De răstignit, mă pot
răstigni numai pe mine însumi
Când
vei înţelege cu fermitate acest lucru şi îl vei conştientiza pe deplin, nu vei
încerca să îţi faci rău, nici să faci din trupul tău un rob al răzbunării. Nu
te vei ataca, şi vei realiza că a-l ataca pe altul înseamnă a te ataca pe tine
însuţi. Vei scăpa de convingerea dementă că, atacându-ţi fratele, te mântuieşti
pe tine însuţi. Şi vei înţelege că securitatea lui e propria ta securitate, şi
că în vindecarea lui eşti vindecat chiar tu.
Poate
că nu o să înţelegi la început cum poate fi găsită îndurarea, nelimitată şi cu
toate sub sigura ei ocrotire, în ideea pe care o exersăm astăzi. De fapt, poate
să pară un indiciu că nu vei scăpa niciodată de pedeapsă, din cauză că eul
văzându-se ameninţat, se repede să citeze adevărul pentru a-şi salva
minciunile. Dar nu va înţelege adevărul pe care îl foloseşte astfel. Tu însă
poţi învăţa să vezi aceste aplicaţii prosteşti şi să negi semnificaţia pe care
par să o aibă.
Aşa
îţi înveţi şi mintea că nu eşti un eu. Căci nu te vor mai amăgi modurile în
care eul vrea să distorsioneze adevărul. Nu vei crede că eşti un trup de
răstignit. Şi vei vedea în ideea de azi lumina învierii, privind dincolo de
toate gândurile răstignirii şi morţii, la gândurile eliberării şi vieţii.
Ideea
de astăzi e un pas pe care îl facem în direcţia ieşirii din robie şi intrării
într-o stare de desăvârşită libertate. Să facem astăzi acest pas, ca să mergem
rapid în direcţia pe care ne-o arată mântuirea, făcând fiecare pas în secvenţa
rânduită, în timp ce mintea renunţă la poverile ei una după alta. Nu de timp
avem nevoie pentru asta. Ci numai de bunăvoinţă. Căci ce pare să ia o mie de
ani se poate săvârşi uşor într-o singură clipită prin harul lui Dumnezeu.
Gândul
disperat şi sumbru că poţi să îi ataci pe alţii şi să scapi te-a ţintuit pe
cruce. Poate ţi s-a părut a fi chiar mântuirea. Dar nu a însemnat decât
credinţa că frica de Dumnezeu este reală. Şi ce e asta decât iadul? Cine ar
putea să creadă că are în Tatăl lui un duşman de moarte, separat de el
aşteptând să îi distrugă viaţa şi să îl şteargă de pe faţa universului, fără să
îi intre în inimă frica de iad?
Iată
forma de demenţă în care crezi, dacă accepţi gândul înfricoşător că poţi să îl
ataci pe altul şi să fii liber. Până nu se schimbă forma aceasta, nicio
speranţă nu există. Până nu vezi că aceasta, cel puţin, trebuie să fie complet
cu neputinţă, cum poate să existe vreo scăpare? Frica de Dumnezeu este reală
pentru oricine crede că gândul acesta e adevărat. Şi nu îi va vedea nerozia,
nici nu îi va percepe existenţa, ca să o poată pune sub semnul întrebării.
Pentru
a o pune sub semnul întrebării, forma ei trebuie schimbată mai întâi cel puţin
atât cât să permită domolirea fricii de răzbunare şi, într-o oarecare măsură,
revenirea răspunderii la tine. De acolo, poţi cel puţin să cântăreşti dacă vrei
să îţi continui drumul pe această cale dureroasă. Până nu se face acest salt,
nu poţi percepe că numai gândurile tale îţi aduc frică şi că izbăvirea ta
depinde de tine.
Paşii
noştri următori vor fi uşori dacă îl faci astăzi pe acesta. De aici încolo vom
înainta foarte rapid. Căci, odată ce înţelegi că e cu neputinţă să fii rănit
decât de propriile tale gânduri, frica de Dumnezeu trebuie să dispară. Şi
atunci nu vei putea să crezi că frica e cauzată în afară. Iar Dumnezeu, pe Care
te-ai gândit să Îl alungi, poate fi reprimit în mintea sfântă pe care nu a
părăsit-o niciodată.
Cântecul
mântuirii sigur poate să fie auzit în ideea pe care o exersăm azi. Dacă te poţi
răstigni numai pe tine însuţi, nu ai rănit lumea şi nu trebuie să te temi de
răzbunare şi hăituială din partea ei. Şi nici nu trebuie să te ascunzi cu
groază de mortala frică de Dumnezeu în spatele căreia se ascunde proiecţia.
Lucrul care te îngrozeşte cel mai mult e mântuirea ta. Eşti puternic şi tocmai
putere vrei. Eşti liber şi bucuros de libertate. Ai căutat să fii deopotrivă
slab şi încătuşat, pentru că te-ai temut de puterea şi libertatea ta. Dar
mântuirea stă în ele.
Vine
o clipă în care groaza pare să îţi acapareze mintea atât de total, încât nu
pare să existe vreo scăpare. Când îţi vei da seama, o dată pentru totdeauna, că
tocmai de tine te temi, mintea se va percepe scindată. Iar lucrul acesta ţi-a
fost ascuns câtă vreme ai crezut că atacul fi îndreptat în afară şi returnat
din afară înăuntru. Ţi s-a părut că trebuie să îţi fie frică de un duşman din
afara ta. Aşa că un dumnezeu din afara ta a devenit duşmanul tău de moarte;
sursa fricii.
Acum,
timp de o clipă, percepi în tine un ucigaş, setos de moartea ta, dornic să îţi
urzească pedepsirea până în clipa în care va putea ucide, în sfârşit. Dar în
clipa aceasta vine şi mântuirea. Căci frica de Dumnezeu a dispărut. Şi poţi să
Îl chemi într-ajutor să te mântuiască de iluzii cu Iubirea Lui, numindu-L Tată
şi numindu-te pe tine Fiul Lui. Roagă-te ca această clipă să fie curând; chiar
azi. Îndepărtează-te de toată frică şi înaintează spre iubire.
Nu
există Gând de-al lui Dumnezeu care să nu meargă cu tine să te ajute să atingi
clipa aceea şi să treci repede de ea, sigur şi pentru totdeauna. Când frica de
Dumnezeu a dispărut, nu mai există obstacole care să mai rămână între tine şi
sfânta pace a lui Dumnezeu. De câtă bunătate şi îndurare dă dovadă ideea pe
care o exersăm! Primeşte-o cum se cuvine, căci e eliberarea ta. Într-adevăr,
numai pe tine poate încerca să te răstignească mintea ta. Dar şi izbăvirea ta
va veni tot de la tine.
Lecţia 196 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu