De
data aceasta suntem gata să dedicăm mai mult timp şi efort lucrului pe care îl
întreprindem. Recunoaştem că ne pregătim pentru o altă fază a înţelegerii. Vrem
să facem acest pas cu totul, ca să înaintăm, din nou, mai siguri, mai sinceri
şi mai credincioşi. Paşii nu ne-au fost neşovăielnici, şi îndoielile ne-au
făcut să înaintăm încet şi incert pe făgaşul pe care ni-l prezintă acest curs.
Acum însă iubim pasul, căci ne apropiem de o certitudine mai mare, de un scop
mai ferm şi de un ţel mai sigur.
Tată, fă-ne paşii fermi. Fă să ne
amuţească îndoielile, să ni se potolească minţile, şi apoi vorbeşte-ne. Nu avem
cuvinte să Iti dăm. Vrem doar să ascultăm Cuvântul Tău şi să ni-l însuşim.
Indrumă-ne eforturile de-a exersa, aşa cum îţi îndrumă un tată copilaşul pe un
făgaş pe care acesta nu îl înţelege. Şi totuşi, îl urmează, sigur că e ocrotit
pentru că Tatăl merge chiar în faţa lui.
Aşa că Iţi aducem Tie
eforturile noastre de-a exersa. Şi, dacă ne vom poticni, Tu ne vei ridica. Dacă
uităm drumul, contăm pe sigura Ta aducere aminte. Ne vom abate din drum, dar Tu
nu vei uita să ne chemi înapoi. Grăbeşte-ne acum paşii, ca să venim mai sigur
şi mai grabnic la Tine. Şi acceptăm Cuvântul pe care ni-l oferi să ne unifice
exerciţiile, în timp ce recapitulăm gândurile pe care ni le-ai dat.
Iată
gândul care va precede gândurile pe care le recapitulăm. Fiecare dintre ele
lămureşte câte un aspect al acestui gând sau îl ajută să devină mai
semnificativ, mai personal şi mai adevărat, mai apt să descrie sfântul Sine pe
care Îl împărtăşim şi pe care ne pregătim acum să Îl cunoaştem din nou:
Dumnezeu e numai
Iubire şi, de aceea, tot asta sunt şi eu.
Doar
Sinele acesta cunoaşte Iubirea. Doar Sinele acesta e întru totul consecvent în
Gândurile Sale; Îşi cunoaşte Creatorul, Se înţelege pe Sine, e perfect în
cunoaşterea Sa şi în Iubirea Sa, şi nu deviază niciodată de la starea Sa
constantă de uniune cu Tatăl Său şi cu Sine Însuşi.
Iată
ce ne aşteaptă la capătul călătoriei. Fiecare pas pe care îl facem ne aduce un
pic mai aproape de el. Recapitularea de faţă va scurta timpul incomensurabil,
dacă ţinem minte că acesta rămâne obiectivul nostru şi că, exersând, tocmai de
asta ne apropiem. Să ne ridicăm inimile din colb la viaţă, amintindu-ne că asta
ni s-a făgăduit şi că tocmai de asta ni s-a trimis cursul, să ne deschidă calea
luminii şi să ne înveţe, pas cu pas, cum să revenim la Sinele veşnic pe care am
crezut că L-am pierdut.
Eu
fac călătoria cu tine. Căci îţi împărtăşesc îndoielile şi fricile o vreme, ca
să poţi veni la mine, care recunosc calea pe care se înfrâng toate fricile şi
îndoielile. Mergem împreună şi trebuie să înţeleg incertitudinea şi durerea,
deşi ştiu că nu au niciun înţeles. Dar un mântuitor trebuie să rămână cu cei pe
care îi învaţă, văzând ce văd şi ei, dar ţinând minte totodată ce drum l-a scos
afară, şi te va scoate acum pe tine, odată cu el. Fiul lui Dumnezeu e răstignit
până nu străbaţi drumul cu mine.
Învierea
mea revine de fiecare dată când îmi duc cu bine câte un frate la locul unde
călătoria e încheiată şi uitată. Mă reînnoiesc de fiecare dată câte un frate
învaţă că există o cale de ieşire din durere şi din chin. Renasc de fiecare
dată mintea câte unui frate se îndreaptă spre lumina din el şi mă caută. Nu am
uitat pe nimeni. Ajută-mă acum să te conduc înapoi la locul unde a început
călătoria, să mai alegi o dată, cu mine.
Eliberează-mă
exersând încă o dată gândurile pe care ţi le-am adus de la Cel Care îţi vede
nevoia cruntă şi cunoaşte răspunsul pe care i l-a dat Dumnezeu. Impreună
recapitulăm aceste gânduri. Impreună le consacrăm timpul şi efortul nostru. Şi
împreună le vom preda fraţilor noştri. Dumnezeu nu vrea Cerul să fie incomplet.
Cerul te aşteaptă, ca mine. Sunt incomplet fără partea ta din mine. Şi, în timp
ce mă reîntregesc, ne îndreptăm spre străbuna noastră casă, pregătită pentru
noi dinainte de-a fi timpul şi păstrată neschimbată de timp, imaculată şi
sigură, cum va fi în final când timpul se va isprăvi.
Aşa
că lasă recapitularea de faţă să fie darul pe care mi-l dai. Căci de atâta am
nevoie să auzi cuvintele pe care le rostesc şi să le dai lumii. Tu eşti vocea
mea, ochii mei, picioarele mele, mâinile mele prin care mântuiesc lumea. Sinele
din care te chem nu e decât al tău. La El mergem împreună, Ia mâna fratelui
tău, căci nu e o cale pe care o străbatem singuri. În fratele tău merg cu tine
şi tu cu mine. TatăI nostru Îşi voieşte Fiul una cu El. Ce - din câte sunt şi
trăiesc - nu e atunci una cu tine?
Lasă
recapitularea de faţă să devină un timp în care împărtăşim o nouă trăire pentru
tine, şi totuşi una ca timpul de veche, şi chiar mai veche. Sfinţească-se
Numele tău. Fie slava ta de-a pururea nepângărită. Şi întregimea ta acum
deplină, cum a stabilit-o Dumnezeu.
Tu
eşti Fiul Lui, întregindu-l extensia cu a ta. Nu facem decât să exersăm un
adevăr străvechi, pe care l-am ştiut dinainte ca iluza să pară a acapara
lumea. Şi reamintim lumii ca e libera de toate iluziile, de fiecare data când
spunem:
Dumnezeu e numai
Iubire şi, de aceea, tot asta sunt şi eu
Cu
asta ne începem fiecare zi de recapitulare. Cu asta ne începem şi ne încheiem
fiecare interval practic. Şi tot cu gândul acesta adormim, pentru a ne trezi
din nou cu aceleaşi cuvinte pe buze, să salutăm o nouă zi. Nu există gând
recapitulat pe care să nu îl învăluim cu el, şi folosim gândurile pentru a-l
ţine viu în minte şi limpede în amintire pe tot parcursul zilei. In felul
acesta, când vom încheia această recapitulare, vom recunoaşte adevărul
cuvintelor pe care le rostim.
Cuvintele
însă nu sunt decât nişte auxiliare, care, cu excepţia începutului şi
sfârşitului intervalelor practice, trebuie folosite. Doar pentru a rechema
mintea, după nevoie, la scopul ei. Ne punem credinţa în trăirea care ne vine
exersând, şi nu în mijloacele pe care Ie folosim. Aşteptăm trăirea si
recunoaştem că numai aici stă puterea de convingere. Folosim cuvintele şi
încercăm tot mereu să trecem dincolo de ele şi să ajungem la înţelesul lor,
care le depăşeşte cu mult sunetul. Sunetul se stinge şi dispare, pe măsura ce
ne apropiem de Sursa înţelesului. Şi Aici ne găsim odihna.
Dumnezeu
e numai Iubire şi, de aceea, tot asta sunt şi eu
Dumnezeu e numai Iubire şi, de aceea, tot
asta sunt şi eu
Dumnezeu
e numai Iubire şi, de aceea, tot asta sunt şi eu
Dumnezeu e numai Iubire şi, de
aceea, tot asta sunt şi eu
Lecţia 171 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
