Următoarele
câteva lecţii vizează în mod deosebit consolidarea bunăvoinţei tale de-aţi
întări angajamentul firav şi de a-ţi contopi obiectivele răsfirate într-un
singur ţel. Nu ţi se cere încă dăruire totală tot timpul. Dar ţi se cere să
exersezi acum pentru a dobândi sentimentul de pace pe care ţi-l va da acest
angajament unificat, chiar şi intermitent. Tocmai trăirea acestui sentiment te
asigură că îţi vei da toată bunăvoinţa să urmezi făgaşul trasat de curs.
Lecţiile
noastre sunt îndreptate acum în mod concret spre orizonturi tot mai largi şi
abordări tot mai directe ale obstacolelor speciale are îţi ţin viziunea îngustă
şi prea limitată să te lase să vezi valoarea obiectivului nostru. Încercăm acum
să înlăturăm aceste obstacole, chiar şi pentru scurtă vreme. Cuvintele singure
nu pot exprima sentimentul de eliberare pe care îl aduce înlăturarea acestora.
Dar trăirea sentimentului de libertate şi de pace care vine când renunţi la
felul tău rigid de-a controla ce vezi vorbeşte de la sine. Motivaţia ţi se va
intensifica atât de mult, încât cuvintele devin de mică importanţă. Vei fi
sigur de ce vrei şi de ce e lipsit de valoare.
Aşa
ne începem călătoria dincolo de cuvinte concentrându-ne mai întâi asupra
obstacolelor din calea progresului tău. Trăirea existenţei de dincolo de
defensivitate rămâne de neatins cât timp o negi. Ea poate fi prezentă, dar nu
îi poţi accepta prezenţa. De aceea, încercăm acum să depăşim - câte un pic în
fiecare zi - toate mecanismele de apărare. Mai mult de atâta nu se cere, pentru
că nu e nevoie de mai mult. Atât va fi de ajuns să garanteze că va veni şi
restul.
Am încredere în
fraţii mei, care sunt una cu mine
Este
esenţial să ai încredere în fraţii tăi pentru a-ţi stabili şi a-ţi susţine
credinţa în capacitatea ta de-a depăşi îndoiala şi lipsa convingerii ferme în
tine însuţi. Când îţi ataci un frate, proclami că este limitat de ce ai
perceput în el. Nu te uiţi dincolo de greşelile lui. Ci le amplifici, făcând
din ele nişte obstacole în calea conştientizării Sinelui care stă mai presus de
propriile tale greşeli şi dincolo de păcatele aparente atât ale lui, cât şi ale
tale.
Percepţia
are un punct focal. Acesta face tot ce vezi să dea dovadă de consecvenţă.
Schimbă-ţi acest punct focal, şi ce vezi se va schimba în consecinţă. Viziunea
ţi se va muta acum să îţi acorde sprijinul ţelului care ţi l-a înlocuit pe cel
anterior. Mută-ţi focalizarea de pe păcatele fratelui tău, şi vei simţi pacea
care vine din credinţa în - nepăcătoşenie. Această credinţă îşi primeşte
singurul sprijin sigur din ce vezi în alţii dincolo de păcatele lor. Căci
greşelile lor, dacă te focalizezi pe ele, sunt mărturii ale păcatelor în tine.
Şi nu vei trece de vederea lor şi nu vei vedea nepăcătoşenia de dincolo de ele.
De
aceea, în exerciţiile de azi, lăsăm mai întâi toate aceste mici puncte focale
să cedeze în faţa marii noastre nevoi de-a ne lăsa nepăcătoşenia să devină
evidentă. Ne instruim minţile că asta căutăm şi numai asta, doar o bucată de
timp. Nu ne preocupă evenimentele noastre viitoare. Şi, în acest interval de
timp în care exersăm schimbarea ţelului nostru, ce am văzut cu o clipă mai
devreme nu prezintă interes pentru noi. Căutăm inocenţa şi nimic altceva. O
căutăm fără nicio altă preocupare decât acum.
Înglodarea
ta în obiectivele tale trecute şi viitoare ţi-a compromis şansele de succes.
Te-a preocupat foarte mult diferenţa extremă dintre obiectivele pentru care
pledează acest curs şi cele pe care le-ai avut înainte. Şi te-ai îngrozit la
gândul deprimant şi restrictiv că te vei rătăci din nou, inevitabil, chiar dacă
se va întâmpla să reuşeşti.
Cum
poate asta să conteze? Căci trecutul nu mai e, iar viitorul e doar imaginat.
Preocupările acestea nu sunt decât nişte mecanisme de apărare împotriva unei
prezente refocalizări perceptuale. Şi nimic mai mult. Lăsăm deoparte pentru o
vreme aceste limitări fără rost. Nu apelăm la credinţe din trecut şi ce vom
crede nu va tăbărî acum peste noi. Ne începem intervalele practice cu un singur
ţel: acela de-a vedea nepăcătoşenia lăuntrică.
Recunoaştem că am pierdut acest obiectiv dacă
mânia ne împiedică sub orice formă. Şi, dacă ni se năzăresc păcatele vreunui
frate, focalizarea noastră îngustată ne va restrânge vederea şi ne va îndrepta
ochii spre propriile noastre greşeli, pe care le vom amplifica şi le vom numi
„păcatele” noastre. Aşa că, pentru o bucată de vreme, fără să ţinem seama de
trecut sau viitor, dacă vor apărea asemenea obstacole, le vom depăşi
instruindu-ne minţile să se refocalizeze, în timp ce spunem:
Nu
asta vreau să văd.
Am încredere în fraţii mei, care sunt una
cu mine.
Şi
vom mai folosi gândul acesta pentru a ne proteja pe tot parcursul zilei. Nu
urmărim obiective de lungă bătaie. De fiecare dată când pare să se pună câte un
impediment în calea viziunii nepăcătoşeniei noastre, nu căutăm decât o
suspendare de o clipă a nefericirii pe care o va aduce focalizarea asupra
păcatului şi care, necorectată, rămâne. Nici fantezii nu cerem. Căci ce căutăm
să vedem este cu adevărat. Şi, focalizându-ne dincolo de greşeli, vom întrezări
o lume total lipsită de păcat. Când asta e tot ce vrem să vedem, când e tot ce
căutăm în numele percepţiei adevărate, ochii lui Cristos vor fi, inevitabil,
ochii noştri. Şi Iubirea pe care o simte El pentru noi devine şi ea a noastră.
Acesta va deveni singurul lucru pe care îl vedem reflectat în lume şi în noi
înşine.
Lumea
care ne-a proclamat păcatele odinioară devine dovada că suntem nepăcătoşi. Şi
iubirea noastră pentru toţi cei pe care îi vedem adevereşte că ne aducem aminte
de sfântul Sine care nu cunoaşte niciun păcat şi nu ar putea să conceapă
niciodată ceva lipsit de nepăcătoşenia Sa. Căutăm această aducere aminte când
ne apucăm azi de exersat. Nu ne uităm nici înainte, nici înapoi. Ne uităm de-a
dreptul în prezent. Şi ne încredem în trăirea pe care o cerem acum.
Nepăcătoşenia noastră nu e decât Voia lui Dumnezeu. În clipa aceasta, vrerea
noastră e una cu a Lui.
Lecţia 181 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu