Nu există altă pace
decât pacea lui Dumnezeu
Nu
mai căuta. Nu vei găsi altă pace decât pacea lui Dumnezeu. Acceptă faptul
acesta şi scuteşte-te de agonia şi mai multor decepţii amare, a disperării
crunte, şi a senzaţiei de neputinţă împietrită şi îndoială. Nu mai căuta. Nu ai
altceva de găsit decât pacea lui Dumnezeu, dacă nu cumva cauţi nefericire şi
durere. Iată punctul final la care trebuie să ajungă în cele din urma fiecare,
să lepede toată speranţa de-a-şi găsi fericirea acolo unde niciuna nu există;
de-a fi mântuit de ceva ce poate numai să rănească; de-a face pace din haos,
bucurie din durere şi Cer din iad. Nu mai încerca să câştigi prin pierdere, nici
să mori ca să trăieşti. Nu faci decât să ceri înfrângere.
Dar
poţi să ceri la fel de uşor iubire, fericire şi viaţă veşnică în pace fără de
sfârşit. Cere asta, şi nu poţi decât să câştigi. Cerând ce ai deja nu poţi
decât să reuşeşti. Cerând să fie adevărat ce este fals nu poţi decât să dai
greş. Iartă-ţi închipuirile deşarte şi nu mai poţi căuta ce nu poţi să găseşti.
Căci ce poate să fie mai ridicol decât să tot cauţi iadul, când tot ce trebuie
să faci e să îţi deschizi ochii ca să realizezi că Cerul se află în faţa ta,
printr-o uşă care se deschide uşor să te primească?
Vino
acasă. Nu ţi-ai găsit fericirea în locuri străine şi în forme străine care nu
au pentru tine niciun înţeles, deşi ai încercat să le dai un înţeles. Nu de
lumea asta aparţii. Eşti un străin aici. Dar ţi-e dat să găseşti mijloacele
prin care lumea nu mai pare să fie o temniţă sau o închisoare pentru nimeni.
Ţi
se dă libertate acolo unde ai văzut numai lanţuri şi uşi de fier. Dar trebuie
să îţi schimbi mentalitatea despre rostul lumii, dacă vrei să îţi găseşti
scăparea. Vei fi înlănţuit până vei vedea lumea întreagă binecuvântată, şi îl
vei elibera de greşelile tale pe fiecare în parte şi îl vei cinsti aşa cum e.
Nu tu l-ai făcut pe el şi nici el pe tine. Şi, în timp ce îl eliberezi pe unul,
celălalt e acceptat aşa cum este.
Ce
face iertarea? De fapt, nu are funcţie şi nu face nimic. Căci e necunoscută în
Cer. Numai în iad e nevoie de ea, şi trebuie să îndeplinească o funcţie
măreaţă. Oare nu e un scop demn scăparea preaiubitului Fiu al lui Dumnezeu de
visele rele pe care şi le imaginează, dar pe care le consideră adevărate? Cine
poate spera mai mult, cât timp pare să aibă de ales între succes şi eşec,
iubire şi frică?
Nu
există altă pace decât pacea lui Dumnezeu, pentru că El are un singur Fiu, care
nu poate făuri o lume în opoziţie cu Voia lui Dumnezeu şi a lui, aceeaşi cu a
Lui. Ce ar putea spera să găsească într-o lume ca aceasta? Ea nu poate avea
realitate, pentru că nu a fost creată niciodată. Tocmai aici vrea să îşi caute
pacea? Sau trebuie să vadă că, aşa cum o priveşte el, lumea nu poate decât să
amăgească? Dar poate să înveţe să o privească altfel şi să găsească pacea lui
Dumnezeu.
Pacea
e puntea pe care o va trece fiecare, să lase în urmă lumea aceasta. Dar pacea
începe în lumea percepută a fi altfel şi duce, de la această nouă percepţie, la
poarta Cerului şi mai departe. Pacea e răspunsul la obiective conflictuale, la
călătorii fără rost, la căutări înnebunite şi deşarte, şi la strădanii fără
înţeles. Acum, drumul e uşor şi coboară lin spre puntea unde stă libertatea în
pacea lui Dumnezeu.
Să
nu ne rătăcim astăzi din nou. Mergem la Cer şi drumul este drept. Numai dacă
încercăm să ne abatem de la el pot să apară amânări şi timpi irosiţi în zadar
pe poteci înspinate. Numai Dumnezeu e sigur, şi El ne va îndruma paşii. Nu Îşi
va părăsi Fiul la nevoie, nici nu îl va lăsa să rătăcească la nesfârşit departe
de casă. Tatăl cheamă; Fiul va auzi. Şi asta-i tot ce e de spus despre ce pare
a fi o lume separată de Dumnezeu, unde trupurile au realitate.
Acum
e linişte. Nu mai căuta. Ai ajuns la locul unde drumul e acoperit cu frunzele
falselor dorinţe, căzute din copacii neputinţei pe care ai căutat-o înainte. Le
ai acum sub picioare. Şi îţi ridici privirile spre Cer, ochii trupului mai
servindu-ţi doar o clipă. Pacea e deja recunoscută, în sfârşit, şi poţi să îi
simţi îmbrăţişarea moale învăluindu-ţi inima şi mintea cu mângâiere şi iubire.
Astăzi
nu căutăm idoli. Pacea nu poate fi găsită în ei. Pacea lui Dumnezeu este a
noastră, şi numai asta vom accepta şi vom dori. Pace nouă astăzi. Căci am găsit
o cale simplă şi voioasă de-a părăsi lumea ambiguităţii şi de-a ne înlocui
obiectivele labile şi visurile solitare cu un scop neîmpărţit şi cu tovărăşie.
Căci pacea este uniune, dacă e pacea lui Dumnezeu. Nu mai căutăm. Suntem
aproape de casă şi ne apropiem tot mai mult de fiecare dată când spunem:
Nu
există altă pace decât pacea lui Dumnezeu;
Şi sunt bucuros şi recunoscător că e aşa.
Lecţia 200 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu