"Dezleg lumea de tot ceea ce am crezut despre ea."

"Dezleg lumea de tot ceea ce am crezut despre ea."

Ce altceva ţine lumea în lanţuri, decât credinţele (convingerile) tale? Şi ce altceva poate salva lumea decât Sinele tău? Credinţa este într-adevăr plină de putere.

Gândurile pe care le nutreşti sunt cu adevărat pline de putere, iar iluziile sunt la fel de viguroase în efectele lor ca şi adevărul. Un nebun crede că lumea pe care o vede este reală, şi nu o pune la îndoială. Nici nu poate fi făcut să pună la îndoială efectul gândurilor sale. De-abia atunci când sursa lor este pusă sub semnul întrebării, încolţeşte în el, în sfârşit, speranţa libertăţii.

Cu toate acestea, mântuirea se dobândeşte uşor, căci oricine este liber să-şi preschimbe mintea, schimbându-i-se, drept urmare, toate gândurile. Acum sursa gândirii este alta, căci aţi preschimba mintea înseamnă că ai schimbat sursa tuturor ideilor pe care le gândeşti, pe care le-ai gândit vreodată sau pe care le vei mai gândi.

Eliberezi trecutul de ceea ce a gândit înainte. Eliberezi viitorul de toate imboldurile străvechi de a căuta ceea ce nu vrei să găseşti. Prezentul rămâne acum singurul timp. Aici, în prezent, lumea este pusă în libertate. Fiindcă, pe măsură ce şi trecutul să se risipească şi izbăveşti viitorul de temerile tale ancestrale, găseşti scăparea şi o dăruieşti lumii.

Ai înrobit lumea cu toate temerile, îndoielile şi suferinţele tale, cu durerea şi lacrimile tale: şi toată mâhnirea ta o apasă şi o ţine în captivitatea credinţelor tale. Moartea o loveşte pretutindeni, pentru că în mintea ta nutreşti amarnicele gânduri ale morţii.

Lumea nu este nimic în sine. Mintea ta trebuie să-i confere semnificaţie şi rost. Iar ceea ce vezi în ea sunt propriile tale dorinţe transpuse în faptă, astfel încât să te poţi uita la ele şi să le consideri reale.

Poate crezi că nu ai plăsmuit lumea, ci ai venit fără tragere de inimă în toiul celor gata făcute, într-o lume care nu era tocmai în aşteptarea gândurilor tale spre ai conferi o semnificaţie.

Adevărul este că ai găsit exact ceea ce te aşteptai să vezi atunci când ai venit. Nu există lume aparte de ceea ce doreşti, iar într-aceasta stă izbăvirea ta finală. Preschimbă-ţi doar mintea în privinţa a ceea ce vrei să vezi, şi toată lumea trebuie să se schimbe în consecinţă.

Ideile nu-şi părăsesc sursa. Acest motiv central este enunţat deseori în text, şi trebuie avut în vedere, dacă e să înţelegi lecţia de astăzi. Nu trufia e cea care îţi spune că tu eşti cel care ai plăsmuit lumea pe care o vezi, şi că ea se schimbă odată ce-ţi preschimbi mintea. Dar trufia este cea care susţine că ai venit într-o lume cu totul separată de tine, insensibilă la ceea ce gândeşti şi cu totul aparte de ceea ce ai putea crede despre ea.

Lumea nu există! Acesta este gândul central pe care încearcă cursul să-l propovăduiască. Nu oricine este gata să-l accepte, şi fiecare trebuie să înainteze atât cât se poate lăsa condus de-a lungul cărării către adevăr.

El se va întoarce şi va înainta şi mai mult, sau poate se va retrage o vreme pentru a se reîntoarce din nou.

Vindecarea, însă, este darul celor care sunt pregătiţi să înveţe că lumea nu există, şi care pot accepta lecţia acum. Faptul că ei sunt pregătiţi va face ca lecţia să le parvină într-o formă pe care o pot înţelege şi recunoaşte. Unii o văd deodată în pragul morţii şi învie, pentru a o propovădui.

Alţii o găsesc într-o experienţă ce nu este din această lume, demonstrându-le că lume nu există, deoarece ceea ce ei contemplă trebuie că este adevărul, şi totuşi contrazice vădit lumea.

Iar alţii o vor găsi în acest curs şi în exerciţiile pe care le facem astăzi. Ideea de astăzi este adevărată, deoarece lumea nu există. Iar dacă e într-adevăr propria ta imaginaţie, atunci poţi să o dezlegi de tot ce i-a crezut despre ea, preschimbând, pur şi simplu, toate gândurile care i-au dat aceste aparenţe.

Cei bolnavi sunt vindecaţi pe măsură ce abandonezi toate gândurile legate de boală, şi cei morţi învie atunci când laşi gândurile vieţii să înlocuiască toate gândurile de moarte pe care le-ai nutrit vreodată.

Acum trebuie să dăm din nou greutate unei lecţii repetată odată, cu ceva timp în urmă, întrucât conţine fundamentul solid pentru ideea de astăzi.

Eşti aşa cum te-a creat Dumnezeu. Nu există nici un loc unde poţi suferi, nici vreun timp care poate aduce schimbări condiţiei tale eterne. Cum poate să existe o lume a timpului şi spaţiului, dacă rămâi aşa cum te-a creat Dumnezeu?

Ce altceva este lecţia da astăzi decât un alt mod de a spune că aţi cunoaşte Sinele mântuirea lumii? A elibera lumea de orice fel de chin nu este altceva decât aţi preschimba mintea (a te răzgândi) în ceea ce te priveşte.

Nu există lume aparte de ideile tale, deoarece ideile nu-şi părăsesc sursa, iar tu susţii lumea dinăuntrul minţii tale, prin intermediul gândului. Dar dacă eşti aşa cum te-a creat Dumnezeu, nu poţi gândi aparte de El, şi nici nu poţi face ceea ce nu împărtăşeşte nevremelnicia Şi Iubirea Sa.

Sunt acestea inerente lumii pe care o vezi? Creează asemenea Lui? Dacă nu, ea nu este reală, şi nu poate fi la fel. Dacă trăieşti real, lumea pe care o vezi e falsă, căci creaţia lui Dumnezeu este neasemenea lumii, în toate privinţele. Şi cum prin gândul Său ai fost creat, tot astfel gândurile tale unde plăsmuit lumea şi trebuie s-o elibereze, ca să poţi cunoaşte Gândurile pe care le împărtăşeşti cu Dumnezeu.

Izbăveşte lumea! Creaţiile tale adevărate stau în aşteptarea acestei izbăviri, pentru aţi conferi etenitatea; nu o paternitate a iluziilor, ci în adevăr, ca Dumnezeu.

Dumnezeu Îşi împărtăşeşte Paternitatea cu tine, care eşti Fiul Său, căci El nu face o distincţie între ceea ce este El Însuşi şi ceea ce tot El Însuşi este. Ce El creează nu este aparte de El, şi nicăieri Tatăl nu se termină, pentru ca fiul său încearcă să fie ceva aparte de El.

Lumea nu există, ea fiind un gând aparte de Dumnezeu, făcută să-l separe pe Tatăl şi pe fiu şi să smulgă o parte din Însuşi Dumnezeu, distrugându-I astfel Întregimea.

Poate fi reală o lume ce se naşte din această idee?

Unde se poate ea găsi?

Neagă iluziile, dar acceptă adevărul. Neagă că eşti o umbră aşternută peste puţină vreme asupra unei lumi muribunde. Izbăveşte-ţi mintea, şi vei privi o lume izbăvită.

Astăzi, scopul nostru este de a elibera lumea de toate părerile deşarte pe care le-am avut vreodată despre ea şi despre toate lucrurile vii pe care le vedem în ea. Ele nu au cum să se afle acolo. Tot atât de puţin ca şi noi. Căci suntem în sălaşul pe care Tatăl la pregătit atât pentru noi, dimpreună cu ele. Iar noi, care suntem aşa cum El ne-a creat, vom dezlega în această zi lumea de fiecare dintre iluziile noastre, ca să putem fi liberi.

Începe fiecare din cele două perioade a câte cincisprezece minute de exersare de astăzi, cu următoarele:

"Eu, cel care rămân aşa cum m-a creat Dumnezeu vreau să dezleg lumea de tot ce mi s-a părut că ar fi ea. Căci eu sunt real tocmai fiindcă lumea nu este reală, şi vreau să-mi cunosc propria realitate."

Apoi, pur şi simplu, găseşte-ţi odihna, alert dar neîncordat, şi îngăduie ca mintea să-ţi fie preschimbată, astfel încât lumea să fie eliberată împreună cu tine. Nu este necesar să-ţi dai seama că, pe măsură ce emiţi aceste gânduri de binecuvântare a lumii, vindecarea îi ajunge pe mulţi fraţi din colţurile cele mai îndepărtate ale ei, cât şi pe cei pe care-i vezi lângă tine. Dar vei sesiza propria ta izbăvire, cu toate că, deocamdată, s-ar putea să nu înţelegi pe deplin că niciodată nu ai putea fi izbăvit de unul singur.

De-a lungul zilei sporeşte libertatea ce o trimiţi lumii prin intermediul ideilor tale şi, de fiecare dată când eşti tentat să negi puterea acestei simple preschimbări a minţii, spune:

"Dezleg lumea de tot ce mi s-a părut ea a fi şi, În schimbul ei, îmi aleg propria mea realitate."

Lecţia 132 „A COURSE IN MIRACLES” 

LECŢIA anterioară__

„DUMNEZEU ESTE"