Începe fiecare zi cu un răstimp dedicat cercetării minţii tale, ca ea să afle câtă libertate şi pace îţi poate oferi fiecare idee pe care o vei recapitula în acea zi.
Deschideţi
larg mintea şi goleşte-o de toate gândurile înşelătoare, lăsând doar acest
singur gând să o ocupe complet, eliminând restul:
"Mintea mea
conţine doar ceea ce gândesc cu Dumnezeu."
Cinci
minute dedicate acestui gând vor fi suficiente ca să aşeze ziua pe traseul
marcat de Dumnezeu şi să laşi în seama minţii tale toate gândurile pe care le
vei recepta în acea zi. Ele nu vor proveni numai de la tine, căci toate vor fi
împărtăşite de El. Şi astfel, fiecare dintre ele îţi va aduce mesajul Iubirii
Sale, întorcându-i mesaje ale iubirii tale pentru El. Şi astfel, comuniunea cu
Stăpânul Puterilor Cereşti îţi este redată, aşa cum El Însuşi a voit să fie. Şi
precum propria Sa împlinire se împreunează cu El, aşa se va împreuna El cu
tine, care eşti împlinit atunci când te uneşti cu El, şi El cu tine.
După
ce te-ai pregătit, citeşte pur şi simplu fiecare din cele două idei care ţi-au
fost încredinţate spre a fi recapitulate pe ziua în curs. Închide apoi ochii şi
rosteşte-le rar în sinea ta. Acum nu este rost de grabă, întrucât foloseşti
timpul în scopul care i-a fost hărăzit. Lasă fiecare cuvânt să strălucească în
înţelesul pe care i l-a dăruit Dumnezeu, aşa cum ţi-a fost dat prin Vocea Sa.
Lasă fiecare idee pe care o recapitulezi în acea zi să-ţi aducă darul pe care
El l-a depus în ea, ca tu să-l primeşti din partea Sa. Şi nu vom folosi în
practica noastră alt format decât acesta:
Oră
de oră, adu-ţi aminte gândul cu care a început ziua şi petrece un moment de
reculegere împreună cu el.
Repetă
apoi, fără grabă, cele două idei de exersat ale zilei, lăsându-ţi destul timp
ca să vezi darurile menite ţie pe care acestea le conţin, şi îngăduie ca ele să
fie primite acolo unde au fost hărăzite. Nu adăugăm alte gânduri, ci le lăsăm
pe acestea să fie mesajele ce sunt. Nu ne trebuie mai mult decât atât ca să ni
se dăruiască fericire şi tihnă, o nesfârşită linişte, perfecta certitudine şi
tot ceea ce Tatăl nostru voieşte să primim drept moştenire ce ne revine de la
El.
Şi
încheiem fiecare zi de exersare din cadrul acestei recapitulări aşa cum am
început-o, repetând mai întâi acel gând care a făcut din ziua în curs un prilej
special de binecuvântare şi fericire pentru noi; şi care, prin credinţa
noastră, a readus lumea din întuneric la lumină, din mâhnire la bucurie, din
durere la pace, din păcat la sfinţenie.
Dumnezeu
îţi aduce mulţumiri ţie, care practici în acest fel împlinirea Cuvântului Său,
şi atunci când, înainte de culcare, îţi aduci din nou mintea prinos ideilor
zilei, recunoştinţa Lui te cuprinde în pacea în care El voieşte să fii de-a
pururi şi pe care înveţi acum să o revendici drept moştenire a ta.
Lecţia 145 - CONŢINE CELE TREI LECŢII spre recapitulare -
Lecţia 145 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu