Imn închinat Iubirii dumnezeieşti

          Erosul divin este iubirea desavârşită pentru Dumnezeu, manifestată ca dorire de nepotolit către cele dumnezeieşti. Erosul divin se naşte în inima curăţită în care sălăsluieşte harul divin. Iubirea pentru Dumnezeu e un dar divin. El este oferit sufletului neprihănit prin harul divin care-l vizitează şi i se reveleză. Iubirea dumnezeiască nu apare la nimeni fără o revelaţie dumnezeiască. Sufletul care nu a primit descoperirea (revelaţia) nu se află sub influenţa harului şi rămâne insensibil la iubirea divină.

          Iubitorii de Dumnezeu au fost împinşi către iubirea Dumnezeiască prin harul lui Dumnezeu, revelat sufletului şi care acţionează în inima curăţită. El este acela care i-a atras către Dumnezeu. Cel ce s-a îndrăgostit de Dumnezeu a fost el mai întâi iubit de Dumnezeu. Iubitorul de Dumnezeu a devenit mai întâi fiu al iubirii şi mai apoi L-a iubit pe Părintele Ceresc. Inima celui care Îl iubeşte pe Domnul nu doarme niciodată, ea veghează din pricina intensităţii iubirii sale.

          Dacă omul doarme din necesităţile firii sale, inima sa veghează pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Sufletul rănit de dumnezeiasca iubire nu mai caută nimic în afara Binelui Suprem, el se depărtează de toate, dovedeşte nepăsare faţă de orice lucru. Sufletul, îndrăgostit de Dumnezeu, se bucură de cuvintele Sale şi îşi petrece vremea în Raiul Său.

          El îşi înalţă glasul spre a istorisi minunile lui Dumnezeu şi vorbeşte de slava şi măreţia Sa. El Îl slavosloveşte pe Dumnezeu şi-L proslăveşte neîncetat. El Îl slujeşte cu râvnă. Iubirea divină pune stăpânire cu totul pe un astfel de suflet, îl transfigurează şi îl luminează cu totul. Sufletul, îndrăgostit de Dumnezeu, L-a cunoscut pe Domnul şi această cunoaştere a aprins în el dumnezeiasca iubire. 

          Sufletul îndrăgostit de Dumnezeu este fericit, fiindcă L-a întâlnit pe dumnezeiescul Judecător Care i-a implinit toate doririle. Orice dorinţă, orice afecţiune, orice râvnă străină de dumnezeiasca iubire, el le respinge departe de el ca fiind mărunte şi nevrednice de el. O, cum iubirea de divin, susţinută de iubirea lui Dumnezeu faţă de acel suflet, înalţă în văzduh sufletul îndrăgostit de Dumnezeu! Această iubire, asemenea unui nor uşor, pune stăpânire pe suflet şi-l conduce către izvorul veşnic al iubirii, spre iubirea nesecată şi-l umple de lumina cea veşnică.

          Sufletul, rănit de iubirea divină, se bucură în toată vremea. El e plin de veselie, tresaltă de bucurie, dansează, căci el se odihneşte întru dragostea Domnului ca pe o apă liniştită.

          Nimic din ceea ce întristează în această lume nu-i poate tulbura liniştea şi pacea sa, nimic trist nu-l poate scoate din bucuria şi veselia sa.

          Iubirea înalţă în văzduh sufletul iubitor de Dumnezeu. Uimit, el se vede despărţit de simţurile sale trupeşti, de însuşi trupul său. Dăruindu-se cu totul lui Dumnezeu, el uită de sine însuşi. Iubirea divină aduce cu sine apropierea de Dumnezeu, comuniunea cu El; aceasta aduce cu sine îndrăzneala, îndrăzneala gustului şi gustul foamea.

          Sufletul, atins de iubirea divină, nu se mai poate gândi la altceva şi nici nu mai doreşte nimic. El suspină neîncetat şi spune: „Doamne, când mă voi duce la Tine şi voi vedea faţa Ta? Sufletul meu doreşte să meargă la Tine, o, Dumnezeule după cum căprioara suspină după izvoarele de apă”. Aşa este iubirea divină care face din suflet un prizonier.

          O, iubire, adevărată şi statornică!

          O, iubire, asemenea chipului divin!

          O, iubire, dulce bucurie a sufletului meu!

          O, iubire, dumnezeiască plinătate a inimii mele!

          O, iubire, neîncetată cugetare a duhului meu!

          Tu mereu îmi stăpâneşti sufletul, tu îl înconjori de atenţii şi de căldură. Tu îi dai viaţă şi tu îl înalţi până la dumnezeiasca lumină. Tu îmi umpli inima şi o faci să ardă de iubire divină, tu îmi trezeşti dorirea faţă de Judecătorul Suprem.

          Prin puterea ta de viaţă dătătoare, tu îmi întăreşti puterea sufletului meu; tu îi dai putere să-i ofere iubirii divine cinstea ce i se cuvine. Tu pui stăpânire pe duhul meu şi-l eliberezi de legăturile sale pământeşti.

          Tu îl eliberezi pentru ca să poată urca fără oprire până la iubirea divină din ceruri. Tu eşti comoara cea mai de preţ a credincioşilor, darul cel mai cinstit al harismelor divine.

          Tu esti strălucirea îndumnezeitoare a sufletului şi a inimii mele.

          Tu eşti cea care faci din credincioşi fii ai lui Dumnezeu.

          Tu eşti podoaba credincioşilor şi tu îţi cinsteşti prietenii.

          Tu eşti singurul bun permanent, căci eşti veşnic.

          Tu eşti veşmântul de frumuseţe al prietenilor lui Dumnezeu, care se înfăţişează astfel înveşmântaţi dinaintea iubirii divine.

          Tu eşti izvorul bucuriei depline, căci tu eşti rodul Duhului Sfânt.

          Tu îi aduci pe credincioşii sfinţiţi în Împărăţia Cerurilor.

          Tu eşti mireasma suavă a credincioşilor.

          Prin tine credincioşii se împărtăşesc de raiul desfătărilor.

          Prin tine, lumina soarelui duhovnicesc se înalţă în suflet.

          Prin tine se deschid ochii cei duhovniceşti ai credincioşilor.

          Prin tine credincioşii participă la slava divină şi la viaţa cea veşnică.

          Prin tine se naşte în noi dorirea faţă de ceruri.

          Tu eşti cea care aduci Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.

          Tu eşti cea care reverşi pacea asupra oamenilor.

          Tu eşti cea care faci pământul să se asemene cerurilor.

          Tu eşti cea care-i uneşte pe oameni cu îngerii.

          Tu eşti cea care înalţi dulcile noastre cântări către Dumnezeu.

          Tu eşti cea care întru toate eşti biruitoare.

          Tu eşti cea care te afli deasupra oricărui lucru.

          Tu eşti cea care, de fapt, stăpâneşti universul.

          Tu eşti cea care călăuzeşte lumea cu înţelepciune.

          Tu eşti cea care porţi şi păstrezi totul.

          Tu, tu nu cazi niciodată!

          O, iubire, plinătate a inimii mele!

          O, iubire, chip prea dulce al Prea Blândului Iisus.

          O, iubire, simbol sfinţit al ucenicilor Domnului.

          O, iubire, fire a Preadulcelui Iisus.

          Răneşte-mi inima prin dorirea ta.

          Umple-o de bunătăţi, de lumină şi de veselie.

          Fă din ea sălaş al Prea Sfântului Duh.

          Arde-o cu totul cu flacăra divină, pentru ca patimile cele rele să piară deplin, să se sfinţească şi fă-o locaş al neîncetatei slavoslovii.

          Umple-mi inima de dulceaţa iubirii tale, spre a-L iubi doar pe preadulcele meu Iisus, pe Hristos, Domnul meu şi ca Lui să-i cânt imnul cel fără de sfârşit, din toată inima mea, din tot sufletul meu, din toate puterile mele, din tot duhul meu. Amin!

Erosul(iubirea lucrătoare, dinamica ce propulsează sufletul ieşit din sine însuşi către Dumnezeu)

Sfântul Nectarie din Eghina