Pun viitorul în
mâinile lui Dumnezeu
Ideea
de azi mai face un pas spre o mântuire rapidă, şi ce pas uriaş e! Atât de mare
e distanţa pe care o acoperă, încât te lasă în pragul Cerului, cu obiectivul la
vedere şi obstacolele în urma ta. Piciorul ţi-a ajuns pe pajiştile ce te
întâmpină la poarta Cerului, locul liniştit al păcii, unde aştepţi cu
certitudine pasul final al lui Dumnezeu. Cât de departe ajungem să fim acum de
pământ! Cât de aproape venim de obiectivul nostru! Cât de scurtă e călătoria ce
mai rămâne de făcut!
Acceptă
ideea de azi, şi ai depăşit toată neliniştea, toate hăurile iadului, toată
întunecimea depresiei, gândurile păcatului şi devastarea pe care o aduce cu ea
vinovăţia. Acceptă ideea de azi, şi ai eliberat lumea de toată întemniţarea
dezlegându-i lanţurile grele care i-au zăvorât uşa spre libertate. Eşti
mântuit, şi mântuirea ta devine astfel darul pe care îl dai lumii, pentru că
l-ai primit.
Nu
e clipă în care să se simtă vreo depresie, să se îndure vreo durere, să se
perceapă vreo pierdere. Nu e clipă în care întristarea să se poată instala
pe-un tron, să fie venerată cu credinţă. Nu e clipă în care să poată chiar să
moară cineva. Aşa că fiecare clipă dăruită lui Dumnezeu în trecere, cu
următoarea dăruită Lui deja, e un timp al eliberării tale de tristeţe, de
durere şi chiar şi de moarte.
Dumnezeu
îţi ţine viitorul aşa cum îţi ţine trecutul şi prezentul. Ele sunt una pentru
El, aşa că trebuie să fie una pentru tine. În lumea aceasta însă, progresia
temporală continuă să pară ceva real. Aşa că nu ţi se cere să înţelegi lipsa de
secvenţialitate care se găseşte realmente în timp. Nu ţi se cere decât să dai
drumul viitorului şi să îl pui în Mâinile lui Dumnezeu. Şi vei vedea din
propria ta experienţă că ţi-ai lăsat în Mâinile Lui trecutul şi prezentul,
deopotrivă, pentru că trecutul nu te va mai pedepsi, iar groaza viitorului nu
va mai avea niciun înţeles.
Eliberează
viitorul. Căci trecutul a trecut, şi ce este prezent, eliberat de moştenirea
lui - necaz şi chin, durere, pierdere - devine clipa în care timpul scapă de
robia iluziilor în care îşi urmează cursul inevitabil şi necruţător. Atunci,
fiecare clipă înrobită timpului se transformă într-o clipă sfântă, în care
lumina ţinută ascunsă în Fiul lui Dumnezeu este eliberată să binecuvânteze
lumea. Acum el e liber, şi toată slava lui se răsfrânge asupra unei lumi
eliberate odată cu el, să îi împărtăşească sfinţenia.
Dacă
poţi să vezi lecţia de azi ca izbăvirea care chiar şi e, nu vei ezita să depui
cât mai mult efort posibil să faci din ea o parte din tine. Pe măsură ce devine
un gând care îţi stăpâneşte mintea, o deprindere în repertoriul tău de
rezolvare a problemelor, un mod de-a reacţiona rapid la tentaţii, vei extinde
ce-ai învăţat la toată lumea. Şi, pe măsură ce înveţi să vezi mântuirea în
toate lucrurile, lumea va percepe că este mântuită.
Ce
griji se pot abate asupra celui care îşi pune viitorul în Mâinile pline de
iubire ale lui Dumnezeu? De ce anume poate suferi? Ce poate să îi provoace vreo
durere sau să îl facă să simtă vreo pierdere? De ce se poate teme? Şi ce poate
să privească altfel decât cu iubire? Căci cel scăpat de toată frica durerii
viitoare şi-a găsit drumul spre pacea prezentă şi certitudinea unei
solicitudini pe care lumea nu o poate ameninţa. El e sigur că percepţia lui
poate să greşească, dar nu va duce nicicând lipsă de corecţie. E liber să
aleagă din nou când se amăgeşte; să îşi schimbe părerea când greşeşte.
Pune-ţi,
atunci, viitorul în Mâinile lui Dumnezeu. Căci aşa ceri să îţi revină amintirea
Lui, să îţi înlocuiască toate gândurile de păcat şi rău cu adevărul iubirii.
Crezi oare că lumea nu poate să câştige în urma acestui fapt şi că fiecare
creatură vie nu va răspunde cu o percepţie însănătoşită? Cine I se
încredinţează lui Dumnezeu a pus şi lumea în Mâinile la care a apelat el însuşi
pentru siguranţă şi mângâiere. El leapădă nesănătoasele iluzii ale lumii odată
cu ale lui şi oferă pace ambilor.
Acum
chiar că suntem mântuiţi. Căci odihnim netulburaţi în Mâinile lui Dumnezeu,
siguri că putem avea parte numai de bine. Dacă uităm, vom fi liniştiţi cu
duioşie. Dacă acceptăm un gând neiertător, îl va înlocui numaidecât reflecţia
iubirii. Iar, dacă suntem tentaţi să atacăm, vom apela la Cel Ce ne veghează
odihna să facă pentru noi alegerea ce lasă tentaţia cu mult în urmă. Lumea nu
mai e duşmanul nostru, căci am ales să fim prietenul ei.
Lecţia 194 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu