"Adevărul va
corecta toate greşelile din mintea mea."
Ce altceva decât adevărul poate corecta iluziile?
Şi ce altceva sunt greşelile decât iluzii ce nu au fost
recunoscute ca atare?
Acolo unde a pătruns adevărul, greşelile dispar.
Pur şi simplu se risipesc, nelăsând nici o urmă care să-ţi aducă
aminte de ele.
Duse sunt fiindcă, lipsite de credinţa care le susţine, ele nu au
viaţă. Şi astfel dispar în nefiinţă, întorcându-se de unde au venit. Din
pulbere (ţărână) vin şi în pulbere se întorc, căci numai adevărul este cel care
rămâne.
Îţi poţi imagina, oare, ce ar însemna o stare mentală din care să
lipsească iluzia?
Ce senzaţie ţi-ar produce? Încearcă să-ţi aduci aminte că au
fost momente un minut poate, sau chiar mai puţin când nimic nu venea să-ţi
întrerupă pacea; când erai sigur că eşti iubit şi ocrotit. Încearcă apoi, să-ţi
închipui dacă acele momente s-ar extinde până la capătul timpului şi în
eternitate.
Apoi lasă acel sentiment de linişte pe care l-ai simţit să se amplifice de o sută de ori, pentru a se multiplica de încă o
sută de ori.
Iată o sugestie, nimic mai mult decât o palidă iluzie la starea în
care ţi se va odihni mintea, odată ce va fi venit adevărul. Fără iluzii nu ar
putea exista teama, îndoiala,
atacul. Atunci când a venit adevărul, s-a terminat cu toată
durerea, căci nu a mai rămas loc în mintea ta unde să mai hoinărească gânduri
pasagere şi idei moarte.
Adevărul îţi
ocupă complet mintea, eliberându-te de toate credinţele în efemer.
Acestea nu-şi
mai au locul şi nu sunt nicăieri, căci adevărul a venit. Nu mai pot fi găsite,
căci adevărul este acum pretutindeni, pentru totdeauna.
Atunci când a venit adevărul, el nu stă doar o vreme, pentru a
dispare apoi, pentru a se preface în altceva. Nu-şi tot preschimbă şi preface
forma, nici nu vine şi pleacă, pentru a pleca şi a se întoarce iar.
Adevărul rămâne
exact aşa cum a fost mereu, ca să te poţi bizui pe el la orice nevoie şi să te
poţi încrede în el cu o încredere desăvârşită, în toate greutăţile aparente şi
în toate îndoielile stârnite de aparenţele pe care le prezintă lumea.
Acestea vor fi pur şi simplu spulberate atunci când adevărul
corectează greşelile din/în mintea ta.
Atunci când a venit adevărul, el aduce cu înariparea sa prinosul
desăvârşitei statornicii, precum şi iubirea care nu se poticneşte în faţa
durerii, ci priveşte dincolo de ea, nestrămutată şi sigură.
Aici se află darul vindecării, căci
adevărul nu are nevoie de apărare şi, prin urmare, nici un atac nu este posibil.
Iluziile pot fi aduse în faţa adevărului pentru a fi corectate.
Adevărul însă
se află cu mult mai presus de iluzii; el nu poate fi redus la nişte iluzii,
pentru a le converti pe acestea în adevăr.
Adevărul nu vine
şi pleacă, nici nu se preschimbă sau se preface ba într-o aparenţă, ba în alta,
mereu eschivându-se de încercarea de a fi cuprins şi mereu scăpând de
încercarea de a putea fi sesizat.
Adevărul nu se
ascunde. Stă în plină lumină, într-o vădit accesibilitate. Este imposibil ca cineva
să-l caute cu adevărat şi să nu reuşească.
Ziua de
astăzi aparţine adevărului.
Dă adevărului ce i se cuvine, iar adevărul îţi va da cele cuvenite
ţie.
Nu ai fost menit să suferi şi să mori.
Tatăl tău voieşte ca aceste vise să dispară.
Lasă adevărul să le corecteze pe toate.
Nu cerem ceea ce nu avem. Cerem doar ceea ce ne aparţine, spre a
recunoaşte toate acestea ca fiind ale noastre. Astăzi exersăm purtaţi de fericita
stare a certitudinii căreia adevărul i-a dat naştere.
Paşii tremurători şi nesiguri ai iluziei nu aparţin modului nostru
de a aborda lecţia de astăzi. Suntem la fel de siguri de succes pe cât de
siguri suntem că trăim, sperăm,
respirăm şi gândim. Nu avem nici o îndoială că astăzi păşim
însoţiţi de adevăr şi contăm pe ele că va pătrunde toate exerciţiile pe care la
facem astăzi.
Începe prin a-L ruga pe Cel care te însoţeşte în această acţiune
să fie prezent în conştienţa ta pe măsură ce înaintezi spre El. Nu eşti plămădit
din carne, sânge şi oase, ci ai fost creat de acelaşi Gând care, la fel ca şi
tine, I-a dat şi Lui darul vieţii. El este fratele tău şi atât de asemănător
ţie, încât Tatăl vostru ştie că amândoi sunteţi unul şi acelaşi.
Cel pe
care îl rogi să te însoţească este chiar Sinele tău; cum ar putea fi El absent
acolo unde eşti tu?
Adevărul va
corecta toate greşelile din/în mintea ta, care îţi spun că tu poţi fi separate de
El. Lui îi vorbeşti astăzi, luându-ţi angajamentul ca funcţia Sa să se îndeplinească prin tine. A-I
împărtăşi funcţia înseamnă a-I împărtăşi bucuria.
Încrederea Sa te însoţeşte,
atunci când spui:
"Adevărul va corecta
toate greşelile din/în mintea mea.
Şi mă voi odihni în Cel care este
Sinele meu."
Lasă-L apoi să te conducă cu blândeţe la adevărul care te va
învălui, dându-ţi o pace atât de adâncă şi de liniştită, încât te vei întoarce
în lumea familiară fără prea mare tragere de inimă.
Şi totuşi, vei fi bucuros să priveşti din nou această lume. Căci
vei aduce cu tine făgăduinţa schimbărilor pe care adevărul ce te însoţeşte le
va aduce în lume.
Aceste schimbări vor
spori cu fiecare dedicare a celor cinci minute, iar greşelile (erorile) care
împresoară lumea vor fi corectate, pe
măsură ce îngădui să fie corectate în propria-ţi minte.
Nu uita de funcţia
ta de astăzi. De fiecare dată când îţi spui cu încredere:
"Adevărul va corecta
toate greşelile din/în mintea mea", vorbeşti în numele întregii lumi şi al Celui ce
va izbăvi lumea, după cum te va elibera şi pe tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu