Mă voi da la o parte
şi Îi voi ceda Lui conducerea
Există
un mod de a trăi în lume care nu e aici, deşi pare să fie. Nu îţi schimbi
înfăţişarea, deşi zâmbeşti mai des. Fruntea ţi-e senină, ochii îţi sunt
liniştiţi. Iar cei care cutreieră lumea ca tine recunosc seamănul lor. Dar te
vor recunoaşte şi cei ce nu au perceput drumul, şi vor crede că eşti ca ei, cum
ai fost mai înainte. Lumea e o iluzie. Cei care aleg să vină aici caută un loc
unde să poată fi doar nişte iluzii şi să îşi poată evita propria realitate.
Dar, când descoperă că propria lor realitate e chiar şi aici, se dau la o parte
şi o lasă să preia conducerea. Ce altceva ar putea avea de ales? Să laşi
iluziile să treacă înaintea adevărului e curată nebunie. Dar, să laşi iluzia să
se afunde în spatele adevărului şi adevărul să iasă în faţă drept ce este, e
pură sănătate mintală.
Iată
simpla alegere pe care o facem astăzi. Iluzia smintită că rămâne o vreme la
vedere, să o vadă cei care au ales să vină şi care încă nu s-au bucurat să
constate că au făcut o alegere greşită. Ei nu învaţă direct de la adevăr,
pentru că au negat că e aşa ceva. Aşa că au nevoie de un Profesor Care le
percepe nebunia, dar Care poate privi totuşi, dincolo de iluzie, la simplul
adevăr din ei. Dacă adevărul le-ar pretinde să renunţe la lume, li s-ar părea că
li se cere să sacrifice ceva real. Multi au ales să renunţe la lume în timp ce
mai credeau în realitatea ei. Şi au avut un sentiment al pierderii aşa că nu au
fost eliberaţi. Alţii au ales să aibă parte doar de lume şi au avut un
sentiment al pierderii şi mai profund, pe care nu l-au înţeles.
Între
aceste făgaşe mai există un drum care duce în direcţia opusă pierderii de orice
fel, căci sacrificiul şi privaţiunea sunt ambele, rapid lăsate în urmă. Acesta
este drumul care ţi-e desemnat acum. Mergi pe acest făgaş cum merg şi alţii, şi
nu pari să fii deosebit de ei, chiar eşti. Aşa te poţi pune în slujba lor în
timp ce stai în slujba ta, şi le aşterni paşii pe drumul pe care l-a deschis
Dumnezeu - ţie, şi lor prin intermediul tău. Iluzia încă mai pare să se ţină
scai de tine, ca să ajungi la ei. Dar s-a dat la o parte. Şi nu de iluzie te
aud vorbind ei, şi nu iluzie aduci să le privească ochii şi să le priceapă
minţile. Şi nici adevărul, care merge înaintea ta, nu le poate vorbi prin
iluzii, căci drumul duce acum dincolo de iluzii, în timp ce îi chemi din mers
să te urmeze.
Toate
drumurile vor duce în final la acesta. Căci sacrificiul şi privaţiunea sunt căi
ce nu duc nicăieri, decizii în favoarea înfrângerii şi ţinte ce vor rămâne
imposibile. Toate acestea se dau la o parte când răzbate adevărul din tine, să
îţi scoată fraţii de pe făgaşurile morţii şi să îi aşeze pe făgaşul fericirii.
Suferinţa lor e doar o iluzie. Dar au nevoie de o călăuză care să le arate cum
să iasă din ea, căci ei confundă iluzia cu adevărul.
Asta
e chemarea mântuirii, şi nimic mai mult. Ea îţi cere să accepţi adevărul şi să
îl laşi să meargă înaintea ta, luminând calea răscumpărării din iluzii. Nu e o
răscumpărare cu un preţ. Nu există cost, numai câştig. Iluzia nu poate decât să
pară că îl ţine în lanţuri pe sfântul Fiu al lui Dumnezeu. Numai de iluzii
ajunge să fie mântuit. De îndată ce acestea se dau la o parte, se regăseşte pe
sine.
Mergi
cu bine acum, dar cu băgare de seamă, căci făgaşul acesta e nou pentru tine. Şi
s-ar putea să constaţi că mai eşti tentat să o iei înaintea adevărului şi să
laşi iluziile să îţi fie călăuză. Sfinţii tăi fraţi ţi-au fost daţi să calce pe
urmele tale, în timp ce mergi cu certitudinea finalităţii spre adevăr. Acesta
merge înaintea ta acum, ca ei să dă ceva cu care se pot identifica şi să le
arate drumul ceva ce pot să înţeleagă.
La
capătul călătoriei însă nu va fi niciun gol, nici o distanţă între adevăr şi
tine. Şi toate iluziile care au mers pe calea pe care ai străbătut-o vor
dispărea şi ele de la tine, nerămânând nimic care să ţină adevărul separat de
întregirea lui Dumnezeu, sfântă ca El Însuşi. Dă-te la o parte cu cu credinţă
şi cedează adevărului conducerea. Nu ştii unde mergi. Dar Cel Ce ştie merge cu
tine. Lasă-L să te conducă odată cu ceilalţi.
Când
visele se vor sfârşi, când timpul va închide uşa în urma tuturor lucrurilor
trecătoare şi miracolele nu vor mai avea rost, sfântul Fiu al lui Dumnezeu nu
va mai face nicio călătorie. Nu va mai exista dorinţa de-a fi iluzie, în loc de
adevăr. Şi spre asta ne îndreptăm, înaintând în direcţia pe care ne-o indică
adevărul. Aceasta e ultima noastră călătorie, pe care o întreprindem pentru
toţi. E important să ne rătăcim. Căci, aşa cum adevărul merge înaintea noastră,
tot aşa merge şi înaintea fraţilor noştri care ne vor urma.
Mergem
la Dumnezeu. Opreşte-te şi reflectează asupra acestui lucru. Poate oare să
existe un drum mai sfânt sau mai demn de efortul tău, de iubirea ta şi de toată
dăruirea ta? Ce drum poate să îţi dea ai mult decât totul, sau să îţi ofere mai
puţin şi să Îl mulţumească totuşi pe sfântul Fiu al lui Dumnezeu? Mergem la
Dumnezeu. Adevărul care merge acum înaintea noastră e una cu El şi ne conduce acolo unde El a fost dintotdeauna. Ce alt făgaş decât acesta ai putea alege în
schimb?
Picioarele
îţi sunt bine aşezate pe drumul care duce lumea la Dumnezeu. Nu te uita după
făgaşe care par să te ducă altundeva. Visele nu sunt o călăuză demnă de tine,
care eşti Fiul lui Dumnezeu. Nu uita că El Şi-a pus Mâna într-a ta şi ţi i-a
încredinţat pe fraţii tăi cu încrederea că eşti demn de încrederea Lui în tine.
Nu Se poate înşela. Încrederea Lui ţi-a făcut făgaşul cert şi obiectivul sigur.
Nu îţi vei dezamăgi fraţii, şi nici Sinele.
Iar
acum te roagă pur şi simplu să te gândeşti la El câte un pic în fiecare zi, să
îţi vorbească şi să îţi spună de Iubirea Lui, reamintindu-ţi cât de mare e
încrederea Lui, cât·de nelimitată Iubirea Lui. În Numele tău şi al Lui, care
sunt unul şi acelaşi, exersăm cu bucurie astăzi gândul acesta:
Mă voi da la o parte
şi Îi voi ceda Lui conducerea, Pentru că vreau să merg pe drumul care duce la
El.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu