"Nu voi preţui
ceea ce este lipsit de valoare."
Câteodată,
în procesul de instruire, mai ales după ce s-a trecut de faza ce pare teoretică
şi foarte departe de ceea ce studentul a asimilat deja, este de folos ca el să
fie readus la preocupări de ordin practic.
Asta
vom face astăzi.
Nu
vom vorbi de idei măreţe, ce cuprind lumea întreagă, ci ne vom opri asupra unor
beneficii care ţi se cuvin. Nu ceri prea mult de la viaţă, ci mult prea puţin.
Atunci când îţi laşi mintea atrasă de preocupări trupeşti, de lucruri pe care
le cumperi, de poziţia ta socială, tu cauţi de fapt, amărăciunea şi nu
fericirea.
Acest curs nu încearcă să ţii
puţinul pe care îl ai. Nu încearcă să substituie nişte idei utopice unor
satisfacţii pe care le conţine lumea. În lume nu există satisfacţii.
Vom
alcătui astăzi o listă a criteriilor pe baza cărora să testezi toate lucrurile
care crezi că le vrei. Dacă nu îndeplinesc aceste cerinţe sănătoase, ele nu
merită să fie dorite de fel, căci nu fac altceva decât să ia locul acelor
lucruri care oferă mai mult.
Nu poţi stabili tu
însuţi legile care guvernează alegerea, precum nu poţi stabili nici
alternativele între care ai de ales.
De
ales, poţi să alegi; chit că trebuie să o faci.
Dar este înţelept să alegi atât legile pe care le pui în mişcare atunci când
alegi, cât şi alternativele care-ţi sunt oferite.
Am subliniat deja că
nu sunt decât două alternative, oricât de multe ar părea să existe. Gama
alegerilor este fixată, acest lucru nu-l putem schimba. Ar fi cât se poate de
negeneros faţă de tine însuţi ca numărul alternativelor să fie nelimitat şi
astfel să-ţi amâni alegerea finală până ce nu le vei fi luat în considerare pe
toate în desfăşurarea timpului, în loc să fii adus, atât de limpede, în punctul
unde nu există decât o singură alegere ce trebuie făcută.
O
altă lege plină de bunăvoinţă, în relaţie directă cu cele de mai sus, este cea
care spune că nu există nici un compromis cu privire la ceea ce trebuie să-ţi
aducă alegerea pe care o faci. Ea nu îţi poate dărui doar un pic, căci aici nu
există jumătăţi de măsură.
Fiecare alegere pe
care o faci îţi aduce totul, sau nimic. De acea, dacă înveţi testele cu autorul
cărora poţi distinge totul, vei face alegerea cea bună. Mai întâi, dacă alegi
un lucru care nu va dăinui pentru totdeauna, ceea ce alegi este lipsit de
valoare. O valoare temporară este totuna cu lipsa oricărei valori.
Timpul nu poate şterge
o valoare care este reală. Cele ce dispar nu au existat niciodată, şi nu au nimic
de oferit celui care le alege. El este amăgit de nimicul ce se prezintă într-o
formă oarecare după cum consideră el îi place. Apoi, dacă vei alege să iei un
lucru de la altcineva, cu nimic te vei alege. Aceasta deoarece, dacă îţi negi
tot timpul dreptul de a avea totul, ţie însuţi ţi-ai negat acest drept.
Nu
vei recunoaşte, prin urmare, lucrurile pe care le ai cu adevărat, negându-le
existenţa. Cine caută să priveze pe altcineva de vreun lucru, a fost amăgit de
iluzia că pierderea poate oferi un câştig.
Dar
pierderea tot pierdere trebuie că oferă, nimic altceva. Următoarea apreciere
este cea pe care se bazează celelalte. De ce alegerea pe care o faci prezintă
valoare pentru tine? Ce îţi atrage mintea către ea? Cărui scop serveşte? Aici
poţi fi amăgit cel mai uşor. Căci Egoul omite să recunoască ceea ce doreşte.
Nici
măcar nu spune adevărul aşa cum îl percepe, pentru că trebuie să păstreze
haloul, pe care îl foloseşte pentru a-şi proteja obiectivele împotriva coclelii
şi ruginii, ca să vezi cât de "inocent" este el. Dar camuflajul său
este doar o poleială subţire, ce nu îi poate amăgi decât pe aceia care se
complac în a fi amăgiţi.
Obiectivele
egoului sunt evidente oricui îşi dă interesul să le examineze. Aici amăgirea
este dublată, căci cel amăgit nu-şi va da seama că, pur şi simplu, nu a
câştigat nimic. Ba mai mult, va crede că a servit obiectivelor ascunse ale
egoului. Şi totuşi, cu toate că încearcă să păstreze haloul egoului nealterat
în câmpul său vizual, nu poate să nu-i perceapă marginile coclite şi miezul
ruginit.
Greşelile
sale lipsite de consecinţe îi apar drept păcate, fiindcă priveşte cocleala ca
aparţinându-i şi rugina ca fiind un semn al unei adânci nevrednicii dinăuntrul
său.
Cel
care doreşte să mai păstreze obiectivele egoului şi să le slujească ca fiind
propriile sale ţeluri nu face nicidecum greşeli, după cum declară dictatele
ghidului său.
Acest
ghid propovăduieşte că este o eroare să crezi că păcatele sunt doar nişte
greşeli, căci cine ar suferi pentru păcatele sale dacă ar fi aşa? Şi astfel
ajungem la criteriul de alegere care este cel mai greu de crezut, întrucât
caracterul său vădit este înăbuşit de multe straturi de obscuritate.
Dacă
simţi cea mai mică urmă de vinovăţie în privinţa alegerii tale, ai permis
obiectivelor egoului să se amestece cu alternativele reale. Şi astfel nu îţi
dai seama că ele nu sunt decât două, iar alternativa pe care crezi că ai ales-o
pare înfricoşătoare şi prea periculoasă pentru a fi deşertăciunea care este de
fapt.
Toate
lucrurile sunt ori valoroase, ori lipsite de valoare, demne sau nu de a fi
căutate, absolut de dorit sau nedemne de nici cel mai mic efort pentru a fi
obţinute. Tocmai de aceea este uşoară alegerea.
Complexitatea
nu este altceva decât o perdea de fum, care ascunde simplul fapt că nici o
decizie nu poate fi dificilă. Ce câştigi învăţând toate acestea? Câştigi mult
mai mult decât doar putinţa de a lege cu lejeritate şi fără durere.
Cerul
însuşi este dobândit cu mâinile goale şi cu minţile deschise, venind fără a
poseda ceva, pentru a găsi totul, revendicându-i aparenţa. Astăzi vom încerca
să atingem această stare, lăsând la o parte amăgirea de sine, şi având
bunăvoinţa onestă de a preţui numai ceea ce este într-adevăr valoros şi real.
Cele
două perioade de exersare extinse, a câte cincisprezece minute fiecare, vor
începe cu următoarele: "Nu voi
preţui ceea ce este lipsit de valoare, doar ceea ce are valoare caut, căci
numai aceasta doresc să găsesc."
Primeşte
înapoi ceea ce îl aşteaptă pe oricine ajunge, nestânjenit, la Poarta Cerului,
care se deschide larg la sosirea sa. Dacă cumva ai început să aduni nişte
poveri inutile, sau dacă crezi că te confrunţi cu nişte decizii dificile,
răspunde de îndată cu acest simplu gând:
"Nu voi preţui
ceea ce este lipsit de valoare.
Căci ceea ce este
valoros îmi aparţine."
Lecţia 133 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu