Rostim cuvintele de invitaţie pe care ni le sugerează Vocea Lui şi apoi îl aşteptăm să vină. Aşteptăm să facă spre noi pasul
despre care ne-a spus, prin Vocea Lui, că nu va ezita să Îl facă atunci când Îl
vom invita. El nu Şi-a lăsat Fiul în toată nebunia lui, nici nu i-a înşelat
încrederea în El. Oare credinţa Lui nu L-a făcut să merite invitaţia pe care o
caută ca să ne facă fericiţi? O vom oferi, şi va fi acceptată. Aşa ne vom
petrece acum momentele cu El.
LECŢIA
239 –
Slava Tatalui meu este
a mea.
Sa
nu ni se ascunda astazi adevarul despre noi printr-o falsa umilinta. Sa fim, in
schimb, recunoscatori pentru darurile pe care ni le-a dat Tatal nostru. Oare
putem sa vedem in cei cu care Isi impartaseste slava vreo urma de pacat si vinovatie?
Si putem sa nu fim si noi printre ei, cand El Isi iubeste Fiul pe vecie, cu o
constanta desavarsita, stiind ca e asa cum l-a creat El?
Iti multumim, Tata,
pentru lumina care straluceste de-a pururea in noi. Si o cinstim, pentru ca o
impartasesti cu noi. Noi suntem una, uniti in aceasta lumina si una cu Tine, in
pace cu toata creatia si cu noi insine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu