"Iertarea este
cheia fericirii."
Aici
se află răspunsul căutărilor tale de a găsi pacea.
Aici
se află cheia semnificaţiei unei lumi ce pare lipsită de sens. Aici se află calea
către siguranţă în mijlocul primejdiilor aparente care par să te ameninţe la
fiecare colţ şi care strecoară nesiguranţă în toate încercările tale de a găsi
vreodată liniştea şi pacea. Aici îşi găsesc răspunsul toate întrebările tale,
aici se află, în sfârşit, certitudinea sfârşitului tuturor incertitudinilor.
Mintea
neiertătoare este plină de teamă, nelăsând loc iubirii să fie ea însăşi, să-şi
desfacă aripile în pace şi să se avânte deasupra zbuciumului lumii. Mintea
neiertătoare este tristă, lipsită de speranţa alinării şi izbăvirii de chin. Ea
suferă şi stăruie în mizerie, orbecăind prin beznă fără să vadă, fiind totuşi
convinsă de primejdia ce o pândeşte acolo.
Mintea neiertătoare este sfâşiată de îndoială, nelămurită atât în ce-o priveşte, cât şi faţă de tot ce vede, temătoare şi mânioasă, slabă şi fudulă, temându-se să meargă înainte, temându-se să stea pe loc, temându-se să se trezească sau să adoarmă, temându-se de fiecare sunet, dar şi cu mai mare teamă de tăcere; îngrozită de întuneric, dar şi mai îngrozită de apropierea luminii.
Ce
altceva poate percepe mintea neiertătoare decât propria ei osândă?
Ce
altceva poate contempla decât dovada că toate păcatele ei sunt reale?
Mintea
neiertătoare nu vede greşeli, ci numai păcate. Se
uită la lume cu ochi nevăzători şi ţipă atunci când îşi contemplă propriile proiecţii
ivindu-se pentru ai ataca jalnica parodie a vieţii.
Vrea
să trăiască, dar îşi doreşte să fi fost moartă. Vrea
iertare, dar nu vede nici o speranţă. Doreşte
scăpare, dar nu poate concepe vreuna, pentru că pretutindeni
îi vede numai pe cei păcătoşi.
Mintea
neiertătoare este cuprinsă de disperare, fără nici o perspectivă de viitor,
care nu iar putea oferi decât şi mai multă disperare. Cu toate acestea, ea îşi
consideră judecata pronunţată asupra lumii ca fiind ireversibilă, neputând
înţelege că s-a condamnat ea însăşi la această disperare.
Ea
consideră că nu se poate schimba, căci ceea ce vede stă mărturie că judecata ei
este corectă. Nu întreabă, căci crede că ştie. Nu pune la îndoială, sigură
fiind că are dreptate.
Iertarea este însuşită. Nu este inerentă minţii, ea neputând păcătui. Precum păcatul este o idee pe care singur ţi-ai însuşit-o, tot aşa trebuie să înveţi şi iertarea, dar de la un Învăţător, altul decât tine însuţi, Cel care reprezintă celălalt Sine din tine. Prin El înveţi cum să ierţi sinele pe care gândeşti că l-ai făcut, lăsându-l să dispară.
Astfel îţi redai
mintea, devenită una, Celui care îţi este Sinele, şi Care nu poate păcătui niciodată.
Fiecare
minte neiertătoare îţi oferă ocazia de aţi instrui propria minte cum să ierte.
Fiecare
dintre aceste minţi aşteaptă izbăvirea de iad prin tine şi se întoarce către
tine, implorându-te să-i dai Cerul aici şi acum. Nu are nici o speranţă, dar tu
devii speranţa ei.
Şi fiind speranţa ei, devii propria ta speranţă.
Mintea
neiertătoare trebuie să înveţe prin iertarea ta că a fost mântuită de iad. Şi
după cum demonstrezi tu mântuirea, aşa ţi-o vei însuşi. Însă practicarea şi
învăţarea nu vor veni de la tine, ci de la Învăţătorul Care ţi-a fost menit ca
să-ţi arate calea.
Astăzi
exersăm cum să învăţăm să iertăm. Dacă ai bunăvoinţa, poţi învăţa astăzi să dobândeşti
cheia fericirii, făcând uz de ea spre folosul tău. Vom dedica zece minute
dimineaţa
şi alte zece seara, pentru a învăţa cum să dăruim iertare şi cum, să o
dobândim.
Mintea
neiertătoare nu crede că a dărui este totuna cu a dobândi. Totuşi, astăzi vom încerca
să învăţăm că sunt unul şi acelaşi lucru, practicând iertarea faţă de cineva pe care
îl consideri ca fiindu-ţi duşman, precum şi faţă de cineva pe care îl consideri
ca fiindu-ţi prieten.
Şi
pe măsură ce vei învăţa săi vezi pe amândoi ca unul, vom extinde lecţia asupra
ta însăţi şi vei vedea că scăparea lor a inclus-o şi pe a ta.
Începe
perioadele mai lungi de exersare gândindu-te la cineva care nu-ţi place, care
pare să te irite sau pe care nu ţi-ar conveni să-l întâlneşti, cineva pe care
îl dispreţuieşti de-a binelea sau pur şi simplu încerci să-l treci cu vederea.
Nu contează ce formă îmbracă mânia
ta. Probabil că te-ai şi oprit asupra lui. Este exact cine trebuie.
Acum
închide ochii, fixează-l în mintea ta şi uită-te la el pentru o vreme. Încearcă
să vezi ceva lumină în el; o mică licărire pe care nu ai observat-o niciodată.
Încearcă să găseşti o mică rază de înseninare luminând imaginea urâtă pe care o
ai despre el.
Priveşte
această imagine până zăreşti o lumină undeva în cuprinsul ei, iar apoi încearcă
să laşi această lumină să se extindă, până când îl acoperă, făcând imaginea să devină frumoasă
şi bună.
Uită-te
o vreme la această percepţie preschimbată, apoi îndreaptă-ţi mintea spre cineva
pe care îl consideri prieten.
Încearcă
să transferi asupra lui lumina pe care ai învăţat să o vezi în jurul fostului
tău "duşman". Percepe-l acum ca fiindu-ţi mult mai mult decât
prieten, căci în această lumină sfinţenia sa ţi-l înfăţişează pe mântuitorul tău,
mântuit şi mântuind, vindecat şi întreg. Lasă-l apoi să-ţi ofere lumina pe care
o vezi în el, şi lasă-l pe duşmanul şi pe prietenul tău să se unească întru a
te binecuvânta cu ceea ce ai dăruit. Acum eşti una cu ei, şi ei cu tine. Iertat
ai fost acum de tine însuţi.
Nu
uita, de-a lungul zilei, de rolul pe care îl joacă iertarea în a aduce fericire
fiecărei minţi neiertătoare, a ta fiind printre ele.
Spuneţi
la fiecare oră:
"Iertarea este
cheia fericirii. Mă voi trezi din visul în care se face că sunt muritor, supus greşelilor
şi plin de păcat, şi voi cunoaşte că sunt Fiul perfect al lui Dumnezeu."
Lecţia 121 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Lecţia 121 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu