Mi s-au încredintat darurile lui Dumnezeu
Ţi
s-au dat lucrurile toate. Încrederea lui Dumnezeu în tine e limitată. El Işi
cunoaşte Fiul. Şi dă fără excepţie, nereţinând din ce poate contribui la
fericirea ta. Si totuşi, dacă voia ta nu e una cu a Lui, darurile Lui nu sunt
primite. Dar ce te-ar face să crezi ca există o altă voie decât a Lui?
Iată
paradoxul care stă la baza facerii lumii. Lumea aceasta e Voia lui Dumnezeu,
aşa că nu este reală. Dar cei ce o considera reală trebuie să mai creadă şi că
există o altă voie, una care duce la efecte opuse celor pe care le voieşte El.
Un lucru chiar imposibil; fiecare minte care vede lumea şi o consideră certă,
solidă, de încredere şi adevărată crede în doi creatori - sau într-unul singur
; el. Însă niciodată într-un singur Dumnezeu.
Darurile
lui Dumnezeu nu îi sunt acceptabile celui ce în asemenea convingeri bizare. EI
trebuie să creadă că a accepta darurile lui Dumnezeu - oricât de evidente ar
deveni, oricât de insistent ar fi chemat să le revendice ale lui - înseamnă a
fi fortat să te trădezi pe tine însuşi. Trebuie să le nege prezenţa, să
contrazică adevărul şi să sufere ca să păstreze lumea pe care a făcut-o.
Aici
e unicul cămin pe care crede că îl ştie. Aici e unica sigur pe care crede că o
poate găsi. Fără lumea pe care a făcut-o, e un proscris, lipsit de adăpost şi
plin de spaimă. Nu îşi dă seama că tocmai aici e plin de spaimă şi lipsit de
adăpost, un proscris ce rătăceşte atit de departe de casă şi de atâta timp,
încât nu îşi dă seama că a uitat de unde a venit, unde se duce şi chiar şi cine
este.
Şi
totuşi, în rătăcirile lui singuratice şi fără sens, darurile lui Dumnezeu merg
cu el, fără ca el să ştie. Nu poate să le piardă. Dar nu vrea să se uite la ce
i s-a dat. Rătăceşte în continuare, conştient de zădărnicia pe care o vede
peste tot în jurul lui, percepând cum şi puţinul pe care îl are nu face decât
să se împuţineze, pe măsură ce înaintează spre nicăieri. Cu toate acestea,
continuă să rătăcească nenorocit şi sărac, singur deşi Dumnezeu e cu el, şi are
o comoară atât de mare, încât tot ce conţine lumea e fără valoare în faţa
imensităţii ei.
Pare
o figură jalnică: frânt, epuizat, cu nişte haine zdrenţuite şi picioare
sângerânde din cauza drumului pietros pe care merge. Nu există cineva care să
nu se fi identificat cu el, căci toti cei care vin aici au parcurs drumul pe
care îl străbate el şi au simţit înfrângerea şi deznădejdea aşa cum le simte şi
el. Dar el este chiar tragic, când vezi ca urmează calea pe care şi-a ales-o şi
că nu trebuie decât să îşi dea seama Cine merge cu el şi să îşi deschidă
comorile ca să fie liber?
Iată
sinele pe care l-ai ales, cel pe care l-ai făcut să înlocuiască realitatea.
Iată sinele pe care îl aperi cu sălbăticie împotriva oricărei raţiuni, a
fiecărei dovezi şi a tuturor mărturiilor care pot să îţi arate ca acesta nu
eşti tu. Nu le bagi în seamă. Continui să mergi pe calea hotărâtă, cu ochi
plecaţi, ca nu cumva să întrezăreşti adevărul şi să fii scapat de autoamăgire
şi eliberat.
Te
chirceşti de frică să nu cumva să simţi pe umăr atingerea lui Cristos şi să
percepi cum te îndrumă blânda Lui mână să îţi priveşti darurile. Cum ai putea
atunci să îţi proclami sărăcia în exil? El te-ar face să râzi de această
percepţie de sine. Unde e atunci mila de sine? Şi ce se va alege din toată
tragedia pe care ai urmărit să i-o faci cui Dumnezeu i-a hărăzit numai bucurie?
Te-a
năpădit acum frica-ţi străveche şi te-a ajuns dreptatea, în sfarşit. Mâna lui
Cristos te-a atins pe umăr şi simţi că nu eşti singur. Ţi-a trecut prin minte
chiar că sinele nenorocit care ai crezut că eşti se poate să nu fie Identitatea
ta. Poate Cuvântul lui Dumnezeu e mai devărat decât al tău. Poate că darurile
pe care ţi le face El sunt reale. Poate că nu L-a păcălit chiar întru totul
planul tău de-a-I ţine Fiul într-o uitare adâncă şi de-a merge pe drumul pe care
l-ai ales fără Sinele tău.
Voia
lui Dumnezeu nu se opune. Ea pur şi simplu este. Nu pe Dumnezeu L-ai încătuşat
în planul tău de-a-ţi pierde Sinele. EI nu ştie de un plan atât de străin de
Voia Lui. A existat o nevoie pe care El nu a înţeles-o şi la care a dat un
Răspuns. Atât. Iar tu, căruia ţi s-a dat acest Răspuns, nu mai ai nevoie de
altceva decât de atât.
Acum
trăim, căci acum nu putem muri. Dorinţei de moarte i s-a răspuns, iar vederea
care a privit-o a fost înlocuită acum cu o viziune care percepe că nu eşti ce
pretinzi a fi. Cu tine merge Cel Care iţi răspunde cu blândeţe la toate fricile
cu această replică plină de indurare: "Nu e aşa". De fiecare dată
când te apasă gândul sărăciei, ,El îţi arată toate darurile pe care le ai,
şi îţi vorbeşte de Tovărăraşia Lui când te percepi singur şi înfricoşat.
Dar
îţi mai aminteşte încă un lucru de care ai uitat. Căci atingerea Lui te-a făcut
asemenea Lui. Darurile pe care le ai nu sunt numai pentru tine. Ce a venit să
îţi ofere El, trebuie acum să înveţi să dai.
Iată
lecţia pe care o conţine gestul Lui de-a da, căci El te-a mântuit de
solitudinea pe care ai urmărit să o faci ca să te ascunzi în ea de Dumnezeu. EI
ţi-a adus aminte de toate darurile pe care ţi le-a dat Dumnezeu. Şi îţi
vorbeşte, totodată, de ceea ce devine voia ta când accepţi aceste daruri şi
recunoşti că îţi aparţin.
Darurile
sunt ale tale, puse în grija ta, ca să le dai tuturor celor ce au ales drumul
solitar de care tu ai scăpat. Ei nu înţeleg că nu caută decât să îşi realizeze
propriile dorinţe. Tu eşti cel care îi învaţă acum. Căci ai învăţat de la
Cristos că au de străbătut o altă cale. Învaţă-i arătându-le fericirea care le
revine celor ce simt atingerea lui Cristos şi recunosc darurile lui Dumnezeu.
Nu lăsa mâhnirea să te ispitească să fii necredincios încrederii tale.
Suspinele
tale vor trăda acum speranţele celor care îşi aşteaptă eliberarea de la tine.
Lacrimile tale sunt ale lor. Dacă eşti bolnav, nu faci decât să refuzi
vindecarea lor. Lucrul de care ţi-e frică nu face decât să îi înveţe că fricile
lor sunt justificate. Mâna ta devine dătătoarea atingerii lui Cristos,
schimbarea mentalităţii tale devine dovada că cine acceptă darurile lui
Dumnezeu nu poate să sufere niciodată. Ţi s-a încredintat eliberarea lumii de
durere.
Nu
o trăda. Devino o dovadă vie pentru ce poate atingerea lui Cristos să le ofere
tuturor. Dumnezeu ţi-a încredinţat toate darurile Lui. Mărturiseşte, cu
fericirea ta, cât de transformată devine mintea care alege să accepte darurile
Lui şi să simtă atingerea lui Cristos. Iată ce misiune ai acum. Căci Dumnezeu
încredintează dăruirea darurilor Lui tuturor celor care le-au primit. El Şi-a
împărtăşit bucuria cu tine. Iar acum mergi să o împărtăşeşti cu lumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu