Vreau pacea lui
Dumnezeu
Simpla
rostire a acestor cuvinte nu e nimic. Dar rostirea lor cu toată convingerea e
totul. Dacă ai putea să le spui cu toată convingerea chiar şi o clipă, nu ar
mai fi posibil să fii întristat, sub nici o formă, niciunde şi nicicând. Cerul
ar fi complet redat conştienţei depline; amintirea lui Dumnezeu, total
restabilită; învierea întregii creaţii, pe deplin recunoscută.
Nimeni
nu poate să rostească cuvintele acestea cu toată convingerea şi să nu se
vindece. Nu poate să se joace cu vise, nici nu se poate considera el însuşi un
vis. Nu poate să facă un iad şi să îl considere real. Vrea pacea lui Dumnezeu,
şi i se dă. Căci este tot ce vrea şi tot ce va primi. Mulţi au rostit aceste
cuvinte. Dar chiar puţini le-au spus cu toată convingerea. Nu trebuie decât să
priveşti lumea pe care o vezi în jur ca să te convingi cât de puţini sunt
aceştia. Lumea ar fi complet schimbată, dacă s-ar întâmpla să cadă doi la
învoială că afirmaţia aceasta exprimă singurul lucru pe care îl vor.
Două
minţi cu un singur ţel devin atât de puternice, încât ce voiesc ele devine Voia
lui Dumnezeu. Căci minţile pot fi îngemănate numai în adevăr. În vise, nu sunt
doi care să împărtăşească acelaşi ţel. Pentru fiecare în parte, eroul visului e
altul, iar rezultatul dorit nu e acelaşi pentru amândoi. Pierzătorul şi
câştigătorul alternează pur şi simplu în configuraţii schimbătoare, în funcţie
de aspectul diferit sau forma diferită pe care o ia raportul câştig-pierdere şi
pierdere-câştig.
Dar
visul poate aduce numai compromis. Uneori, acesta ia forma uniunii, dar numai
forma ei. Înţelesul trebuie să eludeze visul, căci compromisul este obiectivul
visării. Minţile nu se pot uni în vise. Pot doar să cadă la învoială. Dar ce
învoială le-ar putea da pacea lui Dumnezeu? Iluziile vin să Îi ia locul. Şi ce
înseamnă El scapă minţilor adormite puse pe compromis, fiecare fiind pornit
dupa popriul lui câştig şi pierderea altcuiva.
Să
spui cu toată convingerea că vrei pacea lui Dumnezeu înseamnă să renunţi la
toate visele. Căci nimeni nu spune cu convingere cuvintele acestea dacă vrea
iluzii şi caută, prin urmare, mijloacele care aduc iluzii. Le-a privit şi le-a
găsit nesatisfăcătoare. Acum încearcă să treacă de ele, recunoscând că un alt
vis nu i-ar oferi cu nimic mai mult decât toate celelalte. Visele sunt una
pentru el. Şi a învăţat că singura diferenţă dintre ele e una de formă, căci
unul va aduce aceeaşi disperare şi nefericire ca toate celelalte.
Mintea
care crede cu convingere că tot ce vrea e pace trebuie să se unească cu alte
minţi, căci aşa se obţine pacea. Iar, când dorinţa de pace e autentică,
mijloacele de-a o găsi se dau într-o formă pe care o poate înţelege, cu toată
sinceritatea, fiecare minte care o caută. Indiferent ce formă ia lecţia, e
concepută pentru el în aşa fel încât să nu o poată interpreta greşit, dacă cere
cu sinceritate. Dar, dacă cere fără sinceritate, lecţia nu va fi acceptată şi
învăţată cu adevărat sub nicio formă.
Să
consacrăm exerciţiile de astăzi recunoaşterii că spunem într-adevăr cu toată
convingerea cuvintele pe care le rostim. Noi vrem pacea lui Dumnezeu. Nu e o
dorinţă deşartă. Cuvintele acestea nu cer să ni se dea alt vis. Nu cer
compromis şi nici nu încearcă să cadă la altă învoială, în speranţa că poate
mai există una care să izbutească acolo unde celelalte nu au izbutit. Rostirea
acestor cuvinte cu toată convingerea adevereşte că iluziile sunt în zadar,
cerând veşnicul în locul viselor labile care par să ofere fiecare altceva, dar
sunt totuna: nimic.
Astăzi,
consacră-ţi intervalele practice cercetării atente a minţii să gaseşti visele
la care mai ţii. Ce ceri în inima ta? Uită cuvintele pe care le foloseşti la
formularea cerinţelor. Gândeşte-te doar la ce crezi că te va alina şi îţi va
aduce fericire. Dar să nu te îngrozească iluziile care ţi-au mai rămas, căci nu
forma lor contează acum. Nu lăsa unele vise să fie mai acceptabile, păstrând
ruşinea şi tăinuirea pentru celelalte. Ele sunt una. Şi, una fiind, ar trebui
să li se pună tuturor o singură întrebare: "Oare asta vreau să am în loc
de Cer şi de pacea lui Dumnezeu?"
Iată
alegerea pe care o faci. Nu te amăgi că ar fi altfel. În asta, niciun compromis
nu e posibil. Alegi pacea lui Dumnezeu sau ai cerut vise. Iar visele vor veni
aşa cum le-ai cerut. Dar pacea lui Dumnezeu va veni la fel de sigur, ca să
rămână cu tine de-a pururi. Nu va dispărea la fiecare cot şi cotitură a
drumului, ca să reapară, nerecunoscută, în forme care se modifică şi se schimbă
la fiecare pas pe care îl faci.
Tu
vrei pacea lui Dumnezeu. Şi asta vor toţi care par să caute vise. Pentru ei şi
pentru tine, doar asta ceri când îţi exprimi această rugăminte cu sinceritate
profundă. Căci aşa ajungi la ce vor ei cu adevărat şi îţi uneşti propriul ţel
cu ce caută ei mai presus de toate, un lucru poate necunoscut pentru ei, dar
cert pentru tine. Ai fost slab uneori, lipsit de certitudinea finalităţii şi
nesigur ce anume vrei, unde să cauţi şi de unde să aştepţi ajutor în această
încercare. Ajutorul ţi s-a dat. Nu vrei să te foloseşti de el împărtăşindu-l cu
ceilalţi?
Cine
caută cu adevărat pacea lui Dumnezeu nu poate să nu o găsească. Căci cere doar
să nu se mai amăgească negându-şi ce e Voia lui Dumnezeu. Cine poate rămâne
nesatisfăcut cerând ce are deja? Cine ar putea rămâne fără răspuns cerând un
răspuns pe care îl are să îl dea? Pacea lui Dumnezeu este a ta.
Pentru
tine a fost creată pacea, dată ţie de Creatorul ei şi instituită ca Propriul
Lui dar veşnic. Cum poţi să nu reuşeşti, când ceri doar ce voieşte El să ai? Şi
cum ţi s-ar putea limita rugămintea doar la tine? Niciun dar dumnezeiesc nu
poate fi neîmpărtăşit. Iată atributul care distinge darurile lui Dumnezeu de
fiecare vis care a părut vreodată să înlocuiască adevărul.
Nimeni
nu poate să piardă şi toţi trebuie să câştige ori de câte ori s-a cerut şi s-a
primit un dar dumnezeiesc. Dumnezeu dă doar ca să unească. Pentru El, a lua nu
are înţeles. Şi, când ajunge la fel de lipsit de înţeles şi pentru tine, poţi
să fii sigur că eşti de o Voie cu El, şi El cu tine. Şi vei şti, deopotrivă, că
eşti de o Voie cu toţi fraţii tăi, al căror ţel este al tău.
Iată
singurul ţel pe care îl urmărim astăzi, unindu-ne dorinţele cu nevoia fiecărei
inimi, cu chemarea fiecărei minţi, cu speranţa care stă mai presus de
disperare, cu iubirea pe care atacul vrea să o ascundă, cu frăţia pe care ura a
încercat să o dezbine, dar care continuă să rămână cum a creat-o Dumnezeu. Cu
un asemenea Ajutor alături, putem oare să nu reuşim azi când cerem să ni se dea
pacea lui Dumnezeu.
Lecţia 185 „A COURSE IN MIRACLES”
LECŢIA anterioară__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu