"Miracolele se văd în lumină, iar lumina şi tăria sunt una."

Lecţia 92

"Miracolele se văd în lumină, iar lumina şi tăria sunt una."

Ideea de astăzi este o extensie a celei precedente.

Tu nu te gândeşti la lumină ca expresie a tăriei, iar la întuneric ca expresie a slăbiciunii. Aceasta, deoarece noţiunea ta despre vedere este asociată cu corpul, cu ochii acestuia, cu creierul său.

Astfel, tu crezi că poţi schimba ceea ce vezi, punându-ţi bucăţele de sticlă dinaintea ochilor. Aceasta fiind una din numeroasele credinţe magice care se trag din convingerea că eşti un trup şi că ochii trupului pot vedea.

Crezi, de asemenea, că creierul trupului poate gândi. Dacă ai înţelege, câtuşi de puţin, natura gândirii, nu ai putea decât să râzi de această idee dementă.

Este ca şi cum te-ai gândi că ţii un chibrit care luminează soarele şi care îi dă toată căldura sa; sau că ai toată lumea în mâna ta, prinsă straşnic, până te hotărăşti s-o slobozeşti.

Şi totuşi, toate aceste închipuiri nu sunt mai nebuneşti decât a crede că ochii trupului pot vedea, că creierul poate gândi.

Tăria lui Dumnezeu din tine este lumina în care vezi, precum Mintea Sa este cea cu care gândeşti.

Tăria Sa îţi dezminte slăbiciunea. Căci slăbiciunea ta priveşte ochii trupului, iscodind întunericul pentru a contempla ceva asemenea ei: ce e mărunt, slab, bolnăvicios şi muribund, nevoiaş, neajutorat şi înfricoşat, trist, sărac, înfometat şi lipsit de bucurie.

Toate acestea se văd prin ochi care nu pot vedea şi care nu pot binecuvânta.

Tăria trece cu vederea aceste lucruri, privind dincolo de aparenţe.

Privirea ei statornică şi-o ţine îndreptată neclintit către lumina dindărătul lor.

Ea se uneşte cu lumina din care este parte.

Se vede pe sine.

Tăria aduce lumina în care se iveşte Sinele tău.

În întuneric percepi un sine care nu este acolo (nu există).

Tăria este adevărul despre tine; slăbiciunea este un idol, cu falsitate venerat şi adorat, pentru ca tăria să poată fi alungată, iar întunericul să domnească acolo unde Dumnezeu a hotărât să fie lumină.

Tăria vine de la adevăr, strălucind cu lumina care ia dat-o Sursa ei; slăbiciunea reflectă întunericul făcătorului ei. Este bolnavă şi nu vede decât boala, care este asemenea ei însăşi.

Adevărul este un mântuitor ce poate voi numai fericire şi pace pentru fiecare.

Adevărul îşi dăruieşte tăria oricui o cere, într-o ofertă nelimitată. El înţelege că o lipsă în cineva ar însemna o lipsă în toţi.

Şi astfel, adevărul îşi dăruieşte lumina pentru ca toţi să poată vedea şi beneficia ca unul de ea. Tăria lui este împărtăşită, pentru a le aduce tuturor miracolul, în care se vor uni întru rost, iertare şi iubire.

Slăbiciunea, care priveşte în întuneric, nu poate vedea vreun rost în iertare şi iubire. Îi vede pe toţi ceilalţi ca fiind diferiţi de ea însăşi, şi nu există în lumea toată lucru pe care ea să-l împărtăşească.

Ea judecă, condamnă, dar nu iubeşte. Rămâne în întuneric, ascunzându-se, visându-se puternică, biruitoare, repurtând victorii asupra limitărilor care, ascunse în întuneric, nu fac decât să ia proporţii enorme.

Slăbiciunea se teme de ea însăşi, se atacă, se urăşte, iar întunericul învăluie tot ce vede ea, lăsându-şi visele la fel de înfricoşătoare.

Nici un miracol nu găseşti aici, ci numai ură.

Slăbiciunea se separă de tot ce vede, pe când lumina şi tăria se percep ca fiind una.

Lumina tăriei nu este lumina pe care o vezi tu.

Ea nu se modifică, nu pâlpâie, nu se stinge.

Ea nu se preschimbă din noapte în zi şi iarăşi în beznă, până când zorile mijesc din nou.

Lumina tăriei este statornică, certă precum iubirea, de-a pururi bucuroasă de a se dărui, pentru că ea nu poate dărui decât sieşi.

Nu e nimeni care să ceară în zadar să aibă parte de vederea ei şi nimeni, păşindu-i pragul, nu poate pleca fără ca ochii săi vadă miracolul şi fără tăria şi lumina la adăpostul inimii sale.

Tăria din tine îţi va oferi lumina şi îţi va călăuzi vederea, astfel încât să nu mai zăboveşti printre umbrele deşarte pe care ochii trupului tău ţi le servesc spre propria ta amăgire.

Tăria şi lumina se unesc în tine, iar acolo unde ele se-ntâlnesc, Sinele tău te aşteaptă, gata să te îmbrăţişeze ca pe Ceea ce-I aparţine.

Astfel este locul de întâlnire pe care încercăm astăzi să-l găsim şi unde încercăm să ne odihnim, căci pacea lui Dumnezeu este acolo unde este Sinele tău, adică Fiul Său, care acum aşteaptă pentru a se reîntâlni pe Sine Însuşi şi pentru a fi precum unul.

Să ne acordăm astăzi de două ori câte douăzeci de minute pentru a ne alătura acestei întâlniri.

Lasă-te dus înăuntrul Sinelui tău. 

Tăria Lui va constitui lumina în care îţi este oferit darul vederii.

Părăseşte astăzi, aşadar, întunericul, pentru o vreme, iar noi vom exersa în lumină, închizând ochii trupului şi cerând adevărului să ne arate locul de întâlnire al sinelui cu Sinele, acolo unde lumina şi tăria sunt una.

Vom exersa astfel: Dimineaţa şi Seara. 

După întâlnirea de dimineaţă, vom folosi ziua pentru a ne pregăti de ceasul serii, când ne vom întâlni din nou, cuprinşi de încredere. Să repetăm cât mai des cu putinţă ideea pentru astăzi şi să ne dăm seama că suntem introduşi în ale vederii, scoşi din întuneric la lumină, acolo unde numai miracolele pot fi percepute. 

LECŢIA anterioară__

DUMNEZEU ESTE

***