2 iulie 2018

“Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid. Mă decid acum, şi nu mă voi răzgândi, Cerul fiind singurul lucru pe care îl vreau.”




"Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid."

În această lume, Cerul constituie o opţiune, fiindcă aici credem că există nişte alternative între care trebuie să alegem. Avem convingerea că toate lucrurile au un opus, iar ceea ce dorim reflectă propria noastră alegere.

Dacă Cerul există, trebuie să existe şi iadul, căci contradicţia este modul în care plăsmuim ceea ce percepem şi ceea ce credem că este real.

Creaţia nu cunoaşte contrarii. Dar aici, în lume opoziţia face parte din a fi "real". Tocmai această percepţie stranie a adevărului face ca opţiunea pentru Cer să pară totuna cu renunţarea la iad. Nu e chiar aşa. Însă ceea ce este adevărat în creaţia lui Dumnezeu nu poate pătrunde aici, până ce nu îşi găseşte reflectarea într-o formă pe care lumea o poate înţelege.

Adevărul nu poate veni acolo unde n-ar putea fi perceput decât cu teamă. Căci aceasta ar constitui eroarea de a crede că adevărul poate fi redus la nişte iluzii. Opoziţia face ca adevărul să nu fie binevenit, iar astfel el nu poate veni. Opoziţia este modul evident de a scăpa de ceea ce apare ca având opus. Decizia permite ca unul dintre obiectivele în conflict să devină ţelul eforturilor şi a cheltuielii de timp. Fără a lua vreo decizie, timpul este irosit şi eforturile disipate. Sunt cheltuite pe nimic, iar timpul trece fără a vădi rezultate. Nu există nici un sentiment al câştigului, căci nimic nu se realizează; nimic nu se învaţă.

Trebuie să ţi se aducă aminte că te crezi confruntat cu mii de alternative, când, de fapt, nu există decât una singură. Dar până şi aceasta pare să fie doar o alternativă. Nu te lăsa derutat de toate îndoielile pe care le vor aduce miriadele de decizii. Nu iei decât una singură. Iar când ai luat această unică decizie, vei percepe că nu a fost vorba de nici o alternativă. Căci adevărul este adevărat, şi nimic altceva nu este adevărat.

Nu există ceva opus care poate fi ales în locul său. Nu există nici o contradicţie faţă de adevăr. Alegerea depinde de ceea ce ai învăţat. Iar adevărul nu poate fi învăţat, ci numai recunoscut. În recunoaştere rezidă acceptarea sa; precum este el acceptat, aşa este şi cunoscut. Dar cunoaşterea se află dincolo de obiectivele pe care ne-am propus să le arătăm în cadrul acestui curs.

Obiectivele noastre sunt legate de instruire; sunt atinse învăţând cum se poate ajunge la ele, ce sunt şi ce oferă. Deciziile sunt rezultatul procesului tău de învăţare, căci se bazează pe ceea ce ai acceptat ca fiind adevărul cu privire la ceea ce eşti, precum şi la ceea ce trebuie că-ţi sunt nevoile.

În această lume complicată până la demenţă, Cerul pare să ia forma unei alternative, în loc să fie, pur şi simplu, ceea ce este. Dintre toate opţiunile pe care ai încetat să le abordezi, aceasta este cea mai simplă, întru totul definitivă şi constituind prototipul tuturor celorlalte, este cea care rezolvă toate deciziile. Dar dacă o rezolvi pe aceasta, celelalte sunt rezolvate împreună cu ea, căci toate deciziile nu fac altceva decât să tăinuiască singura opţiune reală, luând diferite forme. Iată aici ultima şi singura alegere, în care adevărul este ori acceptat, ori negat.

Prin urmare, astăzi începem să luăm în considerare acea opţiune, pentru luarea căreia ni s-a dat timpul întru ajutor. Acesta îi este rostul sfânt, acum diferit de scopul pe care tu însuţi i l-ai conferit, acela de a fi un mijloc de demonstrare a realităţii iadului, a prefacerii speranţei în deznădejde şi a biruinţei morţii asupra vieţii. Numai în moarte îşi găsesc contrariile rezolvarea, căci a pune capăt opoziţiei înseamnă a muri. Şi astfel, mântuirea trebuie să fie văzută ca nefiind altceva decât moartea, căci viaţa este luată drept conflict. A rezolva conflictul înseamnă, aşadar, aţi pune capăt şi vieţii.

Aceste credinţe nebuneşti pot dobândi o stăpânire inconştientă, de o mare intensitate asupra minţii, ţinând-o în ghearele groazei şi a anxietăţii cu atâta străşnicie, încât nu-şi va abandona ideile priind propria protecţie. Ea trebuie să fie salvată de mântuire, ameninţată ca să se simtă ocrotită şi magic blindată împotriva adevărului. Iar aceste decizii sunt luate în mod inconştient, pentru a le păstra în siguranţă, ferite de orice deranj; la adăpost de întrebări, raţiune şi punere la îndoială.


Cerul este ales în mod inconştient. Alegerea nu poate fi făcută până când alternativele nu sunt limpede văzute şi înţelese. Tot ceea ce este învăluit de giulgiul umbrelor trebuie înviat întru înţelegere, spre a fi judecat din nou, de data aceasta cu ajutorul Cerului. Şi toate greşelile de judecată pe care le-a comis mintea înainte sunt deschise corecţiei, acum, când adevărul le clasează ca fiind fără cauză. Ele nu mai au nici un efect. Nu pot fi tăinuite, căci nimicnicia lor este recunoscută.

Dimineaţa, de îndată ce ne trezim, ne decidem în favoarea Cerului şi petrecem cinci minute încredinţându-ne că am făcut singura decizie sănătoasă. Recunoaştem că facem o alegere conştientă între ceea ce are existenţă şi ceea ce nu este decât o părelnicie a adevărului. Confruntată fiind cu ceea ce este real, la lumină, se vede cât de şubredă şi transparentă este pseudoexistenţa.

Acum nu mai propagă teroarea, căci ceea ce a fost plăsmuit ca fiind enorm, răzbunător, nemilos de atâta ură, are nevoie de întuneric pentru ca frica să se poată instala acolo. Acum este recunoscut ca fiind doar o nebunească şi trivială greşeală.

La noapte, înainte de a ne închide ochii de somn, ne reafirmăm alegerea pe care am făcut-o oră de oră. Şi acum dăruim ultimele cinci minute ale zilei deciziei pe care am luat-o la trezire. Cu trecerea fiecărei ore ne-am reafirmat decizia, într-un scurt şi liniştit răgaz dedicat menţinerii lucidităţii. Pentru ca, în sfârşit, să ne încheiem ziua cu următoarele, recunoscând că alegem doar ceea ce vrem cu adevărat:
“Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid. Mă decid acum, şi nu mă voi răzgândi, Cerul fiind singurul lucru pe care îl vreau.”


Lecţia 138 „A COURSE IN MIRACLES” 


LECŢIA anterioară__


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu