„DUMNEZEU ESTE” – La întâlnirea cu Isus

„DUMNEZEU ESTE” – La întâlnirea cu Isus

O minunată poveste în care mă regăsesc, în această descriere a lui Helen, şi la care subiectul respectiv l-am omis a fi menţionat în poezia scrisă de mine, Cum am ajuns Eu, să-ţi scriu ..., iată că momentul adevărului a sosit acum, prin deschiderea acestei cărţi, şi voi continua cu Lecţiile de predare ale lui „DUMNEZEU ESTE”.
Oare îl vom recunoaşte pe Iisus, la reîntâlnirea cu EL?

„Voi menţiona aici câteva din trăirile cu un puternic caracter parapsihic, precum şi un puternic aspect religios, deoarece figura lui Isus a început să îmi apară tot mai des. Ce făcea să pară totul puţin neaşteptat era poziţia pe care o luase Helen în acea perioadă a vieţii. Helen – care avea, pe atunci, 50 şi ceva de ani – adoptase rolul unui ateu foarte militant, mascând în mod inteligent nemulţumirea profundă pe care o simţea la adresa unui Dumnezeu care îi înşela aşteptările. Era, de aceea, agresivă faţă de orice tip de gândire care i se părea neclar, ambiguu, imposibil de studiat, de măsurat sau de evaluat. Era un cercetător foarte bun în domeniul psihologiei şi stăpânea o minte logică, analitică şi pătrunzătoare, lipsită de orice toleranţă faţă de tipurile de gândire care deviau de la aşa ceva.

Helen avusese de mică o aptitudine parapsihică de genul celei ce te face să vezi lucruri care nu se văd. Nu îi dăduse prea multă importanţă, crezând că toată lumea are aşa ceva. Trecuse, la o vârstă timpurie, prin câteva experienţe mistice destul de izbitoare, cărora din nou nu le acordase nicio atenţie. De fapt, nu le menţionase până atunci mai nimănui. Aşa că era foarte surprinsă că începuse să aibă aceste trăiri şi era foarte speriată: o parte din ea se temea că innebuneşte. Nu erau lucruri normale şi, dacă nu ar fi fost Bill să o sprijine şi să o încurajeze, cred că ar fi pus capăt întregului proces.

E foarte important să recunoaştem cât de esenţiale au fost ajutorul lui Bill şi asocierea lui constantă cu Helen. Altfel, Cursul de miracole nu s-ar fi consemnat niciodată. Putem vedea aici un alt exemplu al principiului de bază al Cursului , exprimat mereu, în diferite feluri: „Mântuirea este o iniţiativă întreprinsă în colaborare” (T-4.VI.8:2), „În arca păcii se intră doi câte doi” (T-20.IV.6:5), „Nimeni nu poate intra de unul singur în Cer” (C-p I.17:7) şi „împreună sau deloc” (T -19.IV-D.12:8).

Dacă Helen şi Bill nu s-ar fi asociat în această întreprindere, nu ar fi existat nici Cursul şi nu ne-am fi adunat astăzi să vorbim despre el.

În cursul verii, Helen a avut o serie întreagă de experienţe care s-au succedat aproape ca un serial. Acestea au venit sub forma unor segmente în timp ce era trează, nu în timp ce dormea. Serialul a început cu o plimbare pe o plajă pustie şi găsirea unei bărci pe nisip. Helen şi-a dat seama că era de datoria ei să scoată barca de pe plajă şi să o impingă în apă, dar îi era imposibil, pentru că barca era prea înfundată în nisip. În urma acestor strădanii, a apărut un străin care s-a oferit să o ajute. Helen a observat apoi că pe fundul bărcii se găsea un fel de aparat demodat de recepţie şi emisie. I-a spus străinului: „Poate că ajută”; dar el a împins barca în apă şi i-a răspuns: „Încă nu eşti gata de el. Lasă-l deocamdată”. Acelaş bărbat apărea să o ajute de câte ori marea era furtunoasă şi zbuciumată, găsindu-se mereu prin preajmă când îi era greu. După un timp, Helen l-a recunoscut în el pe Isus, cu toate că nu semăna cu portretul obişnuit pe care i-l face lumea. (Notă: Suzi Mirea,- aici consemn, cele spuse de Helen, sunt întru totul de acord cu cele menţionate... ).

În cele din urmă, în ultima scenă a serialului, barca şi-a atins destinaţia într-un fel de canal în care domnea pacea şi totul era calm. Pe fundul bărcii se afla o undiţă, iar la capătul celălalt al undiţei, pe fundul mării, se găsea un cufăr. Helen a văzut cufărul şi a sărit de bucurie, pentru că îi plăceau, pe atunci, la nebunie bijuteriile şi lucrurile frumoase. De-abia aştepta să vadă ce e în cufăr. L-a ridicat şi l-a deschis, dar mare i-a fost dezamăgirea când nu a găsit în el decât o carte. Era mare şi neagră, şi pe cotorul ei scria Esculap, numele zeului grec al vindecării, nume pe care Helen nu l-a recunoscut în momentul acela. Abia după mulţi ani, când au terminat de scris la maşină tot Cursul şi l-au prins în dosare negre de teză, şi-au dat seama că seamănă cu volumul pe care îl găsise Helen în cufăr. Helen a mai văzut o dată cufărul, dar de data aceasta era legat cu un şirag de perle. La câteva zile după aceea, a visat o barză zburând deasupra unor sate, ducând în cioc o legătură în care se afla o carte neagră, cu o cruce aurie. Helen a auzit o voce: „Iată cartea ta”. (Toate acestea s-au întâmplat înainte de sosirea Cursului.)

Helen a mai avut o experienţă deosebit de înteresantă, în care s-a văzut intrând într-o peşteră foarte veche şi găsind pe jos un pergament făcut sul în jurul unor baghete – ceva ce semăna cu Tora. (Tora este prima parte a Vechiului Testament.) era foarte vechi. De fapt când a luat sulul în mână, şnurul cu care era legat a căzut şi s-a făcut praf. Helen s-a uitat la sul, l-a desfăcut şi a văzut scris, într-un chenar l-a mijloc,”DUMNEZEU ESTE”. Frumos, s-a gândit Hellen. A mai desfăcut sulul puţin, până a găsit un chenar gol în stânga şi un chenar gol în dreapta. În clipa aceea, a auzit o voce: „Dacă te uiţi la stânga, poţi citi ce s-a întâmplat în trecut. Şi, dacă te uiţi la dreapta, poţi citi ce se va întâmpla în viitor”.

Dar Helen i-a răspuns: „Nu mă interesează. Tot ce vreau e chenarul din mijloc”.

Aşa că a înfăşurat sulul la loc, până când tot ce putea să vadă era „DUMNEZEU ESTE”. În momentul acela, vocea i-a spus: „Mulţumesc. De data aceasta, ai reuşit”. Helen şi-a dat seama atunci că trecuse un fel de test, pe care era clar că nu îl putuse trece înainte. De data aceasta, reuşise să îşi exprime dorinţa de a nu mai abuza de talentul pe care îl avea; cu alte cuvinte, de a nu-l mai întrebuinţa ca pe un soi de putere sau de curiozitate. Singurul lucru pe care îl căuta cu adevărat era prezentul, unde se găseşte Dumnezeu.”

“A Course in Miracles” -  Introducere de Kenneth Wapnick

P.S. Am relatat partea introductivă a Cursului în miracole şi voi continua cu Lecţiile descrise in această carte, din care citez:

 "Unele dintre ideile prezentate în acest volum ţi se vor părea greu de crezut, iar altele îţi vor părea de-a dreptul alarmante. Nu contează. Tot ce ţi se cere este să aplici ideile după cum eşti îndrumat. Nu ţi se cere să le judeci într-un fel sau altul, ci numai să le foloseşti. Tocmai folosirea lor le va face să capete sens pentru tine şi îţi va arăta că sunt adevărate. Reţine doar atât: nu e nevoie să dai crezare ideilor, nu e nevoie să le accepţi, nu e nevoie nici măcar să saluţi apariţia lor. Pe unele dintre ele s-ar putea să le respingi energic. Nimic din toate acestea nu va conta, nici nu le va diminua eficacitatea. Nu-ţi îngădui însă să faci vreo excepţie când aplici ideile din EXERCIŢII şi, oricare ţi-ar fi reacţiile faţă de acestea, foloseşte-le. Nu ţi se cere nimic mai mult."

Lecţiile vor fi publicate pe acest blog, in fiecare zi, timp necesar pentru exersarea lecţiei respective!

“CURSUL nu are pretenţia finalizării, şi nici EXERCIŢIILE nu sunt menite a aduce desăvârşirea procesului de învăţare a studentului. În final, cititorul este lăsat în mâinile propriului Învăţător Lăuntric, care va direcţiona toată învăţătura viitoare aşa cum consideră El că este mai bine. Pe când CURSUL are un orizont cuprinzător, adevărul nu poate fi limitat la nici o formă finită, aşa cum se recunoaşte foarte clar în afirmaţia care încheie VOLUMUL CU EXERCIŢII:

"Acest CURS este un început, nu un sfârşit... Nu se mai adaugă nici o lecţie specifică, deoarece nu mai este nevoie de ele. De aici înainte, ascultă numai de Vocea care vorbeşte pentru Dumnezeu... Ea îţi va direcţiona eforturile, spunându-ţi exact ce ai de făcut, cum să-ţi îndrepţi mintea şi când să vii la El în liniştea tăcerii, cerându-I îndrumarea sigură şi Cuvântul Său cert".

„A COURSE IN MIRACLES” 

“DUMNEZEU ESTE” Suflet drag,