Harul Tău îmi este
dat. Îl revendic acum
Dumnezeu
ne vorbeşte. Să nu Îi vorbim şi noi? El nu este distant. Nu face nicio
încercare să Se ascundă de noi. Noi încercăm să ne ascundem de El şi suferim de
amăgire. El rămâne întru totul accesibil.
Îşi
iubeşte Fiul. Nu există altă certitudine în afară de aceasta, dar aceasta este
de ajuns. El Işi va iubi Fiul de-a pururi. Când rămâne adormită, El îl iubeşte
în continuare. Iar, când i se trezeşte mintea, El îl iubeşte cu o Iubire de-a
pururi neschimbătoare.
Dacă
ai cunoaşte semnificaţia Iubirii Lui, speranţa şi ar fi cu neputinţă. Căci
speranţa ar fi satisfăcută iar disperarea de orice fel ar fi de
neconceput. Harul Lui este punsul Lui la toată disperarea, căci în el stă
amintirea Iubirii Lui. Oare nu ar da El bucuros mijloacele prin care se
recunoaşte Voia? Harul Lui este al tău prin recunoaşterea acestui lucru. Iar
amintirea Lui se trezeşte în mintea care cere de la El mijloacele prin care
somnul ei ia sfârşit.
Astăzi
cerem de la Dumnezeu darul pe care l-a păstrat cu cea mai mare grijă în inimile
noastre, aşteptând să îl adeverim. Acesta esre darul prin care Dumnezeu Se
apleacă până la noi şi ne ridică, făcând El Însuşi ultimul pas al mântuirii. CU
excepţia acestui pas, toţi paşii se învaţă, sub îndrumarea Vocii Lui. Dar, în
final, El Insuşi vine, ne ia în propriile Lui Braţe şi înlătură păienjenişul
somnului nostru, Darul harului Său e mai mult decât un răspuns. Căci
restabileşte toate amintirile pe care mintea adormită le-a uitat, toată
certitudinea în ce priveşte semnificaţia Iubirii.
Dumnezeu
Işi iubeşte Fiul. Roagă-L acum să îţi dea mijloacele prin care lumea aceasta va
dispărea, şi viziunea va veni mai întâi urmată la numai o clipă de cunoaştere.
Căci în har vezi o lumină care învăluie lumea întreagă în iubire şi vezi cum
dispare frica de pe fiecare faţă în timp ce inimile se înalţă şi revendică
lumina ca a lor. Ce rămâne acum să mai amâne Cerul chiar şi o clipită? Ce mai
rămâne nefăcut când iertarea ţi se aşterne peste toate?
Ziua
de azi e nouă şi sfântă, căci primim ce ni s-a dat. Credinţa noastră stă în Cel
Care ne dă, nu în propria noastră acceptare. Ne recunoaştem greşelile, dar Cel
Care nu ştie de greşeală e totuşi Cel Care răspunde greşelilor noastre, dându-ne
mijloacele de-a le lepăda şi de-a ne înălţa la El cu recunoştinţă şi iubire.
Iar
El coboară să ne întâlnească, în timp ce noi venim la El. Căci, ce ne-a
pregătit, ne dă şi noi primim. Iată care e Voia Lui, pentru că Îşi iubeşte
Fiul. Lui ne rugăm astăzi, restituind doar cuvântul pe care ni l-a dat prin
Propria Lui Voce, Cuvântul Lui, Iubirea Lui:
Harul Tău îmi este
dat. ÎI revendic acum. Tată, la Tine vin. Şi Tu vei veni la mine, cel ce te
roagă. Eu sunt Fiul pe care îl iubeşti.
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu