Există o singură
viaţă, şi pe aceasta o împărtăşesc cu Dumnezeu
Nu
există diferite feluri de viaţă, căci viaţa e ca adevărul. Nu are gradaţii. E
singura condiţie pe care o împărtăşeşte tot ce a creat Dumnezeu. Ca toate
Gândurile Lui, nu are opus. Nu există moarte pentru că ce a creat Dumnezeu
împărtăşeşte viaţa Lui. Nu există moarte pentru că nu există opus la Dumnezeu.
Nu există moarte pentru că Tatăl şi Fiul una sunt.
In
lumea aceasta pare să existe o stare care e opusul vieţii. Tu o numeşti moarte.
Dar am învăţat că ideea morţii ia multe forme. E singura idee subiacentă
tuturor sentimentelor care nu sunt suprem de fericite. E semnalul de alarmă la
care răspunzi cu orice reacţie care nu e bucurie deplină. Toată mâhnirea,
pierderea, neliniştea, suferinţa durerea, chiar şi un mic suspin de istovire, o
uşoră jenă sau cea mai mică încruntare adeveresc moartea. Şi neagă astfel
faptul că trăieşti.
Crezi
că moartea ţine de trup. Dar nu e decât o idee, irelevantă pentru tot ce e
considerat de natură fizică. Un gând este în minte. Şi poate fi aplicat apoi
după cum îl dirijează mintea. Dar originea lui e Jocul unde trebuie schimbat,
dacă se petrece vreo schimbare. Ideile nu îşi părăsesc sursa. Accentul pus pe
această idee în cursul acesta se datorează poziţiei ei centrale în încercările
noastre de-a-ţi schimba mentalitatea despre tine. Este motivul pentru care poţi
vindeca. Este cauza vindecării. Iată de ce nu poţi să mori. Adevărul ei a
stabilit că eşti una cu Dumnezeu.
Moartea
e gândul că eşti separat de Creatorul tău. E credinţa potrivit căreia
condiţiile se schimbă, sentimentele alternează datorită unor cauze pe care nu
le poţi controla, pe care nu le-ai făcut tu şi pe care nu le poţi schimba
niciodată. E credinţa fixă că ideile îşi pot părăsi sursa şi că pot prelua
calităţi pe care nu le conţine sursa, devenind diferite de originea lor,
deosebite de ea atât calitativ, cât şi ca distanţă, timp şi formă.
Moartea
nu poate decurge din viaţă. Ideile rămân unite cu sursa lor. Ele pot extinde
tot ce conţine sursa lor. În această privinţă, ele se pot întrece cu mult pe
ele înseşi. Dar nu pot da naştere la ceva ce nu le-a fost dat niciodată. Aşa
cum sunt făcute, tot aşa vor şi face. Aşa cum s-au născut, tot aşa vor şi
naşte. Şi, de unde au venit, acolo se vor şi întoarce.
Mintea
poate socoti că doarme, dar atâta tot. Ea nu poate schimba ce e starea ei de
trezie. Nu poate face un trup, nici nu poate sta într-un trup. Ce e străin de
minte nu există, pentru că nu are Sursă. Căci mintea creează toate lucrurile
care sunt şi nu le poate conferi atribute care îi lipsesc ei, nici nu îşi poate
schimba veşnica stare mentală. Ea nu poate face ce e fizic. Ce pare să moară nu
e decât indiciul că mintea doarme.
Opusul
vieţii nu poate fi decât o altă formă de viaţă. Ca atare, poate fi reconciliată
cu ce a creat-o, pentru că nu e opusul ei în adevăr. Forma ei se poate schimba;
poate să pară a fi ce nu e. Dar mintea este minte, trează sau dormind. Nu e
opusul ei nici în cele create, nici în ce pare să făurească atunci când crede
că doarme.
Dumnezeu
crează numai minte trează. EI nu doarme, iar creaţiile Lui nu pot nici să
împărtăşească ce nu dă El, nici să făurească nişte condiţii pe care nu le
împărtăşeşte El cu ele. Gândul morţii nu e opusul gândurilor vieţii. De-a pururi
neopuse de opuşi de orice fel, Gândurile lui Dumnezeu rămân de-a pururi
imuabile, cu puterea de-a se extinde de-a pururi imuabil, şi totuşi în cadrul
lor, căci ele sunt pretutindeni.
Ce
pare a fi opusul vieţii pur şi simplu doarme. Când mintea alege să fie ce nu e
şi să îşi aroge o putere străină pe care nu o are, o stare străină în care nu
poate intra sau o condiţie falsă care nu e în Sursa ei,ea pare pur şi simplu să
aţipească un pic. In somn, visează timpul, un interval în care ce pare să se întâmple
nu s-a petrecut nicicând, schimbările pricinuite sunt lipsite de substanţă şi
toate întâmplările nu sunt niciunde. Când se trezeşte, mintea continuă să fie
cum a fost mereu.
Să
fim azi copii ai adevărului şi să nu ne negăm sfânta moştenire.Viaţa noastră nu
e cum ne-o închipuim. Oare cine schimbă viaţa doar pentru că îşi închide ochii,
sau cine se preface în ce nu e pentru că doarme şi vede în vise un opus la ce e
el? Astăzi nu vom cere moarte sub nicio formă. Şi nu vom lăsa nişte închipuiţi
opuşi ai vieţii să stea nici măcar o clipă acolo unde Gândul vieţii veşnice a
fost pus de Insuşi Dumnezeu.
Azi
ne străduim să Îi păstrăm sfântul cămin aşa cum l-a stabilit şi cum îl voieşte
în vecii vecilor. El e Domn peste ce gândim azi. Şi, în Gândurile Lui, care nu
au opus, înţelegem că există o singură viaţă şi că pe aceasta o împărtăşim cu
El, cu toată creaţia şi, totodată, cu gândurile celor pe care i-a creat într-o
unitate a vieţii ce nu se poate separa prin moarte, părăsind Sursa vieţii din
care a venit.
Impărtăşim
o singură viaţă pentru că avem o singură Sursă, o Sursă din care ne provine
perfecţiunea, rămânând mereu în minţile sfinte pe care El le-a creat perfecte.
Suntem aceiaşi, azi, ieri şi în veci.
O
minte adormită trebuie să se trezească atunci când îşi vede perfecţiunea
oglindindu-L pe Domnul vieţii într-un mod atât de perfect, încât trece firesc
în ce e reflectat acolo. Iar acum nu mai e o simplă reflecţie. Căci devine
lucrul reflectat şi lumina care face reflecţia posibilă. Acum nu mai e nevoie
de nicio viziune. Căci mintea trezită este o minte care îşi cunoaşte Sursa,
Sinele, Sfinţenia.
Lecţia 167 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Lecţia 167 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu