3 mai 2018

"Sunt aşa cum Dumnezeu m-a creat."




"Sunt aşa cum Dumnezeu m-a creat."

Vom relua ideea de astăzi din când în când. Căci acest singur gând ar ajunge pentru a te mântui pe tine şi întreaga lume, dacă ai crede că este adevărat.

Veridicitatea acestei idei ar implica faptul că nu ai produs schimbări în tine însuţi care să aibă vreo realitate, nici n-ai schimbat universul încât ceea ce Dumnezeu a creat să fi fost înlocuit de teamă şi rău, de mizerie moarte. Dacă rămâi aşa cum Dumnezeu te-a creat, teama nu are nici un sens, răul nu este real, iar mizeria şi moartea nu există.

Ideea de astăzi este, aşadar, tot ce ai nevoie pentru a permite corecţiei depline să-ţi vindece mintea şi să-ţi dăruiască viziunea perfectă, care va vindeca toate greşelile comise de orice minte în orice timp şi loc.
Ea este suficientă pentru a vindeca trecutul şi a elibera viitorul.
Este suficientă pentru a îngădui ca prezentul să fie acceptat aşa cum este el.
Este suficientă pentru a îngădui ca timpul să fie mijlocul prin care toată lumea va învăţa să scape de timp şi de orice schimbare pe care acesta pare s-o aducă cu
trecerea sa.

Dacă rămâi aşa cum Dumnezeu te-a creat, aparenţele nu pot înlocui adevărul, sănătatea nu se poate preface în boală, nici moartea nu poate fi un substitut al vieţii, nici teama un substitut al iubirii. Toate acestea nu au avut loc, dacă rămâi aşa cum Dumnezeu te-a creat. Nu ai nevoie de nici un gând în afară de acesta doar, pentru a lăsa răscumpărarea să vină, să lumineze lumea şi să o elibereze de trecut.

Prin acest singur gând tot trecutul este şters; prezentul se păstrează pentru a se extinde în linişte într-un viitor atemporal. Dacă eşti aşa cum Dumnezeu te-a creat, atunci nu a existat nici o separare a minţii tale de a Sa, nici un fel de scindare între mintea ta şi alte minţi, ci numai unitate în cuprinsul propriei tale minţi.

Puterea de vindecare a ideii de astăzi este nelimitată.
Ea este locul de naştere al tuturor miracolelor, marele restitutor al adevărului conştienţei lumii.
Exersează ideea de astăzi cu recunoştinţă.
Acesta este adevărul care vine să te elibereze.
Acesta este adevărul pe care Dumnezeu ţi l-a trimis.
Acesta este cuvântul în care încetează toată mâhnirea.

Începe perioadele de exersare a câte cinci minute cu acest citat din text:
   "Sunt aşa cum Dumnezeu m-a creat.
   Fiul Său nu poate suferi de nimic.
   Iar eu sunt Fiul Său."

Apoi, cu această afirmaţie ţinută ferm în minte, încearcă să descoperi în mintea ta Sinele care este Fiul cel Sfânt al lui Însăşi Dumnezeu. Caută înăuntrul tău pe Cel care este Christul din tine, fiul lui Dumnezeu şi care frate întregii lumi este; Mântuitorul dintotdeauna mântuit, investit cu puterea de a mântui pe oricine Îl atinge oricât de uşor, cerând să i se dea cuvântul care spune că eşti frate cu El.
   Eşti aşa cum Dumnezeu te-a creat.
   Onorează-ţi astăzi Sinele.
Fă astfel încât să nu idolatrizezi astăzi chipurile cioplite pe care le-ai plăsmuit ca să-L reprezinte pe fiul lui Dumnezeu în locul a ceea ce este El cu adevărat. În adâncul minţii tale, Christul cel Sfânt din tine îşi aşteaptă recunoaşterea ca fiind tu însuţi. Atât timp cât El este nerecunoscut şi necunoscut, eşti rătăcit şi nu te cunoşti pe tine însuţi.
   Caută-L pe El astăzi şi găseşte-L.
El te va mântui de toţi idolii pe care i-ai plăsmuit.
Atunci când Îl găseşti, vei înţelege cât de nefolositori sunt idolii tăi şi cât de false imaginile despre care credeai că erai chiar tu însuţi. Astăzi vom face un mare pas înainte către adevăr, dispensându-ne de idoli şi deschizându-ne mâinile, inimile şi minţile către Dumnezeu.

Ne vom aminti de El pe parcursul zilei, cu inimi recunoscătoare şi gânduri pline de iubire pentru toţi acei care se întâlnesc astăzi cu noi. Căci astfel ne vom aduce aminte de El. Şi pentru ca să ni se aducă aminte de Fiul Său, de Sinele nostru Sfânt, de Christul din noi, vom spune:
   "Sunt aşa cum m-a creat Dumnezeu."

Să rostim acest adevăr cât mai des cu putinţă.
Iată cuvântul lui Dumnezeu care te eliberează.
Iată cheia care deschide porţile cerului, lăsându-te să intri în pacea lui Dumnezeu şi eternitatea Sa.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu