Din când în când, presărate printre
lecţiile noastre zilnice şi intervalele de trăire profundă, fără cuvinte, care
urmează după ele, vor apărea instrucţiuni de relevanţă deosebită. Aceste gânduri
speciale trebuie recapitulate în fiecare zi, ţinând-o tot aşa cu fiecare în
parte până ţi se dă gândul următor. Citeşte-le pe îndelete şi gândeşte-te un
pic la fiecare înaintea uneia dintre clipele sfinte şi binecuvântate ale zilei.
Iată acum prima dintre aceste instrucţiuni.
LECŢIA 222 –
Dumnezeu e cu mine.
Vieţuiesc şi mă mişc în El
Dumnezeu
e cu mine. El e Sursa mea de viaţă, viaţa lăuntrică, aerul pe care îl respir,
hrana prin care subzist, apa care mă reînnoieşte şi mă purifică. El e casa mea,
în care vieţuiesc si mă mişc, Spiritul care îmi îndrumă faptele, care îmi oferă
Gândurile Lui şi îmi garantează că sunt ferit de toată durerea. El mă acoperă
cu bunătate si cu grijă, şi ţine numai în iubire Fiul asupra căruia Se
răsfrânge şi care se răsfrânge şi el asupra Lui. Cât de liniştit e cel ce
cunoaşte adevărul spuselor Lui de astăzi!
Tată, nu avem alte
cuvinte pe buze şi în minţi decât Numele Tău, în timp ce pătrundem, liniştiţi,
în Prezenţa Ta acum şi cerem să ne odihnim cu Tine în pace o vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu