Aleg bucuria lui Dumnezeu în loc de durere
Durerea
e o perspectivă greşită. Când o resimţi sub orice formă, e o dovadă de
autoamăgire. Nu e deloc un fapt. Şi nu ia nicio formă care nu va dispărea dacă
o vezi cum trebuie. Căci durerea proclamă că Dumnezeu e crud. Cum să fie reală,
sub orice formă? Ea stă mărturie pentru ura lui Dumnezeu Tatăl faţă de Fiul
Său, păcătoşenia pe care o vede El în el, şi dorinţa Lui dementă de răzbunare
şi moarte.
Pot
fi atestate oare asemenea proiecţii? Pot fi altfel decât întru totul false?
Durerea nu e decât o mărturie la greşelile Fiului în ce se consideră a fi. Ea e
un vis de răzbunare cruntă pentru o crimă care nu s-a putut comite; pentru un
atac la adresa unui lucru total inatacabil. E un coşmar cum că ai fost
abandonat de o Veşnică Iubire, care nu şi-ar putea părăsi Fiul pe care l-a
creat din iubire.
Durerea
e un indiciu că iluziile domnesc în locul adevărului. Ea demonstrează că
Dumnezeu este negat, confundat cu frica, perceput ca nebun şi văzut ca trădător
Lui Însuşi. Dacă Dumnezeu este real, nu există durere. Dacă durerea este reală,
nu există Dumnezeu. Căci răzbunarea nu face parte din iubire. Iar frica, negând
iubirea şi folosind durerea să demonstreze că Dumnezeu e mort, a arătat că
moartea e triumfătoare asupra vieţii. Trupul e Fiul lui Dumnezeu, stricăcios în
moarte, la fel de muritor ca Tatăl pe Care L-a ucis.
Pace
unor asemenea prostii! A sosit timpul să râdem de asemenea idei demente. Nu e
nevoie să le considerăm crime cumplite sau păcate secrete cu grele consecinţe.
Cine altul decât un nebun ar putea să le conceapă cauză a vreunui lucru?
Mărturia lor, durerea, e nebună ca şi ele, şi nicicum mai de temut decât
iluziile demente pe care le apără, încercând să demonstreze că trebuie să mai
fie adevărate.
Numai
gândurile tale îţi cauzează durere. Nimic din afara minţii tale nu te poate
răni sau leza în niciun fel. Nu există cauză dincolo de tine care să se poată
abate asupra ta să te oprime. Nimeni în afară de tine nu te afectează. Nu
există nimic în lume care să aibă puterea de-a te face bolnav sau trist, slab
sau plăpând. Dar tu ai puterea să domini toate lucrurile pe care le vezi recunoscând pur şi
simplu, ce eşti. În momentul în care percepi inofensivitatea din ele, îţi vor
accepta voia sfântă ca a lor. Şi ce a fost văzut ca înfricoşător devine acum o
sursă de inocenţă şi sfinţenie.
Sfântul
meu frate, gândeşte-te puţin la următorul lucru: lumea pe care o vezi nu face
nimic. Nu are nicidecum efecte. Ci reprezintă pur şi simplu ce gândeşti. Şi se
va schimba complet când optezi să Îţi schimbi mentalitatea şi alegi bucuria lui
Dumnezeu drept ceea ce vrei cu adevărat. Sinele tău radiază în această bucurie
sfântă, neschimbat, neschimbător şi de neschimbat, în vecii vecilor. Chiar vrei
să refuzi unui colţişor al minţii tale propria lui moştenire şi să îl ţii pe
post de spital pentru durere, un loc nesănătos unde făpturile trebuie să vină,
în final, să moară?
Lumea
poate să pară că îţi cauzează durere. Şi totuşi, lumea, fără cauză fiind, nu
are puterea de-a cauza. Efect fiind, nu poate produce efecte. Iluzie fiind, e
ceea ce doreşti. Dorinţele tale deşarte reprezintă durerile ei. Dezideratele
tale ciudate îi aduc vise rele. Gândurile tale moarte o învăluie în frică, în
timp ce în iertarea ta plină de bunătate chiar trăieşte. Durerea e gândul de
rău luând formă şi făcând ravagii în sfântă mintea ta.
Durerea
e preţul de răscumpărare pe care l-ai plătit bucuros să nu fii liber. În
durere, lui Dumnezeu I se refuză Fiul pe care îl iubeşte. În durere, frica pare
să triumfe asupra iubirii, iar timpul să înlocuiască veşnicia şi Cerul. Iar
lumea devine un loc plin de cruzime şi amărăciune, unde domină întristarea şi
micile bucurii cedează în faţa atacului crâncen al durerii crunte ce aşteaptă să
nefericească toată bucuria.
Depune-ţi
armele şi intră fără apărare în locul tihnit în care pacea Cerului potoleşte
lucrurile toate, în sfârşit. Depune-ţi toate gândurile de primejdie şi frică.
Nu lăsa să intre cu tine niciun atac. Depune-ţi sabia nemiloasă a judecăţii pe
care o ţii la propriul gât şi leapădă-ţi asalturile nimicitoare cu care cauţi
să îţi ascunzi sfinţenia .
Aici
vei înţelege că nu există durere. Aici îţi aparţine bucuria lui Dumnezeu. Azi e
ziua în care ţi-e dat să înţelegi lecţia care conţine toată puterea mântuirii.
Iat-o: durerea e iluzie; bucuria, realitate. Durerea e doar somn; bucuria este
deşteptare. Durerea e amăgire; doar bucuria este adevăr.
Şi
iarăşi luăm singura decizie care poate fi luată vreodată: alegem între iluzii şi
adevăr, între durere şi bucurie, între iad şi Cer. Să ne umple inimile cu recunoştinţa faţă de Profesorul nostru, căci suntem liberi să ne alegem bucuria
în loc de durere, sfinţenia în locul păcatului, pacea lui Dumnezeu în loc de
conflict şi lumina Cerului în locul întunericului lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu