Numai mântuirea se poate spune că este leac. Pace ţie, care ai fost lecuit întru Dumnezeu, şi nu întru vise deşarte.

Numai mântuirea se poate spune că este leac.

Termenul leac nu poate fi aplicat, pe drept cuvânt, nici unui remediu pe care lumea îl acceptă ca fiind binefăcător. Ceea ce lumea percepe ca fiind un remediu terapeutic nu va face decât să îmbunătăţească corpul.

Atunci când încearcă să vindece mintea, nu sesizează vreo separare faţă de trup, unde şi crede că există mintea. Formele ei de vindecare sunt, aşadar, obligate să substituie o iluzie cu o altă iluzie. Una şi aceeaşi credinţă în boală ia doar o altă formă, astfel că pacientul se percepe ca fiind sănătos. El nu este vindecat.

Visase doar că era bolnav, iar în acest vis a găsit formula magică care să-l facă bine. Dar nu s-a trezit din vis şi, ca urmare, mintea sa rămâne în exact aceeaşi stare ca mai înainte. El nu a văzut lumina care l-ar trezi, punând capăt visului. Ce importanţă poate avea în realitate conţinutul unul vis? Ori dormi, ori eşti treaz. Aici nu există jumătăţi de măsură.

Visele fericite pe care le aduce Sfântul Duh sunt deosebite de visele lumii, în care, cel mult, poţi visa că eşti treaz. Însă visele pe care iertarea le arată minţii nu mai induc o altă formă de somn, în care visătorul să viseze un alt vis. Visele sale fericite sunt vestitorii pogorârii adevărului asupra minţii. Te conduc de la somn la o blândă trezire, în aşa fel încât toate visele vor fi dispărut. Astfel, ele lecuiesc veşnic.

Ispăşirea vindecă temeinic şi lecuieşte toată boala. Căci mintea care înţelege că boala nu poate fi decât un vis, nu se lasă înşelată de formele pe care le poate lua visul. În absenţa vinovăţiei boala nu poate apare, ea nefiind decât o altă formă de vinovăţie.

Ispăşirea nu vindecă pe bolnav, căci aceasta nu este o lecuire. Ea îndepărtează vinovăţia care face posibilă boala. Căci boala a trecut de-acum, nemaiavând la cine să se întoarcă.

Pace ţie, care ai fost lecuit întru Dumnezeu, şi nu întru vise deşarte.

Căci lecuirea trebuie să vină din sfinţenie, iar sfinţenia nu poate fi găsită acolo unde este întreţinut păcatul.

Dumnezeu sălăşluieşte în temple sfinte. Acolo unde a pătruns păcatul, El nu are cale liberă. Şi totuşi, nu există loc unde El să nu fie. Prin urmare, păcatul nu poate avea un lăcaş în care să se ascundă de binefacerea Sa. Nu există loc în care sfinţenia să fie absentă, iar păcatul şi boala nu au unde să locuiască. Iată gândul care locuieşte. El nu face distincţie între o irealitate şi alta. Şi nici nu caută să vindece ceea ce nu este bolnav, fără a se gândi unde anume se află nevoia de vindecare. Acest gând nu este magic. Este un apel lansat adevărului, care nu poate întârzia să vindece, vindecând pentru totdeauna. Nu este un gând care judecă o iluzie după mărimea ei, după aparenta ei gravitate sau după orice este legat de forma pe care o ia. Pur şi simplu se concentrează pe ceea ce este, ştiind că nici o iluzie nu poate fi reală.

Să nu încercăm să lecuim astăzi ceea ce nu poate avea parte de boală. Vindecarea nu trebuie căutată în altă parte, ci acolo unde se află ea, aplicând-o la ceea ce este bolnav, spre a putea fi lecuit. Nici un remediu din cele pe care le administrează lumea nu poate efectua vreo schimbare în vreun lucru. Mintea care aduce iluziile în faţa adevărului este cu adevărat schimbată.

   Altă schimbare nu există.

Căci, cum altfel poate o iluzie să difere de alta decât prin atribute care nu au nici substanţă, nici realitate, nici un nucleu, nimic care este cu adevărat diferit?

Astăzi căutăm să ne schimbăm mentalitatea în ceea ce priveşte sursa bolii, deoarece căutăm un leac pentru toate iluziile, şi nu o altă strămutare între ele. Astăzi vom încerca să găsim sursa vindecării, care se află în minţile noastre, întrucât Tatăl nostru acolo a aşezat-o pentru noi. Nu este mai departe de noi decât noi înşine. Ne este la fel de aproape ca propriile noastre gânduri, atât de aproape încât este imposibil să o scăpăm. Nu trebuie decât să o căutăm şi o vom găsi negreşit.

Astăzi nu ne vom lăsa păcăliţi de ceea ce pare a fi bolnav. Astăzi trecem dincolo de aparenţe şi ajungem la sursa vindecării, căci nimic nu este scutit de vindecare. Vom reuşi în măsura în care ne dăm seama că niciodată nu se poate face o distincţie semnificativă între ceea ce este neadevărat şi ceea ce este la fel de neadevărat. Aici nu există gradaţii, nici vreo credinţă cum că ceea ce nu există poate fi mai adevărat în unele forme decât în altele.

Toate aparenţele sunt false şi pot fi lecuite tocmai pentru că nu sunt adevărate. Aşa că ne lăsăm deoparte amuletele, talismanele, medicamentele, psalmodierile şi gesturile magice, indiferent de forma sub care apar.

Vom sta în linişte în ascultarea Vocii vindecării, Care va lecui toate relele ca unul, restituind Fiului lui Dumnezeu starea de luciditate. Nici o altă Voce decât aceasta, nu poate lecui. Astăzi auzim o singură Voce Care ne vorbeşte despre adevăr, în care toate iluziile se isprăvesc şi pacea se reîntoarce în lăcaşul etern şi liniştit al lui Dumnezeu.

Ne trezim auzindu-L pe El, lăsându-L să ne vorbească cinci minute la început de zi şi încheiem ziua ascultându-L din nou cinci minute înainte de culcare. Singura noastră pregătire constă în a lăsa deoparte gândurile care interferează, nu în mod separat, ci toate deodată.

   Sunt unul şi acelaşi gând.

Nu avem nici un interes să facem distincţii între ele, amânând astfel momentul în care putem să-L auzim pe Tatăl nostru vorbindu-ne. Îl auzim acum, la EL venim astăzi. Cu mâinile golite de orice ne-am putea agăţa, cu inimile înălţate şi minţile ascultătoare, ne rugăm:

Numai mântuirea se poate spune că este leac.

Vorbeşte-ne, Tată, ca să putem fi vindecaţi. Şi vom simţi cum mântuirea ne va acoperi cu o gingaşă ocrotire, cu pace atât de profundă, încât nici o iluzie nu ne poate tulbura minţile, nici să ne ofere dovezi cum că ar fi reală.

      Asta vom învăţa astăzi.

Şi ne vom spune rugăciunea pentru vindecare oră de oră, dăruindu-ne câte un minut atunci când bate ceasul, ca să auzim răspunsul la rugăciunea noastră, slujind în tăcere şi bucurie. Aceasta e ziua când pogoară în noi vindecarea. Aceasta e ziua când separarea ia sfârşit şi ne aducem aminte CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT.

Lecţia 140 „A COURSE IN MIRACLES” 

LECŢIA anterioară__

„DUMNEZEU ESTE"