14 ianuarie 2019

CURS DE MIRACOLE - LECŢII





Iniţierea cărţii Curs de Miracole

În această carte se spune că iertarea este cheia fericirii.
Pentru a trece de această iniţiere trebuie să îi iertăm întotdeauna pe ceilalţi pentru greşelile lor şi să ne iertăm şi pe noi pentru ale noastre.
Această iniţiere ne reaminteşte că ceea ce vedem în alţii este de fapt,
ceea ce vedem în noi. Poţi fi o persoană care găseşte iubirea sau care găseşte numai defecte peste tot. Există o singură fiinţă în universul infinit, iar noi nu suntem decât expresii şi manifestări ale Lui Dumnezeu.
Dr. Joshua David Stone




 LECŢIILE unui - CURS DE MIRACOLE

👧 👨 👩


 🌸🌹 💫  💨  Viaţa în Sine 



1. "Tot ce văd în această cameră (pe această stradă, de la această fereastră, în acest loc) nu înseamnă nimic."

10. "Gândurile mele nu înseamnă nimic."
     

 
      ***LECŢII 11 - 19
19. "Nu resimt de unul singur efectele gândurilor mele."


      ***LECŢII 20 - 29
29. "Dumnezeu este în tot ce văd."



      ***LECŢII 30 - 39
39. "Sfinţenia mea îmi este mântuirea."



       ***LECŢII  40 - 50
50. "Sunt susţinut de Iubirea lui Dumnezeu."



     ***LECŢII 51 -60 _ Recapitulare (1)
       ***LECŢII 70 - 79

70. "Mântuirea mea vine de la mine."




129. Dincolo de aceasta lume se afla lumea pe care o doresc.



        ***LECŢII 130 - 140

140. Doar mantuirea se poate spune ca vindeca.



         ***LECŢII 141 - 150 _ Recapitulare (4) 

- se repeta 10 zile:
159. Daruiesc miracolele pe care le-am primit.



        ***LECŢII 160 - 170

170. Nu exista cruzime in Dumnezeu si nici in mine.



         ***LECŢII 171 - 180 _ Recapitulare (5) 

- se repeta zece zile:
189. Simt Iubirea lui Dumnezeu in mine acum.



         ***LECŢII 190 - 200

200. Nu este alta pace in afara pacii lui Dumnezeu.



        ***LECŢII 201 - 220 _ Recapitulare (6) 

Se repeta 20 de zile:
230. Acum voi cauta si voi gasi pacea lui Dumnezeu.


        2. Ce este Mantuirea 



        ***LECŢII 231 - 240

240. Teama nu se justifica in nicio forma.


        3. Ce este Lumea?



        ***LECŢII 241 - 250

250. Nu ma voi vedea ca fiind limitat.


        4. Ce este Pacatul?



        ***LECŢII 251 - 260

260. Imi voi aminti ca Dumnezeu m-a creat.


        5. Ce este Corpul?



        ***LECŢII 261 - 270


270. Nu voi folosi ochii corpului astazi.


        6. CE ESTE CRISTOSUL



        ***LECŢII 271 - 280

280. Ce limite pot impune Fiului lui Dumnezeu?


        7. Ce este Duhul Sfant?



        ***LECŢII 281 - 290

289. Trecutul s-a terminat. Nu ma poate atinge.


         8. Ce este Lumea Reala?



         ***LECŢII 291 - 300

300. Aceasta lume dureaza doar o clipa.


        9. Ce este A Doua Venire?



        ***LECŢII 301 - 310

310. Imi petrec ziua de azi in neinfricare si iubire


        10. Ce este Judecata de Apoi?



         ***LECŢII 311 - 320

320. Tatal Meu imi da toata puterea mie.


        11. Ce este Creatia?



        ***LECŢII 321 - 330

330. Astazi nu imi voi face iarasi rau


        12. Ce este EUL? (Ego-ul)



         ***LECŢII 331 - 340

340. Ma pot elibera de suferinta astazi.


        13. Ce este un Miracol?



         ***LECŢII 341 - 350

350. Miracolele reflecta vesnica Iubire a lui Dumnezeu


        14. Cine sunt eu?



         ***LECŢII 351 - 360


         
***LECŢII 361 - 365 _ Lecţiile finale
                        
361-365. - Aceasta clipa sfanta vreau sa Ti-o dau Tie. Preia Tu conducerea. Caci vreau sa Te urmez, sigur ca indrumarea Ta imi aduce pace


Final de Lecţii


✨✨✨✨✨✨✨

.. şi fiindcă, am parcurs toate Lecţiile, în continuare vă recomand o altă carte spre studiu, această minunată carte se numeşte - 

UN NOU CURS DE MIRACOLE PENTRU ERA VĂRSĂTORULUI - Dr. Joshua David Stone


✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾✾

✾✾✾