În această secţiune de sfârşit vom ajunge să înţelegem că nu e nevoie decât să Îl chemăm pe Dumnezeu ca toate tentaţiile să dispară. Nu trebuie decât să stăm liniştiţi şi să lăsăm toate lucrurile să fie vindecate. Acum ne bucurăm că toate acestea se desfac şi nu mai considerăm iluziile purul adevăr.
Mâna Lui ne-a susţinut. Gândurile
Lui au luminat întunericul minţilor noastre. Iubirea Lui ne-a chemat neîncetat
de la începuturile timpului.
Amintirea lui Dumnezeu licăreşte de-a lungul vastelor orizonturi ale minţilor noastre. Încă o clipită, şi va răsări din nou. Încă o clipită, şi noi, Fiii lui Dumnezeu, suntem cu bine acasă, unde vrea El să fim.
Acum se împlineşte profeţia. Acum se
ţin şi se împlinesc toate făgăduinţele străvechi. Nu mai rămâne niciun pas pe
care să îl separe timpul de săvârşirea lui. Căci nu putem acum să nu izbutim.
Şezi în linişte şi aşteaptă-ţi Tatăl. El a voit să vină la tine când recunoşti
că este voia ta să vină. Şi nu ai fi putut ajunge atât de departe dacă nu ai
vedea, oricât de vag, că este voia ta.
LECŢIA
230 –
Acum voi cauta si voi
gasi pacea lui Dumnezeu.
In
pace am fost creat. Si in pace raman. Nu mi-e dat sa imi schimb Sinele. Cat de
milostiv este Dumnezeu, Tatal meu, ca atunci cand m-a creat mi-a dat pace de-a
pururi. Acum nu cer decat sa fiu ce sunt. Si poate oare sa nu mi se dea, cand e
adevarat de-a pururi?
Tata, caut pacea pe
care mi-ai dat-o cand m-ai creat. Ce mi s-a dat atunci trebuie sa fie aici
acum, caci creatia mea a fost independenta de timp si ramane inca mai presus de
orice schimbare. Pacea in care Ti s-a nascut Fiul in Minte straluceste acolo
neschimbata. Sunt cum m-ai creat. Nu trebuie decat sa fac apel la Tine ca sa
gasesc pacea pe care mi-ai dat-o Tu. Tocmai Voia Ta i-ai dat-o Fiului Tau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu