Numai condamnarea mea mă lezează

Numai condamnarea mea mă lezează

                             

Lezarea e imposibilă. Şi totuşi, iluzia naşte iluzie. Dacă poţi condamna, poţi fi lezat. Căci ai crezut că poţi leza, iar dreptul pe care l-ai stabilit pentru tine poate fi folosit acum în contra ta, până îl laşi ca pe ceva nevaloros, nedorit şi ireal. Atunci iluzia nu mai are efecte, iar cele pe care a părut să le aibă vor fi desfăcute. Atunci eşti liber, căci libertatea e darul tău, şi poţi primi acum darul ce l-ai dat.

Condamnă, şi eşti încarcerat. Iartă, şi eşti eliberat. Iată legea care domină percepţia. Nu e o lege pe care o înţelege cunoaşterea, căci libertatea e o parte din cunoaştere. De aceea, e imposibil să condamni în adevăr. Pretinsa ei influenţă şi părelnicele ei efecte nu s-au produs deloc. Dar noi trebuie să ne ocupăm un pic de ele ca şi cum s-ar fi produs. Iluzia naşte iluzie. Cu o singură excepţie. Iertarea e iluzia care dă răspunsul la toate celelalte.

Iertarea înlătură toate celelalte vise şi, deşi este şi ea un vis, nu dă naştere la altele. Cu această singură excepţie, toate iluziile trebuie să se multiplice înmiit. Dar aici iluziile iau sfârşit. Iertarea este sfârşitul viselor, pentru că e un vis de trezire. Nu e ea însăşi adevărul. Dar îţi indică unde trebuie să fie adevărul, şi te îndrumă cu certitudinea lui Dumnezeu Însuşi. Este un vis în care Fiul lui Dumnezeu se trezeşte la Sinele lui şi la Tatăl lui, ştiind că Ei sunt una.

Iertarea este singurul drum care scoate din dezastru, dincolo de toată suferinţa, şi duce, în final, în direcţia opusă morţii. Cum ar putea să existe un alt făgaş, când acesta e planul lui Dumnezeu Însuşi? Şi de ce i te-ai opune, de ce i-ai găsi nod în papură, de ce ai căuta o mie de moduri în care trebuie să fie greşit, o mie de alte posibilităţi?

Nu e oare mai înţelept să te bucuri că ai în mână răspunsul la problemele tale? Nu e oare mai inteligent să Îi mulţumeşti Celui Ce dă mântuire şi să Îi accepţi darul cu recunoştinţă? Şi nu e oare un gest de blândeţe faţă de tine însuţi să Îi auzi Vocea şi să înveţi simplele lecţii pe care vrea să le predea, în loc să încerci să Îi respingi cuvintele şi să le înlocuieşti cu ale tale?

Cuvintele Lui vor da rezultate. Cuvintele Lui vor mântui. Cuvintele Lui conţin toată speranţa, toată binecuvântarea şi toată bucuria care se pot găsi vreodată pe acest pământ. Cuvintele Lui se nasc în Dumnezeu şi vin la tine cu iubirea Cerului pe ele. Cei ce Îi aud cuvintele au auzit cântecul Cerului. Căci acestea sunt cuvintele în care toate se contopesc într-un tot unitar, în sfârşit. Iar, când se va şterge acesta, Cuvântul lui Dumnezeu va veni să îi ia locul, căci va fi amintit atuncea şi iubit.

Lumea aceasta are multe locuri aparent separate unde îndurarea nu are înţeles şi atacul pare justificat. Dar toate sunt unul singur: un loc în care moartea e oferită Fiului lui Dumnezeu şi Tatălui său. Crezi poate că Ei au acceptat. Dar, dacă mai priveşti o dată locul unde ai zărit sângele Lor, vei percepe în schimb un miracol. Ce prostie să crezi că ar putea să moară! Ce prostie să crezi că poţi să ataci! Ce nebunie să crezi că poţi fi condamnat şi că sfântul Fiu al lui Dumnezeu poate să moară!

Tihna Sinelui tău rămâne neperturbată, neatinsă de gânduri ca acestea şi inconştientă de orice condamnare ce poate avea nevoie de iertare. Visele de orice fel sunt ciudate şi străine de adevăr. Şi ce altceva decât adevărul ar putea să aibă un Gând care clădeşte o punte până la el, să treacă iluziile de cealaltă parte?

Astăzi exersăm lăsarea libertăţii să vină să îşi facă o casă cu tine. Adevărul oferă aceste cuvinte minţii tale, ca să găseşti cheia luminii şi să laşi întunericul să înceteze:

   Numai condamnarea mea mă lezează.

   Numai propria mea iertare mă eliberează.

Nu uita astăzi că nu poate să existe nicio formă de suferinţă care să nu ascundă un gând neiertător. Şi că nu poate să existe nicio formă de durere pe care iertarea să nu o poată vindeca.

Acceptă singura iluzie care proclamă că nu există condamnare în Fiul lui Dumnezeu, şi Cerul va fi amintit pe dată, lumea va fi uitată, toate convingerile ei ciudate vor fi uitate odată cu ea, în timp ce faţa lui Cristos apare dezvăluită în sfârşit în acest singur vis. Iată darul pe care îl ţine pentru tine Spiritul Sfânt de la Dumnezeu, Tatăl tău. Lasă ziua de azi să fie sărbătorită atât pe pământ, cât şi în casa ta cea sfântă. Fii bun cu Amândoi, când ierţi greşelile de care I-ai crezut vinovaţi, şi vezi cum ţi se răsfrânge inocenţa asupra ta de pe faţa lui Cristos.

S-a făcut tăcere acum pe tot cuprinsul lumii. S-a făcut linişte acum unde era înainte un iureş înnebunit de gânduri fără sens. S-a făcut lumină senină acum pe toată faţa pământului, liniştită într-un somn fără vise. Şi rămâne acum pe faţa lui numai lui numai Cuvântul lui Dumnezeu. Numai acesta mai poate fi perceput încă o clipă. Şi apoi se termină cu simbolurile, şi tot ce ai crezut vreodată că ai făurit va dispărea complet din mintea pe care Dumnezeu o cunoaşte de-a pururi ca aparţinând unicului Său Fiu.

Nu există nicio condamnare în el. E perfect în sfinţenia lui. Nu are nevoie de gânduri de îndurare. Cine i-ar putea aduce daruri când totul e al lui? Şi cine ar putea visa să îi ofere iertare Fiului Nepăcătoşeniei Înseşi, atât de asemănător Celui al Cărui Fiu e, încât să priveşti Fiul înseamnă să nu mai percepi, ci numai să cunoşti Tatăl? În această viziune a Fiului, atât de scurtă încât nicio clipă nu stă între această singură imagine şi veşnicie, îţi vezi viziunea de sine şi apoi dispari pe veci în Dumnezeu.

Astăzi ne apropiem şi mai mult de sfârşitul tuturor lucrurilor care mai stau între această viziune şi văzul nostru. Şi ne bucurăm că am ajuns până aici, şi recunoaştem că Cel Ce ne-a adus aici nu ne va părăsi acum. Căci vrea să ne dea astăzi darul pe care ni la dat Dumnezeu prin El. Acum e clipa eliberării tale. A sosit clipa. Astăzi a sosit clipa.

Lecţia 198 „A COURSE IN MIRACLES” 

LECŢIA anterioară__

„DUMNEZEU ESTE"