"Fie să-mi aduc aminte că sunt una cu
Dumnezeu."
Astăzi vom aduce din nou mulţumiri pentru
identitatea noastră în Dumnezeu. Căminul nostru este în siguranţă, ocrotirea
este garantată în tot ce facem, puterea şi tăria se află la dispoziţia noastră
în tot ce întreprindem. Nu putem da greş în nimic. Tot ce atingem capătă o
lumină strălucitoare care binecuvântează şi vindecă.
Una cu Dumnezeu şi cu Universul ne vedem de
drum bucurându-ne, cuprinşi de gândul că Dumnezeu Însuşi ne însoţeşte pretutindeni.
Cât de sfinte ne sunt minţile! Şi tot ceea ce
vedem reflectă sfinţenia dinlăuntru minţii care este una cu Dumnezeu şi cu ea
însăşi. Cât de uşor dispar erorile, şi cât de uşor
moartea cedează locul vieţii veşnice.
Urmele strălucitoare ale paşilor noştri arată
calea către adevăr, căci Dumnezeu ne este acum Tovarăşul de drum, când păşim
prin lume pentru o vreme. Iar cei ce ne vor urma vor recunoaşte calea, fiindcă
lumina pe care o purtăm rămâne în urma noastră, cu toate că ea continuă drumul
împreună cu noi.
Ceea ce dobândim este darul nostru etern atât
pentru cei care urmează după noi, cât şi pentru cei care ne-au precedat sau au
stat o vreme cu noi. Şi Dumnezeu, Cel care ne iubeşte cu iubirea nepărtinitoare
în care am fost creaţi, ne zâmbeşte şi ne oferă fericirea pe care am dăruit-o
la rândul nostru.
Astăzi nu ne vom îndoi de iubirea Sa pentru
noi, nici nu vom pune la îndoială ocrotirea şi grija Sa. Între încrederea
noastră şi conştienţa Prezenţei Sale nu se pot interpune nici un fel de
nelinişti lipsite de sens. Astăzi suntem una cu El, în recunoaştere şi
reamintire.
Îl simţim în inimile noastre. Minţile noastre
conţin Gândurile Sale; ochii nostrii contemplă, în tot ce privim, Minunăţia Sa.
Astăzi vedem numai ceea ce este iubitor şi vrednic de iubire.
Asta vedem în aparenţele durerii, şi durerea
face loc păcii. Asta vedem în cei frenetici, în cei trişti şi necăjiţi, în cei
singuratici şi înfricoşaţi, ce sunt restituiţi calmului şi păcii minţii întru care au fost creaţi. Şi tot asta
vedem în cei muribunzi, precum şi în cei morţi.
Nici un miracol nu poate fi vreodată refuzat
celor care ştiu că sunt una cu Dumnezeu. Nu există gând al lor care să nu aibă puterea
de a vindeca toate formele suferinţei în oricine, în vremuri trecute şi vremuri
ce vor să vină, la fel de uşor precum în cei care păşesc acum alături de ei. Gândurile lor sunt
acum atemporale, dincolo de distanţe şi dincolo de timp.
Atunci când spunem că suntem una cu Dumnezeu
ne alăturăm acestei conştienţe. Căci prin aceste cuvinte spunem, de asemenea,
că suntem mântuiţi şi vindecaţi; că putem, în consecinţă, să mântuim şi să
vindecăm. Am acceptat darul, iar acum vom dărui. Căci vrem să păstrăm darurile pe care ni le-a
dat Tatăl nostru.
Astăzi vom resimţi starea de a fi una cu El,
astfel încât lumea să poată împărtăşi recunoaşterea de către noi a realităţii. În trăirea noastră lumea este
eliberată. În măsura în care ne negăm separarea faţă de Tatăl nostru, ea este
vindecată odată cu noi.
Pace ţie astăzi!
Consolidează-ţi pacea exersând conştienţa că eşti una cu Creatorul tău, precum
El este cu tine.
Cândva de-a lungul zilei de astăzi, când ţi
se pare mai potrivit, dedică o jumătate de oră gândului că eşti una cu
Dumnezeu. Iată prima noastră tentativă de a aborda o perioadă mai extinsă,
pentru care nu oferim nici un fel de reguli, nici cuvinte speciale care să-ţi
conducă meditaţia.
Ne vom lăsa în seama Vocii lui Dumnezeu
pentru a ne vorbi după cum crede El de cuviinţă, siguri că El nu va întârzia să o facă. Zăboveşte împreună cu El
în această jumătate de oră. El va face restul.
Beneficul tău nu se va diminua dacă crezi că
nu se întâmplă nimic. S-ar putea să nu fii gata să accepţi câştigul astăzi. Şi
totuşi cândva, undeva, acesta îţi va parveni şi nu vei întârzia să-l recunoşti
atunci când pogoară cu certitudine în mintea ta.
Această jumătate de oră va fi înrămată cu
aur, fiecare minut fiind asemenea unui diamant încrustat în jurul oglinzii pe
care acest exerciţiu ţi-o va oferi. Şi în această oglindă vei vedea, ca reflexie
a feţei tale, faţa Christului.
Poate astăzi, poate mâine, îţi vei zări
propria transfigurare în oglinda pe care această jumătate de oră sfântă ţi-o
întinde ca să te priveşti pe tine însuţi. Când eşti gata o vei găsi acolo, înăuntrul minţii tale, aşteptând
să fie găsită. Atunci îţi vei aduce aminte de gândul căruia i-ai dăruit această
jumătate de oră, conştientizând plin de recunoştinţă că niciodată timpul nu a
fost petrecut cu mai mare folos.
Poate astăzi, poate mâine, vei privi în
această oglindă şi vei înţelege că lumina neprihănită pe care o vezi îţi
aparţine, minunăţia pe care o priveşti este propria ta minunăţie. Socoteşte această jumătate de oră
ca un dar făcut lui Dumnezeu, cu certitudinea că darul pe care ţi-l va întoarce
va fi un sentiment de iubire pe care nu-l poţi înţelege, o bucurie mult prea
adâncă pentru a fi cuprinsă, o privelişte prea sfântă pentru vederea ochilor
trupeşti.
Dar poţi fi sigur că într-o zi, poate azi,
poate mâine, vei pricepe şi vei vedea. Adaugă alte giuvaere la
rama de aur care susţine oglinda oferită ţie astăzi, repetând, oră de oră, în
sinea ta:
"Fie ca să-mi aduc aminte că sunt una cu Dumnezeu Una cu toţi fraţii mei şi cu Sinele meu, În veşnică
sfinţenie şi pace."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu