Tată, fă-ne paşii fermi. Fă să ne amuţească îndoielile, să ni se potolească minţile, şi apoi vorbeşte-ne. Nu avem cuvinte să Iti dăm. Vrem doar să ascultăm Cuvântul Tău şi să ni-l însuşim. Indrumă-ne eforturile de-a exersa, aşa cum îţi îndrumă un tată copilaşul pe un făgaş pe care acesta nu îl înţelege. Şi totuşi, îl urmează, sigur că e ocrotit pentru că Tatăl merge chiar în faţa lui.
Aşa că Iţi aducem Tie eforturile noastre de-a exersa. Şi, dacă ne vom poticni, Tu ne vei ridica. Dacă uităm drumul, contăm pe sigura Ta aducere aminte. Ne vom abate din drum, dar Tu nu vei uita să ne chemi înapoi. Grăbeşte-ne acum paşii, ca să venim mai sigur şi mai grabnic la Tine. Şi acceptăm Cuvântul pe care ni-l oferi să ne unifice exerciţiile, în timp ce recapitulăm gândurile pe care ni le-ai dat.
Iată gândul care va precede gândurile pe care le recapitulăm. Fiecare dintre ele lămureşte câte un aspect al acestui gând sau îl ajută să devină mai semnificativ, mai personal şi mai adevărat, mai apt să descrie sfântul Sine pe care Îl împărtăşim şi pe care ne pregătim acum să Îl cunoaştem din nou:
Dumnezeu e numai Iubire şi, de aceea, tot asta sunt şi eu.
Doar Sinele acesta cunoaşte Iubirea. Doar Sinele acesta e întru totul consecvent în Gândurile Sale; Îşi cunoaşte Creatorul, Se înţelege pe Sine, e perfect în cunoaşterea Sa şi în Iubirea Sa, şi nu deviază niciodată de la starea Sa constantă de uniune cu Tatăl Său şi cu Sine Însuşi.
Iată ce ne aşteaptă la capătul călătoriei. Fiecare pas pe care îl facem ne aduce un pic mai aproape de el. Recapitularea de faţă va scurta timpul incomensurabil, dacă ţinem minte că acesta rămâne obiectivul nostru şi că, exersând, tocmai de asta ne apropiem. Să ne ridicăm inimile din colb la viaţă, amintindu-ne că asta ni s-a făgăduit şi că tocmai de asta ni s-a trimis cursul, să ne deschidă calea luminii şi să ne înveţe, pas cu pas, cum să revenim la Sinele veşnic pe care am crezut că L-am pierdut.
Eu fac călătoria cu tine. Căci îţi împărtăşesc îndoielile şi fricile o vreme, ca să poţi veni la mine, care recunosc calea pe care se înfrâng toate fricile şi îndoielile. Mergem împreună şi trebuie să înţeleg incertitudinea şi durerea, deşi ştiu că nu au niciun înţeles. Dar un mântuitor trebuie să rămână cu cei pe care îi învaţă, văzând ce văd şi ei, dar ţinând minte totodată ce drum l-a scos afară, şi te va scoate acum pe tine, odată cu el. Fiul lui Dumnezeu e răstignit până nu străbaţi drumul cu mine.
Învierea mea revine de fiecare dată când îmi duc cu bine câte un frate la locul unde călătoria e încheiată şi uitată. Mă reînnoiesc de fiecare dată câte un frate învaţă că există o cale de ieşire din durere şi din chin. Renasc de fiecare dată mintea câte unui frate se îndreaptă spre lumina din el şi mă caută. Nu am uitat pe nimeni. Ajută-mă acum să te conduc înapoi la locul unde a început călătoria, să mai alegi o dată, cu mine.
Eliberează-mă exersând încă o dată gândurile pe care ţi le-am adus de la Cel Care îţi vede nevoia cruntă şi cunoaşte răspunsul pe care i l-a dat Dumnezeu. Impreună recapitulăm aceste gânduri. Impreună le consacrăm timpul şi efortul nostru. Şi împreună le vom preda fraţilor noştri. Dumnezeu nu vrea Cerul să fie incomplet. Cerul te aşteaptă, ca mine. Sunt incomplet fără partea ta din mine. Şi, în timp ce mă reîntregesc, ne îndreptăm spre străbuna noastră casă, pregătită pentru noi dinainte de-a fi timpul şi păstrată neschimbată de timp, imaculată şi sigură, cum va fi în final când timpul se va isprăvi.
Aşa că lasă recapitularea de faţă să fie darul pe care mi-l dai. Căci de atâta am nevoie să auzi cuvintele pe care le rostesc şi să le dai lumii. Tu eşti vocea mea, ochii mei, picioarele mele, mâinile mele prin care mântuiesc lumea. Sinele din care te chem nu e decât al tău. La El mergem împreună, Ia mâna fratelui tău, căci nu e o cale pe care o străbatem singuri. În fratele tău merg cu tine şi tu cu mine. TatăI nostru Îşi voieşte Fiul una cu El. Ce - din câte sunt şi trăiesc - nu e atunci una cu tine?
Lasă recapitularea de faţă să devină un timp în care împărtăşim o nouă trăire pentru tine, şi totuşi una ca timpul de veche, şi chiar mai veche. Sfinţească-se Numele tău. Fie slava ta de-a pururea nepângărită. Şi întregimea ta acum deplină, cum a stabilit-o Dumnezeu.
Tu eşti Fiul Lui, întregindu-l extensia cu a ta. Nu facem decât să exersăm un adevăr străvechi, pe care l-am ştiut dinainte ca iluza să pară a acapara lumea. Şi reamintim lumii ca e libera de toate iluziile, de fiecare data când spunem:
Dumnezeu e numai Iubire şi, de aceea, tot asta sunt şi eu
Cu asta ne începem fiecare zi de recapitulare. Cu asta ne începem şi ne încheiem fiecare interval practic. Şi tot cu gândul acesta adormim, pentru a ne trezi din nou cu aceleaşi cuvinte pe buze, să salutăm o nouă zi. Nu există gând recapitulat pe care să nu îl învăluim cu el, şi folosim gândurile pentru a-l ţine viu în minte şi limpede în amintire pe tot parcursul zilei. In felul acesta, când vom încheia această recapitulare, vom recunoaşte adevărul cuvintelor pe care le rostim.
Cuvintele însă nu sunt decât nişte auxiliare, care, cu excepţia începutului şi sfârşitului intervalelor practice, trebuie folosite. Doar pentru a rechema mintea, după nevoie, la scopul ei. Ne punem credinţa în trăirea care ne vine exersând, şi nu în mijloacele pe care Ie folosim. Aşteptăm trăirea si recunoaştem că numai aici stă puterea de convingere. Folosim cuvintele şi încercăm tot mereu să trecem dincolo de ele şi să ajungem la înţelesul lor, care le depăşeşte cu mult sunetul. Sunetul se stinge şi dispare, pe măsura ce ne apropiem de Sursa înţelesului. Şi Aici ne găsim odihna.
Dumnezeu e numai Iubire şi, de aceea, tot asta sunt şi eu.
1. (153) În neapărarea mea stă siguranţa mea.
Dumnezeu e numai Iubire şi, de aceea, tot asta sunt şi eu.
Dumnezeu e numai Iubire şi, de aceea, tot
asta sunt şi eu.
Dumnezeu e numai Iubire şi, de aceea, tot asta sunt şi eu
Lecţia 172 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Dumnezeu e numai Iubire şi, de aceea, tot asta sunt şi eu
Lecţia 172 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu