Simt în mine acum
Iubirea lui Dumnezeu
Există
o lumină în tine pe care lumea nu o poate percepe. Şi, cu ochii ei, nu vei
vedea lumina aceasta, căci lumea te orbeşte. Dar ai ochi să o vezi. E acolo ca
să te uiţi la ea. Nu a fost pusă în tine pentru a o feri de privirea ta. Lumina
aceasta e o reflecţie a gândului pe care îl exersăm acum. Să simţi Iubirea lui
Dumnezeu în tine înseamnă să vezi lumea cu alţi ochi, să o vezi sclipind de
inocenţă, vibrând de speranţă, şi binecuvântată cu desăvârşită milostivire şi
iubire.
Cui
i-ar putea fi frică într-o lume ca aceasta? Ea te întâmpină cu căldură, se
bucură că ai venit şi te ridică în slavă în timp ce te fereşte de orice formă
de pericol şi durere. Îţi oferă o casă caldă şi plăcută în care să stai o
vreme. Te binecuvântează toată ziua şi te veghează noaptea toată, paznic
silenţios al sfântului tău somn. Ea vede mântuirea în tine şi ocroteşte lumina
din tine, în care şi-o vede pe a ei. Îţi oferă florile ei şi zăpada ei, ca
recunoştinţă pentru mărinimia de care dai dovadă.
Iată
lumea pe care ţi-o dezvăluie Iubirea lui Dumnezeu. E atât de diferită de lumea
pe care o vezi prin ochii întunecaţi ai răutăţii şi ai fricii, încât una o
dezminte pe cealaltă. Numai una poate să fie percepută. Cealaltă nu are niciun
înţeles. O lume în care iertarea se răsfrânge asupra tuturor şi pacea îşi oferă
lumina blândă tuturor e de neconceput pentru cei ce văd o lume a urii pornite
din atac, gata să se răzbune, să ucidă şi să distrugă.
Dar
lumea urii e la fel de nevăzută şi de neconceput pentru cei ce simt în ei
Iubirea lui Dumnezeu. Lumea lor reflectă tihna şi pacea care strălucesc în ei,
blândeţea şi inocenţa pe care le văd înconjurându-i, bucuria cu care privesc
din nesecatele fântâni ale bucuriei din interiorul lor. Ce au simţit în sinea
lor ei şi privesc, şi îi văd reflecţia neîndoioasă pretutindeni.
Ce
vrei să vezi? Ţi s-a dat de ales. Dar învaţă şi nu îţi lăsa mintea să uite
această lege a vederii: vei vedea ce simţi în interior. Dacă în inima ta îşi
găseşte loc ura, vei percepe o lume înfricoşătoare, ţinută cu cruzime între
degetele uscăţive ale morţii. Dacă simţi în tine Iubirea lui Dumnezeu, vei
vedea în afară o lume a îndurării şi a iubirii.
Astăzi
trecem de iluzii, căutând să ajungem la sâmburele de adevăr din noi şi să
simţim tandreţea lui atotcuprinzătoare, Iubirea lui care ne ştie ca ea de
perfecţi, vederea lui care e darul pe care ni-l acordă Iubirea lui. Învăţăm
astăzi drumul. E la fel de sigur ca Iubirea însăşi, la care ne duce. Căci
simplitatea lui evită capcanele pe care pretinsa raţiune a lumii, cu
convoluţiile ei prosteşti, nu face decât să le ascundă.
Fă
doar atât: opreşte-te şi leapădă-ţi toate gândurile despre ce eşti şi ce e
Dumnezeu, toate conceptele pe care le-ai învăţat despre lume, toate imaginile
pe care le deţii despre tine însuţi. Goleşte-ţi mintea de tot ce crede că e
adevărat sau fals, sau bun sau rău, de fiecare gând pe care îl judecă valoros
şi de toate ideile de care îi e ruşine. Nu te agăţa de nimic. Nu adu cu tine
niciun gând învăţat din trecut, nicio convingere dinainte învăţată din orice.
Uită de lumea aceasta, uită de cursul acesta şi vino cu mâinile întru totul
goale la Dumnezeul tău.
Oare
nu El e Cel Ce ştie cum să ajungă la tine? Nu e nevoie să ştii cum să ajungi la
El. Rolul tău e doar acela de-a lăsa să fie înlăturate - în linişte şi pentru
totdeauna - toate obstacolele pe care le-ai ridicat între Fiu şi Dumnezeu
Tatăl. Ca răspuns voios şi imediat, Dumnezeu Îşi va îndeplini Propriul rol. Cere
şi vei primi. Dar să nu Îi impui nimic şi să nu Îi indici lui Dumnezeu pe ce
drum să îţi apară. Modul de-a ajunge la El e pur şi simplu acela de-a-L lăsa să
fie. Căci aşa se proclamă şi realitatea ta.
Aşa
că astăzi nu alegem cum să mergem la El. Ci alegem să Îl lăsăm să vină. Şi, cu
această hotărâre, ne odihnim. Şi, într-ale noastre inimi tăcute şi minţi
deschise, Iubirea Lui îşi va croi singură drum. Ce nu a fost negat precis
există, dacă e să fie adevărat şi poate fi atins cu siguranţă. Dumnezeu Îşi
cunoaşte Fiul şi ştie cum să ajungă la el. Nu e nevoie să Îi arate Fiul cum să
îl găsească. Prin fiecare uşă deschisă, Iubirea Lui răzbate din locaşul ei
lăuntric şi aprinde lumea de inocenţă.
Tată, nu ştim cum să
ajungem la Tine. Dar Te-am chemat şi ne-ai răspuns. Nu ne vom amesteca. Căile
mântuirii nu sunt ale noastre, căci Ţie Îţi aparţin. Şi numai la Tine le
căutăm. Mâinile noastre sunt deschise să Îţi primească darurile. Nu avem gânduri
de gândit separat de Tine, şi nu nutrim convingeri despre ce suntem sau despre
Cine ne-a creat. A Ta este calea pe care vrem să o găsim şi să o urmăm. Şi Îţi
cerem ca numai Voia Ta, care este şi a noastră, să se facă în noi şi în lume,
ca să devină acum o parte din Cer. Amin.
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu