Astăzi învăţ să dau
cum primesc
Ce
ţi s-a dat? Cunoaşterea că eşti o minte, în Minte şi numai minte, de-a pururea
nepăcătos, total netemător, pentru că ai fost creat din iubire. Şi nu ţi-ai
părăsit Sursa, rămânând aşa cum ai fost creat. Asta ţi s-a dat ca şi cunoaştere
pe care nu o poţi pierde. Şi i s-a dat, deopotrivă, fiecărei făpturi, căci
numai prin această cunoaştere trăieşte.
Toată
cunoaşterea aceasta ai primit-o. Nu e unul în această lume care să nu o fi
primit. Dar nu pe aceasta o dai, căci asta a dat creaţia. Şi nu se poate
învăţa. Şi atunci, ce înveţi să dai astăzi? Lecţia noastră de ieri a evocat o
temă de la începutul textului. Trăirea nu poate fi împărtăşită în mod direct,
ca viziunea.
Revelaţia că Tatăl şi Fiul sunt una îi va veni la timpul potrivit
fiecărei minţi. Dar timpul respectiv este determinat de mintea însăşi, şi nu e
ceva ce poate fi predat.
Timpul
e fixat deja. Pare a fi destul de arbitrar. Dar nimenea nu face un pas din drum
la întâmplare. Şi l-a făcut deja, deşi nici nu a pornit încă la drum. Căci
timpul doar pare să înainteze într-o direcţie. Nu facem decât să întreprindem o
călătorie gata încheiată. Dar pare să aibă un viitor pentru noi încă
necunoscut.
Timpul
e un truc, o scamatorie, o vastă iluzie în care figurile pleacă şi vin ca prin
minune. Şi totuşi, în spatele aparenţelor există un plan care nu se schimbă.
Scenariul este scris. Când va veni trăirea să pună capăt îndoielii tale e un
lucru gata stabilit. Căci vedem călătoria din punctul în care s-a încheiat,
privind-o retrospectiv, închipuindu-ne că o mai facem o dată, revăzând mental
ce a trecut.
Un
profesor nu dă trăire, pentru că nu a învăţat-o. I s-a revelat la momentul
stabilit. Dar viziunea este darul lui. Pe aceasta o poate da direct, căci
cunoaşterea lui Cristos nu s-a pierdut, pentru că El are o viziune pe care o
poate da oricui o cere. Voia Tatălui şi a Sa sunt îngemănate în cunoaştere. Dar
există o viziune pe care Spiritul Sfânt o vede pentru că o vede şi Mintea lui
Cristos.
Aici
se face îngemănarea lumii îndoielii şi a umbrelor cu intangibilul. Aici se află
un loc liniştit în cadrul lumii, sfinţit prin iertare şi iubire. Aici se
reconciliază toate contradicţiile, căci călătoria se încheie aici. Trăirea -
neînvăţată, nepredată, nevăzută - pur şi simplu este. Ea depăşeşte obiectivul
nostru, pentru că transcende ceea ce trebuie săvârşit. Preocuparea noastră este
viziunea lui Cristos. Pe aceasta o putem atinge.
Viziunea
lui Cristos are o singură lege. Ea nu priveşte un trup şi îl confundă cu Fiul
creat de Dumnezeu. Ci vede o lumină dincolo de trup, o idee dincolo de ce poate
fi atins, o puritate nepătată de greşeli, de jalnice erori, de gândurile
înfricoşătoare ale vinovăţiei din visele păcatului. Nu vede separare. Şi îi
priveşte pe toţi, împrejurare, întâmplare şi eveniment, fără cea mai mică
slăbire a luminii pe care o vede.
Ea
poate fi predată, şi trebuie predată de toţi cei ce vor să o dobândească. Îţi
cere doar să recunoşti că lumea nu poate să îţi dea nimic cât de cât comparabil
ca valoare, şi nici să îţi fixeze un obiectiv care să nu dispară pur şi simplu
de îndată ce ai perceput asta. Iată ce dai azi: să nu vezi pe nimeni ca trup.
Salută-l ca Fiu al lui Dumnezeu ce este, recunoscându-l una cu tine ca
sfinţenie.
Aşa
sunt iertate păcatele lui, căci viziunea lui Cristos are puterea să le treacă
pe toate cu vederea. În iertarea Lui ele pier. Nevăzute de Unu, dispar pur şi
simplu, pentru că vine să le ia locul o viziune a sfinţeniei de dincolo de ele.
Nu contează ce formă au luat, nici cât de enorme au părut să fie, nici pe cine
au părut să lezeze. Nu mai sunt. Şi toate efectele pe care au părut să le aibă
s-au dus ele, desfăcute şi de nefăcut.
Aşa
înveţi să dai cum şi primeşti. Şi, tot aşa, viziunea lui Cristos se uită şi la
tine. Lecţia asta nu e greu de învăţat dacă ţii minte că în fratele tău nu te
vezi decât pe tine. Dacă el se pierde în păcat, te pierzi precis şi tu; dacă
vezi în el lumină, păcatele ţi le-ai iertat. Fiecare frate întâlnit azi îţi
oferă încă un prilej să laşi viziunea lui Cristos să se răsfrângă asupra ta şi
să îţi ofere pacea lui Dumnezeu.
Nu
contează când vine revelaţia, căci nu e ceva ce ţine de timp. Şi totuşi, timpul
mai are un dar de dat, în care cunoaşterea adevărată se reflectă cu atâta
acurateţe, încât chipul ei îşi împărtăşeşte sfinţenia nevăzută şi asemănarea ei
străluceşte de nemuritoarea ei iubire. Exersăm azi vederea prin ochii lui
Cristos. Şi, prin sfintele daruri pe care le dăm, viziunea lui Cristos se uită
şi la noi.
Lecţia 158 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu