Lecţia 45
"Dumnezeu este
Mintea cu care gândesc."
Ideea
de astăzi conţine cheia pentru a afla care sunt gândurile tale reale. Ele nu
sunt nimic din ceea ce socoţi tu că gândeşti, tocmai cum nimic din ceea ce
socoţi că vezi nu are vreo legătură cu viziunea.
Nu
există nici o relaţie între ceea ce este real şi ceea ce socoţi că este real.
Nimic din ceea ce socoţi că ar fi gândurile tale reale nu seamănă în nici o
privinţă cu gândurile tale reale. Nimic din ceea ce socoţi că vezi nu are vreo
asemănare cu ceea ce îţi va arăta viziunea.
Gândeşti cu Mintea
lui Dumnezeu.
Prin urmare, tu
împărtăşeşti gândurile tale cu El, precum El împărtăşeşte gândurile Sale cu
tine.
Sunt aceleaşi
gânduri, deoarece sunt gândite de aceeaşi Minte.
A împărtăşi înseamnă
a face aidoma sau a face una.
Iar gândurile pe care
le gândeşti cu Mintea lui Dumnezeu nu-ţi părăsesc mintea nicidecum, deoarece
gândurile nu-şi părăsesc sursa.
Aşadar, gândurile
tale sunt în Mintea lui Dumnezeu, precum eşti şi tu.
Ele sunt, deopotrivă,
în mintea ta, unde este El.
Aşa cum tu faci parte
din Mintea Lui, aşa şi gândurile tale fac parte din Mintea Lui.
Unde sunt, deci,
gândurile tale reale?
Astăzi
vom face încercarea de a ajunge la ele. Va trebui să le căutăm în mintea ta,
căci acolo se află. Ele trebuie să fie acolo, pentru că nu şi-au putut părăsi
sursa.
Ceea
ce este gândit de Mintea lui Dumnezeu este etern, făcând parte din creaţie.
Cele
trei perioade de exersare pentru astăzi, a câte cinci minute fiecare, vor avea
aceeaşi formă generală pe care am folosit-o în aplicarea ideii de ieri. Vom
face încercarea de a părăsi irealul şi de a căuta realul.
Vom
contesta lumea în favoarea adevărului. Nu vom îngădui gândurilor lumii să ne
împiedice.
Nu vom îngădui
credinţelor lumii să ne spună că ceea ce Dumnezeu vrea să facem este imposibil.
Dimpotrivă, vom
încerca să recunoaştem că numai ceea ce Dumnezeu vrea să facem este posibil.
De asemenea, vom
încerca să înţelegem că numai ceea ce Dumnezeu vrea să facem este ceea ce vrem
noi să facem.
La
fel,vom încerca să ne aducem aminte că nu putem da greş făcând ceea ce El vrea
să facem. Avem toate motivele să fim încrezători în reuşita noastră de astăzi.
Este Voia lui Dumnezeu.
Începe
exerciţiile pentru astăzi repetând ideea în sinea ta şi, odată cu aceasta,
închizând ochii. Apoi, păstrând în minte ideea, gândeşte-te, pentru un scurt
răstimp, la câteva gânduri relevante proprii.
După
ce ai adăugat ideii vreo patru sau cinci gânduri proprii, repet-o din nou şi
spune-ţi cu blândeţe:
"Gândurile mele
reale sunt în mintea mea. Aş dori să le găsesc."
Apoi
încearcă să treci dincolo de toate gândurile ireale care acoperă adevărul în
mintea ta şi să ajungi la ceea ce este etern. Dedesubtul tuturor gândurilor
lipsite de sens şi a ideilor nebuneşti pe care ţi le-ai îngrămădit în minte, se
află gândurile pe care le-ai gândit cu Dumnezeu, la început. Ele se află acum
în mintea ta, total neschimbate. Vor fi mereu în mintea ta, aşa cum au fost
dintotdeauna.
Tot
ce ai gândit de atunci încoace va fi supus schimbării, însă temelia pe care se
bazează aceste gânduri este cu totul neschimbătoare. Tocmai către această
temelie sunt îndreptate exerciţiile pentru astăzi, căci aici mintea ta este
împreunată cu Mintea lui Dumnezeu. Aici gândurile tale sunt una cu ale Sale.
Pentru
acest fel de practică, un singur lucru este necesar: apropie-te de ea asemenea unui altar închinat în Cer lui Dumnezeu-Tatăl
şi lui Dumnezeu-Fiul. Căci un astfel de tărâm este cel la care încerci să
ajungi.
Probabil
că, deocamdată, nu poţi să-ţi dai seama cât se sus ţinteşti. Totuşi, chiar şi
cu puţina înţelegere pe care ai dobândit-o deja, ar trebui să fii în stare
să-ţi aduci aminte că acesta nu este un joc gratuit, ci un exerciţiu întru
sfinţenie şi o încercare de a atinge Împărăţia Cerului.
În
perioadele de exersare mai scurte ale zilei, încearcă să-ţi aduci aminte cât de
important este pentru tine să înţelegi sfinţenia minţii.
Încearcă să laşi
deoparte, fie şi numai pentru câteva clipe, toate gândurile care sunt nedemne
de El, a Cărui Gazdă eşti. Şi mulţumeşte-I pentru toate gândurile pe care El le
gândeşte cu tine.
*** "DUMNEZEU ESTE"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu