va izbuti. Nutrind reproşuri, îmi exclud astfel din conştienţă singura mea speranţă de mântuire. Nu mai vreau să-mi zădărnicesc propriile interese în modul acesta dement.

Vreau să accept planul de mântuire al lui Dumnezeu şi să fiu fericit.

Aplicaţiile concrete ale ideii de astăzi ar putea lua următoarea formă:
"În timp ce privesc acest lucru (această situaţie), aleg între o percepţie eronată şi mântuire."
"Dacă văd motive de reproş în acest lucru (această situaţie), nu voi vedea motive pentru mântuirea mea." 
"Acest lucru (această situaţie) reclamă mântuire, nu atac."

 Vom avea o perioadă mai lungă de exersare şi altele mai scurte şi mai frecvente, în timpul cărora vom exersa fiecare dintre cele două idei.

Perioadele mai lungi de exersare se vor conforma acestei forme generale: rezervă-ţi cam cincisprezece minute pentru fiecare din ele şi începe prin a te gândi la ideile zilei şi la comentariile incluse în teme. Dedică între trei şi patru minute citirii lor fără grabă, chiar de mai multe ori - dacă doreşti, apoi închide ochii şi ascultă.

Repetă prima frază a perioadei de exersare dacă simţi cumva că mintea ţi-o ia razna, însă încearcă să-ţi petreci cea mai mare parte a timpului ascultând liniştit, dar cu atenţie. Te aşteaptă un mesaj. Fii încrezător că îl vei primi.

Aminteşte-ţi că el îţi aparţine şi că îl vrei. Nu-ţi lăsa intenţia să se clatine în faţa gândurilor care te distrag. Dă-ţi seama că, oricare ar fi forma sub care ar apare, ele nu au nici un înţeles şi nici o putere.
Înlocuieşte-le cu afirmarea hotărârii tale de a reuşi.

Nu uita că voia ta are putere asupra tuturor fanteziilor şi viselor. Încrede-te că ea te va scoate la liman, purtându-te dincolo de toate acestea. Priveşte toate aceste perioade de exersare ca fiind consacrate căii, adevărului şi vieţii.

Refuză să fii abătut din drum de digresiuni, iluzii şi gândurile morţii. Te-ai consacrat mântuirii. Fii hotărât, zi de zi, să nu îţi laşi funcţia neîndeplinită.

Reafirmă-ţi atitudinea hotărâtă şi în perioadele mai scurte de exersare, folosind forma iniţială a ideii pentru aplicaţii generale, precum şi forme mai specifice, dacă e nevoie. În comentariile care urmează enunţării ideilor sunt incluse câteva forme specifice.

Acestea, totuşi, sunt numai nişte sugestii.
Nu cuvintele anume pe care le foloseşti contează. 




***